In cautarea sufletului pierdut – apanajul psihanalizei

In cautarea sufletului pierdut – apanajul psihanalizei

Ceea ce deosebeste in mod evident psihoterapia psihanalitica de celalte metode psihoterapeutice este cautarea sensului. Pentru toate celelalte terapii, simptomul (ex. atacul de panica, depresia, fobia etc ) este ceva care trebuie eliminat, fara a ne pune problema identificarii cauzelor sau a sensului sau. Pacientul este tratat oarecum dupa modelul omului-masina, simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat.

Una din cele mai mari descoperiri ale psihanalizei se refera la faptul ca simptomul este incarcat de semnificatie; mai mult, el este un strigat mascat de ajutor, strigat care nu a fost auzit in trecut si care acum apare sub forma simptomului tocmai in speranta ca de data aceasta se va face auzit si va fi luat in considerare.

Prin simptom, inconstientul incearca sa comunice intr-o forma acceptabila lucruri care nu pot fi comunicate altfel tocmai pentru ca in mare parte sunt lucruri despre care “am invatat” ca este interzis sa vorbesti. Sau ca sunt absolut “lipsite de importanta”, in timp ce ele sunt esentiale pentru sanatatea noastra psihica.

Pornind de la ideea ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihoterapia psihanalitica nu acorda atentie simptomelor, ci sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.

Aceste sentimente sunt accesate si retraite in relatia cu terapeutul, apoi verbalizate, analizate si intelese. Drama din spatele simptomului, care este in acelasi timp si motorul sau, este astfel consumata in relatia terapeutica, iar in acel moment simptomul isi pierde practic ratiunea de a exista. Misiunea lui a fost indeplinita.

Psihanalistul este avocatul pacientului, nu al societatii

Altfel spus, psihanalistul aude strigatul de ajutor camuflat in simptom al pacientului, il recunoaste ca atare si creeaza loc in spatiul psihic constient pentru ca acesta sa fie exprimat, pus in cuvinte. In total contrast cu vocea socialului, psihanalistul vede in simptom nu o problema care trebuie eliminata, ci o solutie. Practic, singura si cea mai buna solutie pe care pacientul a gasit-o pentru ca el sa nu moara sufleteste, sa nu devina alienat, robotizat, un “adaptat” perfect intr-o societate care ii ignora nevoile, bagatelizeaza trairile subiective (sufletul) si descurajeaza aspiratia la autenticitate. Relatia terapeutica ofera un cadru securizant in care pacientul invata sa se simta suficient de liber pentru a-si exprima revolta si a gandi tot ceea ce pana acum era”interzis”sa gandeasca, tabuu. Psihanaliza este o invitatie la libertate, la libertatea de a gandi si de a verbaliza, dupa cum este totodata si un foarte solicitant si dificil exercitiu de sinceritate.
Diagnosticul este secundar in psihanaliza, iar metoda folosita aceeasi pentru tratamentul oricarui tip de simptom este aceeasi – metoda asociatiilor libere. Pacientul este invitat sa-si lase mintea libera si sa vorbeasca despre ceea ce ii trece prin minte, pe cat posibil fara selectie si fara critica. Relaxand “cenzura”, continuturile inconstiente “interzise” isi fac treptat intrarea in constiinta si, cu ajutorul interpretarilor psihanalistului, isi reveleaza sensul.

In psihanaliza, pacientul se insanatoseste pe masura ce isi regaseste sufletul

Vorbind despre trairile sale in cabinetul de psihanaliza, pacientul se elibereaza de narcisismul sau morbid, de drama sa impovaratoare, de o imagine de sine falsa, handicapanta si extrem de sabotoare. In psihanaliza, pacientul se insanatoseste pe masura ce isi regaseste… sufletul. Iesirea din fantasma este doar o alta denumire pentru eliberarea de iluziile care ne tin prizonieri in propria noastra minte, in propria noastra realitate interna. Din aceasta perspectiva, psihanaliza este mai mult decat o psihoterapie, este o disciplina spirituala.

3 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

3 responses to “In cautarea sufletului pierdut – apanajul psihanalizei

  1. Myo

    Deci simptomul ascunde o drama sufleteasca neconsumata, o aspiratie la autenticitate inabusita, sau autoinabusita, care poate fi descifrata prin metoda asociatiilor libere.
    Inteleg ca o problema clar definita e pe jumatate rezolvata.
    Dar nu cred ca, doar constientizand problema, pacientul se poate elibera de ea. Cunoscandu-si problema (sau cunoscandu-se pe sine – adevarata sa identitate), poate intrezari solutii, directii de rezolvare.
    Eliberarea de iluzii si de o imagine de sine falsa inseamna autocunoastere.
    Dar, mai departe, cand stie ca adevarata sa identitate contrasteaza cu mediul in care traieste (de obicei e vorba de mediul in care munceste) si nu poate lua o masura radicala…
    Deci constientizezi lucrurile, dar nu poti face mare lucru.
    Adica nici nu poti renunta la tot pentru a incepe in alta parte, nici nu poti schimba lucrurile acolo unde esti. E un cerc vicios, in care, desigur, primul vinovat este chiar pacientul, pentru ca a ajuns intr-o asemenea situatie.
    Ceea ce vreau sa spun este ca poti cunoaste problema in esenta, nu prea ai solutii si ajungi tot la “simptomul” prin care iti exteriorizezi nemultumirea.
    Care e solutia?
    Iesire din cerc cu prima oportunitate/ocazie?…care, odata cu trecerea anilor, se intrevede din ce in ce mai greu… Impunerea unor reguli proprii cu orice pret?… asta duce sigur la o schimbare (fortata, un fel de “nu fac nimic impotriva propriilor convingeri”) si poate fi o cale.
    Impacarea cu tine insuti?! Un fel de: meritai mai mult, asta iti pot da, asa ca vezi tu cum te auto-impaci…
    “O problema nu se rezolva niciodata la acelasi nivel de gandire care a produs-o”, asta ar putea fi o cheie. Adica problema trebuie privita de pe alt nivel (de unde se vede mica-mica si de o importanta indoielnica). Tot constientizare se numeste.

  2. Psihoterapie

    “O problema nu se rezolva niciodata la acelasi nivel de gandire care a produs-o”. Da, Einstein stia el ce spune.

    Dar cum se trece de la un nivel de gandire la altul, superior? Evident , prin constientizare.

    A cauta solutii la probleme – iata un nivel.
    Care este nivelul superior?
    O problema nu se rezolva. La o problema se renunta. Asta intrucat fiecare problema este generata de o dorinta sau de un atasament (inconstiente, desigur).

    Maturizarea, evolutia nu se pot produce decat prin renuntarea la anumite dorinte/ atasamente infantile. Trec la urmatorul nivel doar atunci cand imi pierd interesul pentru actualul nivel.

    Virgiliu Ricu

  3. Myo

    Cred ca trebuie facuta distinctia intre dorinte&atasamente infantile si dorinte&atasamente la nivelul la care te afli (si care cred ca e normal sa-ti starneasca interesul).
    Dezinteresul total poate insemna evolutie?
    Sau e mai degraba un “simptom”?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s