Tag Archives: atac de panica

Atacul de panica: logica simptomului

Manifestările simptomatice ale atacului de panica sunt deja bine cunoscute unui numar din ce in ce mai mare de oameni: teama intensa, aparuta ca din senin, insotita de palpitatii, puls ridicat, senzatii de sufocare si inecare, transpiratie abundenta, dificultati respiratorii, durere toracica, vertij, ameteli, teama de pierdere a controlului sau de a innebuni, parestezii, depersonalizare, frica intensa de moarte.

Ceea ce se cunoaste mai putin sunt cauzele atacurilor de panica. Fara pretentia de a oferi o explicatie exhaustiva, exemplul de mai jos reprezinta o incursiune in culisele atacului de panica.

Barbat, 40 ani, asistent universitar, solicita terapie pentru stari de anxietate. Cu cateva saptamani in urma, intorcandu-se acasa de la serviciu, un atac de panica, aparut ca din senin, i-a creat senzatia puternica ca va face atac de cord.

Nu se stia cardiac, motiv pentru care a fost cu atat mai surprins si mai inspaimantat. Bineinteles, s-a grabit sa faca investigatii medicale, dar toate au iesit in regula. ”Se pare ca este de cap, nu de la inima”, i-a spus medicul.

Explorand in terapie ce se intamplase in ajunul crizei sale, pacientul ajunge sa povesteasca un incident/o cearta cu profesorul si mentorul sau (caruia ii era asistent). Pacientul si-a exprimat opiniile stiintifice (care difereau de cele ale ale profesorului) intr-un mod care i s-a părut ulterior mult prea vehement.

Se simtea extrem de vinovat, intrucat isi respecta si admira foarte mult mentorul.
Acesta era un om in varsta si pacientul isi aminteste ca, ulterior certei, a avut fantezia ca profesorul, suparat, furios, indignat si slabit de varsta, face un atac de cord si moare. Aceasta fantezie l-a inspaimantat teribil si l-a umplut de vinovatie: din cauza lui, profesorul putea sa moara. In aceeasi zi, el insusi avut acel atac de panica (insotit de teama ca el va face un atac de cord) care l-a condus, in cele din urma, la terapie.

Pentru cei familiarizati cu psihoterapia psihanalitica, lucrurile devin putin mai clare acum.
Fantezia legata de profesorul care face atac de cord contine, evident, dorinta inconstienta(!) a pacientului ca profesorul sa moara. Ceea ce, la nivel constient, parea o banala disputa profesionala, o exprimare – ceva mai emotionala, mai vehementa – a unui punct de vedere diferit, la nivel inconstient a fost trait ca o crima.

Urmand legii talionului (ochi pt ochi, dinte pt dinte), Supraeul – acea parte a mintii noastre asociata constiintei morale, judecatorul interior – a aplicat pedeapsa adecvata: l-a speriat de moarte pe pacient cu un atac de cord. Sau, altfel spus, agresivitatea tintita catre profesor a fost intoarsa impotriva propriei persoane. Pentru intentiile sale criminale (inconstiente!), asistentul trebuia sa impartaseasca aceeasi soarta cu cea a profesorului.

De asemenea, ulterior, pe masura ce a început sa se simta din ce in ce mai in siguranta in relatie cu terapeutul, nemaifiindu-i teama ca va fi judecat, pacientul a verbalizat si o alta fantezie pe care o avusese in acea perioada, si anume ca, in urma mortii profesorului, el – pacientul- prelua catedra acestuia. Iată ca avem acum si „mobilul crimei”!

In momentul conflictului, vazand cum profesorul se schimba la fata si parea ca i se face rau, s-a panicat la gandul ca dorinta sa era pe  cale sa se indeplineasca! Iar la scurt timp dupa… a venit pedeapsa in forma atacului de panica si a temerii ca el insusi va muri.

Cata usurare ca toate acestea se petreceau doar la nivelul fanteziilor!
Numai ca corpul nostru reactioneaza negresit la ideile/fanteziile din mintea noastra…

Povestea de mai sus ofera o viziune inedita asupra atacului de panica: senzatia de moarte iminenta traita intens in atacul de panica este o autopedeapsa pentru dorintele agresive nutrite fata de persoanele pe care le iubim.

Judecatorul interior, constiinta noastra morala, se asigura ca ne autopedepsim pentru toate intentiile noastre agresive.

Leave a comment

Filed under Psihoterapie si psihanaliza

Psihoterapia aduce la suprafata copilul din noi insine

Psihoterapia aduce la suprafata copilul din noi insine

Sondand inconstientul, psihanaliza a descoperit…copilul! Dincolo de teribila increngatura a pulsiunilor, a conflictelor inconstiente si a dorintelor refulate cu care ne-a obisnuit vocabularul tehnic al psihanalizei, experienta terapiei scoate de fiecare data la iveala copilul prezent in fiecare dintre noi, adultii.

Intram intr-o psihoterapie invocand diverse motive: nu ne simtim bine cu noi insine, esuam in a lega relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala, parcurgem crize existentiale (divort, pierderea unei persoane dragi, maladii grave), avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem, dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc).

Dar, pe masura ce vorbim despre noi insine in cabinetul de psihoterapie, ajungem inevitabil la evenimente din perioada copilariei si descoperim cu o uimire aproape socanta cat de prezent, cat de actual si de viu, este in noi copilul care am fost. Copilul abuzat, frustrat, maltratat, copilul neglijat, copilul rebel, copilul terapeut, copilul cuminte care s-a straduit sa implineasca ambitiile parintilor, copilul umilit, copilul fara copilarie. Copilul de care am uitat, copilul pe care am incercat cu disperare sa-l reducem la tacere bagatelizandu-i suferinta, dispretuindu-i slabiciunea, ignorandu-i nevoile.

Ne place sa credem ca timpul ne-a schimbat, ca ne-am maturizat, ca am depasit problemele, dar daca privim cu sinceritate in interiorul nostru observam ca suferinta copilului care am fost este inca acolo, teribil de actuala, ca ranile au fost doar ignorate si nu vindecate. Este suficient ca seful sa strige la noi pentru a ne simti umiliti ca odinioara, cand tata sau mama ne mustrau sau ne pedepseau pe nedrept. E de ajuns ca un coleg nou sa fie apreciat din prima zi de lucru pentru a ne simti gelosi si invidiosi, exact ca in ziua in care mama a venit de la maternitate cu un nou fratior. Ni se pare normal ca altcineva sa ne traseze sarcini si sa ne dirijeze viata, suntem obisnuiti sa fim priviti ca “ciudati” doar pentru ca suntem diferiti. Nu gasim nimic neobisnuit in a nu ne fi ascultata opinia, in a ne fi ignorate nevoile, in a ni se impune conditii aberante si in a accepta ceea ce nu ne face placere.

Dar in timp ce luam anormalul drept normal, ducand o viata incorsetata in rutina si in stereotipii de comportament, copilul din noi continua sa isi strige suferinta in speranta de a fi auzit.

Pe parcursul mai multor sedinte, Alexandru mi-a vorbit despre o imagine care ii aparuse la un moment dat spontan in minte si apoi revenise cu regularitate, aproape obsedant: imaginea unui copil tinut prizonier intre 4 ziduri reci, suferind, plangand, disperand ca nu il aude nimeni. A trebuit sa lucram o perioada lunga de timp pentru a intelege ca acel copil era el insusi, ca imaginea surprindea exact felul in care se simtise in familia lui, perfectionista si rigida, care ii oferise totul, mai putin libertatea de a fi el insusi. Retraind angoasa in cadrul securizant al terapiei, manifestandu-si revolta si ura pe care nu indraznise sa le exprime niciodata, facand doliul copilariei pe care nu a avut-o, a reusit sa se elibereze de suferinta, iar vechea imagine a fost inlocuita spontan de o noua imagine, cea a unui copil energic jucandu-se voios pe malul marii.

Bogdan a intrat in terapie pentru ca de mai multi ani nu reusea sa aiba o relatie stabila. Cu toate femeile din viata lui lucrurile se petreceau identic: depunea eforturi considerabile pentru a le seduce pentru ca apoi sa rupa brusc relatia cu ele. In terapie a devenit clar faptul ca folosea femeile pentru a se razbuna astfel pe mama sa, care il abandonase la varsta de 4 ani lasandu-l in grija bunicilor.

Sarcina terapiei este aceea de a ne asigura contactul cu copilul din noi insine, de a-i oferi posibilitatea sa-si exprime nevoile, dorintele, frustrarile, fricile, revolta, ura, sentimentele in genere si in felul acesta de a relua un proces de dezvoltare intrerupt brutal cu ani in urma.

Restabilirea contactului cu copilul din noi nu numai ca ne elibereaza de suferinta muta, neexprimata, care ne-a insotit atatia ani, dar ne permite totodata redobandirea autenticitatii, a spontaneitatii si a creativitatii. Invatand sa ne respectam trairile si sa tinem cont de ele in luarea deciziilor, avem sansa de a ne crea un viitor mult mai in acord cu propria fiinta. Un viitor care sa sune in mod real si autentic bine.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

In cautarea sensului pierdut – apanajul psihanalizei

Ceea ce deosebeste in mod evident psihoterapia psihanalitica de celalte metode psihoterapeutice este cautarea sensului. Pentru toate celelalte terapii, simptomul (ex. atacul de panica, depresia, fobia etc ) este ceva care trebuie eliminat, fara a ne pune problema identificarii cauzelor sau a sensului sau. Pacientul este tratat oarecum dupa modelul omului-masina, simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza

Cand avem nevoie de psihoterapie?

Este de dorit sa incepem o psihoterapie atunci cand:

•  suntem in conflict cu noi insine;
•  esuam in a lega relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala;
•  parcurgem crize existentiale (divort, pierderea unei persoane dragi, maladii grave);
•  simtim o acuta lipsa de sens in viata noastra;
•  ne dorim o schimbare dar nu ne-o putem reprezenta inca;
•  asteptarile noastre legate de viitor sunt sumbre, pesimiste;
•  intampinam dificultati de adaptare la schimbare;
•  anumite lucruri se repeta cu regularitate in viata noastra (relatiile noastre se    termina in acelasi fel, ne indragostim de acelasi tip de partener(a), care ne face sa    suferim, se intampla sa avem acelasi tip de sef etc);
•  avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem pe noi insine;
•  dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc).

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie si psihanaliza