Tag Archives: cuplu

Relatie la final. Cine sufera mai mult? (Adevarul de week end, 4 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre despartiri. Cine sufera mai mult, femeia sau barbatul?

Virgil Rîcu: Am auzit de mai multe ori aceasta intrebare, in diferite contexte, si de fiecare data m-am intrebat care ii este scopul. E vorba despre o competitie? Si cine castiga competitia? Cel care sufera mai mult sau cel care sufera mai putin?

Ok, sa dau totusi un raspuns:

Intr-o despartire, cel mai mult sufera…copilul.

Daca parintii se despart, cel mai mult sufera copilul.

Daca doi adulti se despart, cel mai mult sufera cel mai copil dintre ei.

Adevarul: Se spune ca femeile pot indura mai multa durere fizica decat barbatii si cel mai des se face referire la “durerile facerii”. Sa fie asta un motiv pt care femeile reusesc sa treaca mai usor peste o despartire, respectiv cu mai putina suferinta?

V.R.: Nu m-as grabi sa trag concluzia ca femeile trec mai usor peste o despartire.
Cunosc femei care, chiar si la 15 ani dupa divort, perioada in care au schimbat mai multi parteneri, inca nu se simt impacate cu ideea divortului si nutresc foarte multe resentimente.
Aceste femei pot trai singure, dar nu mai pot investi afectiv puternic intr-o alta relatie (sunt inca prinse emotional in vechea relatie).

Barbatii, cu exceptia celor care se autodistrug prin alcool si alte droguri, gasesc de obicei o „mamica” care este dispusa sa-i „infieze”. Sau, mai corect spus, ea ii gaseste pe ei si ei se lasa infiati.

Adevarul: Cum poti trece mai repede peste o despartire?

V.R.: Facand un travaliu de doliu serios.

Adevarul: Daca tu esti cel care pune capat relatiei, iti garanteaza o suferinta mai mica?

V.R.: Depinde de motivele care te fac sa iei decizia de a pune capat relatiei.
Sunt oameni care nu vor de fapt ca relatia sa se incheie dar, simtand ca celalalt are de gand sa o faca, din motive care tin de orgoliu, se grabesc sa puna ei primii capat relatiei. Paradoxal, chiar daca ei sunt cei care parasesc, in fapt ei traiesc despartirea ca si cum ei ar fi cei parasiti (ceea ce, la urma urmei, corespunde realitatii). Aceste persoane continua sa sufere foarte mult.

Altii ajung in punctul in care simt ca relatia nu are niciun viitor, nu simt ca mai exista dragoste in cuplu, nu vad niciun motiv pentru care cuplul lor ar trebui sa continue si atunci decid sa puna ei capat relatiei pentru ca celalalt nu da semne ca ar face-o vreodata. In acest caz, nu exista suferinta, ci doar un sentiment de culpabilitate care poate fi dus.

Adevarul: Este bine sa intri imediat intr-o alta relatie? Cat timp ar trebui sa treaca?

V.R.: Unele persoane incearca sa scurtcircuiteze suferinta despartirii si a singuratatii aruncandu-se imediat intr-o alta relatie. Aceste noi relatii sunt numite de psihoterapeuti relatii pansament (ele au rolul de pansa ranile provocate de relatia anterioara) si de obicei nu dureaza prea mult.

Motivul? Persoana nu se poate implica in mod real in noua relatie pentru ca nu si-a retras inca „investitia” afectiva din vechea relatie. Emotional, ea este inca acolo. In noua relatie este prezenta fizic, dar absenta emotional. Gandurile ii sunt acaparate de vechea relatie: simte furie, dezamagire, tristete, neputinta, uneori imagineaza scenarii de razbunare.

Psihoterapeutii spun ca aceasta persoana are nevoie sa faca un travaliu de doliu: un travaliu menit sa dizolve resentimentele si sa faciliteze acceptarea faptului ca s-a terminat, iar viata poate sa continue intr-un nou scenariu, alaturi de alte persoane.
Dupa realizarea acestui travaliu de doliu, persoana are resurse pentru a investi afectiv din nou.

Adevarul: Daca intri imediat intr-o alta relatie e posibil ca sentimentele pe care crezi ca le ai pentru noul partener sa fie de fapt o reminescenta din vechea relatie?

V.R.: Putem spune ca intr-o astfel de persoana se duce o lupta. O parte din sine ii este inca fidela fostului partener si il vrea inapoi. Alta parte din sine doreste sa puna capat suferintei pierderii si face eforturi sa se convinga ca ii este mult mai bine cu noul partener.

Se poate intampla chiar sa-i fie mai bine cu noul partener, dar chiar si asa, aceasta noua relatie va intra intr-o etapa semnificativa doar in momentul in care procesul de doliu va fi fost facut.

Prin urmare, nu cred ca sentimentele pentru noul partener sunt o reminiscenta a sentimentelor pentru vechiul partener.

Dar intuitia ta este buna. Ceva se transfera, dar nu sentimentele pentru vechiul partener catre noul partener.
Mai degraba, lucrurile stau in felul urmator:
O persoana are propriile idei si fantezii despre ceea ce inseamna dragoste si viata de cuplu. Multe dintre aceste fantezii sunt inconstiente (adica sunt diferite de ceea ce persoana declara ca-i place sau ca vrea), sunt foarte vechi si inspirate de istoricul ei familial, de modelele din familie.
In cadrul acestor fantezii, partenerului de cuplu ii este atribuit un anumit rol menit sa satisfaca anumite dorinte.
Aceste dorinte si fantezii (scenarii relationale) sunt ceea ce se pastreaza, se conserva, se transfera de la o relatie la alta.
Scenariul este mai important decat actorii, iar actorii sunt selectati astfel incat sa se potriveasca rolurilor din scenariu (si nu invers).

Toti partenerii (si actualul, si fostii) sunt actori in acest scenariu care, inca o data, este foarte vechi. Ei sunt invitati sa joace acelasi rol, dar si sa imbunatateasca partitura, sa imbogateasca scenariul.

Adevarul: E mai bine sa rupi total legatura cu fostul/fosta? Dar daca il mai suni, dai mesaje, ii verifici pagina de fb, ii intrebi pe cunoscuti despe el/ea. Te ajuta sau iti dauneaza?

V.R.: Daca ar fi sa-i trimiti mesaje, ce i-ai scrie in acele mesaje? Care ar fi intentia din spatele acelor mesaje? Ce iti doresti, de fapt? Sa reiei relatia? Sau nu vrei sa reiei relatia, dar vrei sa te asiguri ca nu exista resentimente?

Ca psihoterapeut, nu cred in reprimarea sentimentelor.
Cred cu tarie in clarificare. Daca intretinerea unui contact minim cu fostul/fosta te ajuta sa dobandesti o imagine mai clara asupra sentimentelor tale vis-a-vis de el/ea, atunci nu are rost sa-ti reprimi impulsul de a-l(o) contacta.

Dar a-l suna, a-i da mesaje, a-i verifica pagina de facebook in absenta oricarei atitudini reflexive nu este decat un mod de a ramane prinsa emotional in relatie.

Lucrurile sunt mai complicate in realitate.
Unele relatii pot fi comparate cu dependenta de alcool. In acest caz, „dezintoxicarea” presupune interzicerea totala a contactelor.

Adevarul: Daca povestesti cuiva prin ce treci te ajuta?

V.R.: Cu siguranta! Si acest confesor nici nu trebuie sa fie un psiholog, este suficient sa fie un bun ascultator. O persoana care sa te poata insoti emotional in povestea ta, fara sa te judece si fara sa iti ofere „solutii” prefabricate.

Adevarul: Se spune ca „nu se moare din dragoste”. Asa este?

V.R.: Copiii mor din lipsa de dragoste, este un lucru cunoscut cercetatorilor inca din anii ’50. Se sting vazand cu ochii.
Iar unii adulti se sinucid.

Adevarul: Statisticile spun ca nr barbatilor care se sinucid din dragoste il depaseste pe cel al femeilor care fac acelasi lucru. Asa sa fie?

V.R.: Nu sunt la curent cu aceste statistici, dar nu m-ar mira sa fie adevarat. Oricum, se pare ca ele (statisticile) reflecta punctul de vedere conform barbatii sunt mai idealisti, iar femeile au „survival skills” mult mai dezvoltate.

Adevarul: Cum te influenteaza suferinta din dragoste?

V.R.: Unii spun ca suferinta este cel mai bun profesor. Intreaga filosofie a Asiei sustine ca o mare suferinta conduce la o mare intelepciune. Traditia buddhista abunda in astfel de exemple.
Experienta psihologilor arata ca, pentru a putea transforma suferinta intr-o experienta de invatare, este  necesar ca „portia” de suferinta sa nu depaseasca capacitatea individului de a o metaboliza. O trauma puternica venita pe un teren vulnerabil poate fi coplesitoare si poate genera consecinte foarte grave.

Multi oameni nu pot metaboliza suferinta si atunci dezvolta „scuturi protectoare”, menite sa evite un contact emotional traumatic. Acesti oameni se inchid in sine, isi pierd increderea in oameni si evita sa se implice emotional in relatii. „Scuturile” defensive ii protejeaza, dar in acelasi timp ii izoleaza, ii desensibilizeaza, ii transforma in cinici si le diminueaza pofta de viata.

Adevarul: Suferinta din dragoste poate fi raportata la nivelul de educatie,varsta sau alti factori?

V.R.: Absolut. Oamenii cu nivel de educatie scazut sunt predispusi sa dezvolte mecanisme paranoide („oamenii sunt invidiosi, egoisti si vor sa iti faca rau”, „nu poti avea incredere in nimeni”, „nu poti sti niciodata cine iti este prieten si cine dusman”,”fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur” etc.).

Dar suferinta din dragoste nu-i ocoleste nici pe cei inteligenti- de multe ori se tine scai de acestia, iar unii dintre ei pot dezvolta strategii de razbunare foarte ingenioase.

Pentru a diminua suferinta din dragoste si a o metaboliza eficient (a o transforma in oportunitate de invatare, in intelepciune) este nevoie de un tip special de inteligenta – inteligenta emotionala.
Acest tip de inteligenta cautam sa-l stimulam si sa-l dezvoltam in procesele de psihoterapie.

Adevarul: Cu cat stai mai mult intr-o relatie disfunctionala scade sau creste suferinta la despartire?

V.R.: Daca folosesti aceasta perioada pentru a deveni constient(a) de aspectele disfunctionale ale relatiei, pentru a intelege de ce accepti aceste lucruri si cum anume le intretii (la nivel inconstient sau semiconstient), aceasta cunoastere nu poate fi decat deschizatoare de ochi. Pui capat relatiei avand sentimentul eliberarii si al lucrului bine facut.

Buddha a spus (si a spus bine) ca in viata suferinta este inevitabila. Dar ca om ai posibilitatea de a alege ca aceasta suferinta sa fie o suferinta absurda, lipsita de sens, sau o suferinta cu sens, cu un anumit rost, apta sa conduca la un rezultat pozitiv in viitor. Diferenta intre cele doua tipuri de suferinta o face atitudinea noastra, disponibilitatea noastra de a intelege cauzele si mecanismele suferintei.

Miliarde de oameni sufera din dragoste si perpetueaza aceasta suferinta cu fiecare noua relatie.
Dar exista si oameni care sufera din dragoste, fac un efort de a intelege aceasta suferinta, incearca sa o puna in cuvinte si astfel se nasc capodopere ale literaturii. Sau incearca sa-i dea o forma si asa se nasc capodopere ale picturii, ale sculpturii, ale arhitecturii.
Orice mare creatie se naste din si in suferinta. Agonia se transforma in extaz.

Adevarul: Sunt cazuri de despartiri in care decizia este luata de un singur partener, care dupa ce se „oficializeaza” ruptura nu mai este de gasit, lasandu-l pe celalalt cu o multime de intrebari la care nu va afla niciodata raspuns. Cum ar trebui sa procedeze cel parasit in acest caz pentru a depasi situatia?

V.R.: Experienta mea de psihoterapeut m-a convins ca oamenilor  le este foarte dificil sa identifice motivele reale ale actiunilor lor (mai ales ale acelor actiuni cu impact emotional). Nu pentru ca nu vor, ci pur si simplu pentru ca nu stiu (nu sunt constienti de asta).
Exemplu: Un barbat isi poate parasi sotia insarcinata fara a putea oferi o explicatie plauzibila si fara a constientiza ca in felul acesta repeta istoria propriului sau tata care a parasit-o pe mama lui chiar inainte ca el sa se nasca.
Deci, motivele multora din actiunile noastre rezida in identificari inconstiente cu persoane semnificative din istoria noastra personala (identificari care ne forteaza sa repetam povestea).

Deci, intorcandu-ma la intrebarea ta, chiar daca persoana parasita ar intalni-o pe cea care a parasit-o, este foarte putin probabil ca ea sa afle raspunsul real la intrebarea: De ce?
Cel mai adesea, raspunsul primit este o balbaiala vaga, in care se amesteca jena, culpabilitatea si acea tendinta „politicoasa” si „diplomatica” de a menaja sentimentele celuilalt (inclusiv clasicul „cred ca tu meriti pe cineva mai bun decat mine”) care de obicei nu face decat sa inrautateasca lucrurile.

Cred ca mult mai util pentru persoana parasita ar fi sa revada cu incetinitorul filmul relatiei lor, sa identifice momentele care prevesteau acest final (foarte rar lucrurile se schimba din senin), sa sesizeze cum anume acest deznodamant se integreaza in istoria ei personala, cum ii afecteaza imaginea de sine, ce lectie poate invata din aceasta poveste.

Socrate spunea ca o viata neanalizata nu merita sa fie traita.

Adevarul: Dar cel parasit pt altcineva?

V.R.: Aici cred ca deja intervine orgoliul, gelozia, competitia. Imaginea de sine, sentimentul valorii proprii sunt afectate.
In functie de caracteristicile propriei personalitati, unele persoane fac depresie, altele cauta razbunare. Acestea din urma lupta pentru a-l recastiga pe ingrat doar pentru ca apoi sa-l paraseasca ele pe el. In felul acesta, ii arata ele cine e mai tare si cine detine de fapt controlul!
Acelasi mecanism e valabil si la barbati.

Eu obisnuiesc sa spun ca daca cineva prefera stejarul sau salcia teiului, aceasta nu este vina teiului si nici nu scade valoarea teiului in ochii celor care prefera teii.
Deci, nu e cazul sa o luam prea personal. Dar intotdeauna o luam personal,nu?

Daca cineva ne-a parasit pentru altcineva, poate ca el (sau ea) a facut ceea ce si noi ne doream la nivel inconstient sa facem, dar nu am indraznit.
Poate ca a venit vremea sa admitem ca de fapt relatia noastra scartaia bine cam de multisor (acum nu mai putem  nega acest fapt) si sa ne mobilizam pentru a dobandi o noua perspectiva asupra vietii noastre.

Ne putem permite chiar sa fim optimisti si sa credem ca orice criza este o binecuvantare deghizata. De ce nu?
Un coleg de breasla mai experimentat spunea ca psihicul uman este atat de lenes incat are nevoie de o criza pentru a se mobiliza sa faca o schimbare (care sa fie in avantajul lui, evident).

Experienta din cabinet mi-a aratat ca persoanele parasite sunt mult mai interesate sa se dezvolte personal decat cele aflate intr-o relatie de cuplu „calduta”.

Adevarul: Dupa cateva experiente de acest gen devii mai calit, inveti cum sa alegi, suferi mai putin daca intri intr-o relatie care nu merge?

V.R.: Asa cum am mentionat la una din intrebarile anterioare, poti deveni mai calit si mai intelept sau poti sa te inchizi intr-o carapace (care te protejeaza si te izoleaza in acelasi timp), poti sa devii cinic si plin de resentimente.
Important este ca poti alege.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Iubire la final.Cine sufera mai mult?’ aparut in Adevarul Week End, 4 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Eros la serviciu (I) (Adevarul de week end, 30 august 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Ce parere aveti despre relatiile aparute intre colegii de munca?

Virgil Rîcu: Exista mai multi factori care faciliteaza formarea cuplurilor la locul de munca.

Unul din factorii care influenteaza formarea cuplurilor in general este proximitatea.
Lucrul impreuna creeaza conditiile ideale pentru satisfacerea acestui criteriu.

Alt doilea factor se refera la faptul ca, intrucat petrecem la serviciu cea mai mare parte a timpului, automat locul de munca devine volens nolens terenul de exprimare al celor doua pulsiuni fundamentale: pulsiunea sexuala si cea agresiva. La serviciu intalnim inevitabil deopotriva flirtul si conflictele.

De asemenea, oamenii se protejeaza de suferinta difuza produsa de plictis, monotonie, frustrare apeland la ajutorul Eros-ului. Eros-ul este “morfina” predilecta a celor plictisiti. Acesta ar putea fi considerat un alt factor.

In fine, pentru foarte multi oameni un cadru ierarhic organizat si formalizat stimuleaza regresia emotionala. Ei se simt cumva ca la scoala. Regresia emotionala devine evidenta in programele de training, cand angajatii se comporta asemeni unor elevi si foarte evidenta in programele de team building, unde multi angajati se simt asemeni unor elevi adolescenti aflati in tabara. Prin urmare, ei se comporta acum asa cum se comportau odinioara la scoala/in tabara: flirteaza, au aventuri, fac sex.

Din motivele mentionate mai sus, cred ca formarea unor astfel de cupluri la serviciu este inevitabila.

Adevarul : Cum vad colegii aceste relatii? Dar sefii?

V.R.: Cu curiozitate si interes. Cu o placere care se tradeaza  usor, caci un subiect de barfa suculent este motiv eficient de alungare a monotoniei. Uneori cu nostalgie, caci povestea de dragoste a celor doi colegi trezeste amintiri. De asemenea, cu gelozie si invidie, care invidie poate imbraca diverse forme, inclusiv critica moralizatoare acerba si rigida.

In plus, in cazul sefilor poate aparea ingrijorarea cu privire la pericolul afectarii performantelor. Exact asa cum parintii isi fac griji ca nu cumva dragostea sa-i distraga pe copiii lor adolescenti de la invatat.

Adevarul : Exista o diferenta intre cum sunt priviti cei doi? (femeia si barbatul din relatie)

V.R.: In cazul in care relatia celor doi protagonisti este o relatie extramaritala, adulterina, unele colege (femei) pot fi foarte critice la adresa femeii, dar acest lucru nu trebuie sa ne pacaleasca: aceste critici sunt fie manifestari ale invidiei, fie eforturi de a se asigura ca ele insele – in conditii asemanatoare – nu vor cadea in aceeasi ispita.

In cazul in care cei doi sunt necasatoriti, iar el este perceput ca fiind “ok”, femeia este incurajata de colege sa continue relatia.

Adevarul : Este diferit acest mod de a te cunoaste cu cineva? Si nu ma refer la locatie :)

V.R.:Existe diferente daca facem comparatia cu intalnirile (dating) din viata personala. Atunci cand un barbat si o femeie au o intalnire, ei stiu in ce piesa joaca: este o intalnire menita sa evalueze sansele unei cuplari. Fiecare foloseste masti, ritualuri de imperechere, strategii de seductie sau dimpotriva, scuturi protectoare etc.

La serviciu, multe intalniri sunt generate de sarcini profesionale, nu exista intentia initiala de cuplare, prin urmare cei doi au posibilitatea de a se cunoaste fara toate acele masti. Dragostea apare intr-un ritm mai relaxat si de multe ori pe neasteptate, ocolind constientul protagonistilor.

Adevarul : Cum influenteaza randamentul la munca?

V.R.: Intrebarea reflecta o neliniste foarte asemanatoare cu acea ingrijorare a parintilor (de care vorbeam putin mai inainte) ca nu cumva dragostea sa-i distraga pe copiii lor adolescenti de la invatat.
Se pare ca regresia emotionala este molipsitoare: atunci cand unii membri ai grupului regreseaza la varsta adolescentei, alti membri ai grupului tind sa-i urmeze.

Ca sa ofer totusi un raspuns la intrebarea ta, imi vine sa spun ca dragostea este o forma de energie pozitiva care conduce in general la efecte pozitive in mediul in care se manifesta.

Adevarul : Daca o relatie intre doi colegi de munca nu a mers, e mai bine ca unul dintre ei sa-si schimbe serviciul sau vor putea sa „convietuiasca” decent la birou?

V.R.: Depinde de maturitatea lor emotionala. Oamenii maturi emotionali stiu sa se desparta: exista tristete, exista eventual unele regrete, dar nu exista resentimente. Despartirea nu survine ca urmare a unor lupte de orgolii, ci ca urmare a unei reflectii intelepte care conduce la concluzia clara ca fiecaruia ii este mai bine  sa urmeze un alt drum. Despartirea nu poarta amprenta egoismului, ci amprenta intelegerii iubitoare care renunta la egoism pentru mai binele persoanei iubite si pentru mai binele amandurora.

Evident, putini sunt cei care ating acest nivel. Prin urmare, pentru marea majoritate ar fi recomandata o schimbare care sa impiedice contactele frecvente.
________________
Adevarul : Daca despartirea a fost una urata, cu scandal, sta in natura umana sa-ti pui deoparte (re)sentimentele si sa poti lucra zi de zi cu un om ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?

V.R.: A-ti tine sentimentele deoparte este un proces care se realizeaza cu mult efort. Atunci cand obosim, sentimentele ies repede la suprafata. Prin urmare, reprimarea sentimentelor este o strategie care poate functiona pe termen scurt. Pe termen lung insa, este extrem de costisitoare si ineficienta.
Pe termen lung, doar clarificarea functioneaza, iar clarificarea necesita un exercitiu de sinceritate (in primul rand trebuie sa fii sincer(a) cu tine) care nu este totusi la indemana oricui.

Adevarul : Am inteles ca sunt firme care descurajeaza (oficial sau mai voalat) astfel de relatii. Ce parere aveti? Stiti de asa ceva?

V.R.: Cele mai multe firme urmaresc sa tina viata profesionala a angajatilor cat mai separata de cea personala, iar relatiile amoroase la locul de munca ameninta acest deziderat.
In viziunea firmelor, energia trebuie focalizata asupra muncii. Inclusiv energia sexuala trebuie sublimata in munca.

La nivel inconstient, lucrurile stau putin altfel: sefii joaca rolul parintilor, iar subordonatii rolul copiilor.  Interzicerea relatiilor amoroase intre angajati corespunde tabuului incestului intre frati si surori.

Adevarul : De ce ar trebui sa tina cont doua persoane care vor sa intre intr-o astfel de relatie?

V.R.: Evident, trebuie sa tina cont de posibilele consecinte: pentru sine, pentru celalalt, pentru activitatea peofesionala si relationarea cu ceilalti. Este de asemenea intotdeauna binevenita clarificarea intentiilor si asteptarilor. “Ce imi doresc eu de fapt de la aceasta relatie? Care este scenariul pe care vreau sa-l traiesc? Ce urmaresc prin asta? Cum voi iesi din asta?” sunt intrebari care merita efortul de a li se raspunde.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Dragostea la serviciu, cu bune si cu rele’ aparut in Adevarul Week End, 30 august 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Articolul poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul si merita citit intrucat ofera mult mai multe informatii, confesiuni ale unor femei aflate in situatia de a fi avut relatii amoroase la serviciu, precum si opinii ale altor psihologi.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Prietenia dintre barbati (Psychologies iulie 2013)

Psychologies: Se spune ca prietenia adevarata dintre barbati transcende timpul, uneori fiind mai puternica decat legaturile de rudenie. Ce se ascunde in spatele acestei relationari care trezeste invidia multor iubite si sotii?

1.Psychologies (Catalina Cristescu): La ce varsta incepe sa se formeze nevoia apartentei la grupul de baieti?

Virgil Rîcu: Aceasta nevoie apare in perioada de latenta (6-12 ani). In deja celebra perioada oedipiana (3-6 ani), baiatul si-o doreste pe mama pentru el (asa cum fetitele vor sa se casatoreasca cu tata), iar tatal apare ca o figura care starneste deopotriva admiratie, iubire si rivalitate.
In mod ideal, conflictul oedipian se sfarseste prin renuntarea baietelului la mama in favoarea tatalui, tatal devenind acum prietenul, camaradul, mentorul.

Spun in mod ideal pentru ca, in practica, in realitate, lucrurile nu se intampla exact ca in teorie. Mama nu incurajeaza 100% desprinderea copilului (ci dimpotriva, il foloseste pentru satisfacerea nevoilor ei afective frustrate) si nici tatal nu gestioneaza prea intelept rivalitatea cu copilul (simtindu-se neglijati de sotie, multi tati devin gelosi).

Dar presupunand ca lucrurile se intampla suficient de ok, spre varsta de 6 ani, baietii renunta la comportamentele foarte afectuoase fata de mama (chiar resping manifestarile afectuoase ale mamelor fata de ei) si cauta prezenta tatilor, cu care accepta sa se identifice. Ca sa citez un baietel de aceasta varsta: “baietii cu baietii, fetele cu fetele”.

2. Psychologies: De ce sunt barbatii atat de atasati de prietenii lor?

V.R.: Ce inseamna “atat de atasati”? Cine spune ca este un atasament in exces? Cine resimte asta ca fiind o problema?

Hai sa incercam sa empatizam putin cu acesti barbati. Cum ar fi sa te simti bine, relaxat, in largul tau … si sa vina cineva care sa-ti spuna ca ai o problema pentru ca te simti asa de bine?

Cam ciudat, nu?

3. Psychologies: Poate fi grupul de prieteni substitutul unui tata absent sau abuziv? (si aici sa se simta valorizati, apreciati, iubiti de un personaj masculin)

V.R.: Grupul in sine, nu. Posibil liderul grupului, in special daca acesta este putin mai mare ca varsta. Grupul de prieteni functioneaza ca grup de suport, dar nu ca substitut al figurii paterne. Un substitut al autoritatii parentale implica o diferenta de nivel in planul ierarhiei, al puterii. Prietenii se situeaza pe acelasi nivel ierarhic, sunt egali, putem vorbi despre o fratie.

Dar un adolescent poate cauta excesiv grupul de prieteni  si pentru a scapa de o mama mult prea …“iubitoare”. De o mama intruziva, controlatoare, sufocanta; de o mama mult prea “mamoasa” care il infantilizeaza, nu il lasa sa creasca, nu ii permite sa-si dezvolte calitatile masculine; de o mama mult prea seductiva care isi orienteaza asupra fiului intreaga afectiune, afectiune care in mod normal ar trebui sa-i revina sotului ei.

Teama inconstienta de aceasta figura “vrajitoreasca” a mamei are drept consecinta o respingere a intimitatii profunde cu o femeie.

4. Psychologies: De ce se simt prietenii tradati cand cineva din grup se insoara?

V.R.: “Tradati” este un termen mult prea emotional. Majoritatea barbatilor ar fi de acord ca este vorba despre un sentiment de pierdere, dar o pierdere care este acceptata ca incadrandu-se intr-un firesc al lucrurilor.
Ca dovada, prietenii glumesc pe seama celui care se insoara, dar nu fac “crize”, nu il urasc, nu se razbuna, nu il resping atunci cand acesta se alatura din cand in cand la o bere. Dimpotriva, se bucura.

5. Psychologies: Sau care este mecanismul cand dupa casatorie barbatul se izoleaza de prieteni?

V.R.: Modelul social isi face simtita infuenta foarte mult, iar modelul social cere barbatului casatorit sa dedice mai mult timp familiei decat iesirilor cu prietenii.
Casatoria semnifica incheierea une etape de viata si trecerea intr-o alta etapa a vietii, semnificatie care – dupa toate aparentele – este adanc gravata in psihicul majoritatii oamenilor. Atat de adanc, incat unii cauta sa  amane acest pas cat mai mult pentru a putea “copilari” cat mai mult.

6. Psychologies: Ce se intampla cu un barbat in al carui sistem de valori se afla pe prima treapta prietenii şi abia apoi familia şi sotia?

V.R.: Cine face judecata asta? Barbatul?! Greu de crezut. Pare ca aceasta perceptie este a sotiei.
Dar pentru ca ea percepe lucrurile in felul acesta, nu inseamna ca este si adevarat. Este perceptia ei, interpretarea ei, iar daca cautam sa aflam ce alimenteaza aceasta interpretare, aflam doar gelozie, invidie, sentimentul de a fi exclusa.

Faptul ca un barbat gaseste placere in a sta cu prietenii, nu inseamna ca el nu tine la familia sa. Poate insemna cel mult ca nu are prea multe subiecte comune de interes/conversatie cu sotia sa. Acest lucru ar fi problema, nu prietenii.

7. Psychologies: De multe ori influenta grupului de prieteni este mai mare decat cea a familiei sau partenerei, de ce?

V.R.: Intrebarea se refera la influenta, prin urmare la putere    si control. Suntem deci intr-un scenariu in care exista un barbat tanar si o competitie acerba intre doi concurenti care isi doresc putere, control asupra acestui barbat: unul este grupul de prieteni, celalalt partenera sau familia.
Intrebarea mea este: cine credeti ca isi doreste mai acerb, mai insetat, controlul asupra barbatului? Prietenii sau partenera?

Incercati sa fiti cat mai sinceri/sincere cu putinta.

8. Psychologies: De ce unii barbati isi copiaza fidel prietenii, actiunile lor, modul de a trai, ideile acestora, isi asuma inclusiv franturi din personalitatea fiecaruia?

V.R.: Comportamentele pe care le descrieti reprezinta incercari de identificare. Nu numai barbatii fac asta, ci si femeile.
Atunci cand admiram pe cineva, incostient aspiram sa fim  asemeni acelei persoane. Personalitatea noastra se formeaza printr-o lunga suita de identificari si contraidentificari, proces surprins magistral de Homer: “Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit”.

Evident, aceste procese de identificare, prin care se formeaza caracterul, sunt masive in perioada copilariei, in special in primii 5 ani de viata. Ulterior, identificarile continua, dar intr-un ritm mai putin accelerat si intr-o maniera mult mai selectiva, intrucat noile identificari trebuie sa fie compatibile cu cele mai puternice dintre identificarile mai vechi.

La varsta adolescentei, are loc o revenire a dorintei de noi identificari, o cautare a modelelor, sustinuta si de  nevoia de separare in plan psihic de parinti (cei care au oferit vechile modele de identificare).

Comportamentele de imitare a altora reprezinta faza asimilarii necritice. Ulterior, aceste asimilari sunt “digerate” printr-un proces autoreflexiv care conduce la pastrarea a ceea ce este considerat folositor si la eliminarea acelor aspecte considerate nocive.

Daca aceasta functie autoreflexiva nu este dezvoltata, atunci intr-adevar asimilarea influentelor este necritica si ceea ce vedem este imaturitate afectiva, neincredere in sine, dependenta.

9. Psychologies: Putem vorbi de un “instinct de haita”? (lider, competivitate, ajutor…)

V.R.: In comunitatile tribale, diferentierea intre masculin si feminin era foarte bine facuta. Existau rituri de initiere in aspectele masculinitatii si in misterele feminitatii. Vorbim de o perioada in care conceptul de unisex era de negandit 🙂

A face parte din “haita” satisface o nevoie de apartenenta si constituie in acelasi timp o validare a masculinitatii. Esti barbat in masura in care faci lucruri pe care le fac indeobste barbatii; esti barbat daca stai cu barbatii si nu cu femeile.

Aceste credinte, care acum tind catre statutul de prejudecati, au constituit o realitate solida mult timp si inca isi mai fac simtita influenta.
As adauga faptul ca rivalitatea si admiratia din perioada oedipiana sunt regasite acum in forma unei simpatii si a unei competitivitati intre membrii haitei.

10. Psychologies: De ce unii barbati vor sa petreaca mai mult timp cu prietenii decat cu partenera? (chiar si cand sunt ok in cuplu)

V.R.: Daca mergem pe ideea/metafora conform careia barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus si se intalnesc pe Pamant, atunci pare firesc ca, dupa un timp, barbatii sa simta dorul de Marte, iar femeile dorul de Venus.

Exista diferente intre barbati si femei. Chiar daca gandim aceste diferente ca fiind complementare, ele sunt totusi diferente. Este extrem de incitant sa iti cunosti complementarul, dar este relaxant sa petreci timp cu cineva asemeni tie.

A recunoaste ca suntem diferiti si a respecta aceste diferente este o lectie pe care toti trebuie sa o invatam.

11. Psychologies: Ce se intampla in cuplurile unde partenera incearca sa il indeparteze pe barbat de prietenii lui?

V.R.: Frustrare, tensiune, resentimente, razbunari subtile, indirecte, agresivitate pasiva.

12. Psychologies: De ce barbatii nu suporta sa le vorbesti prietenii de rau?

V.R.: Evident, pentru ca tin la prietenii lor.

Evident, pentru ca a vorbi pe cineva de rau nu e nici semn de obiectivitate, nici semn de prea multa gratie.

Evident, pentru ca a-ti auzi iubita barfind ca la usa cortului nu e ceva care sa starneasca admiratia. Nu e nici macar ceva sexy.

Altfel spus, oprindu-si iubitele din barfa, ei stopeaza procesul prin care ele dezamagesc, decad in ochii lor. Stopand barfa iubitelor lor, barbatii mentin o imagine buna atat prietenilor, cat si iubitelor.

13. Psychologies: Multe femei spun ca se simt neglijate din cauza prietenilor, cum se poate ajunge la un echilibru in acest sens?

V.R.: Ele simt ca exista o problema, dar cauta cauza problemei intr-un loc nepotrivit. Barbatii nu neglijeaza femeile din cauza prietenilor, ci din cauza ca ceva in intimitatea lor cu acele femei nu merge.

Ceea ce poate aduce echilibru este, ca de obicei, o intelegere clara. Cred ca femeile au nevoie sa inteleaga ca ele si prietenii lui nu sunt pe acelasi plan, dupa cum ele si mamele lor (ale barbatilor) de asemenea nu sunt in acelasi plan.

Prin urmare, nu se pune problema unei alegeri a barbatului intre sotie si prieteni. Renuntarea la prieteni nu va face relatia cu sotia mai buna.

Cred, de asemenea, ca multe femei manifesta o invidie pentru placerile barbatului de la care ele se simt excluse si cauta inconstient sa-i “taie” aceasta bucurie.

Unele devin controlatoare si pun in scena un scenariu in care el joaca rolul de copil, iar ea de mamica care-i interzice sa mai stea cu baietii si ii cere sa vina acasa sa-si faca “temele”. Mesajul (semi)constient este acela ca el este infantibil si iresponsabil, iar ea este matura si responsabila.

Intr-un plan mai profund, sesizam care este relatia fiecaruia cu placerea: el stie sa se distreze, sa-si provoace placere, ea isi neaga acest drept, dar se lasa coplesita de invidie.

Barbatii au nevoie sa aiba prieteni si de asemenea  femeile au nevoie sa aiba prietene. Este sanatos si firesc sa fie asa.

Unor femei le este greu sa aiba prietene femei si atunci  nutresc dorinta inconstienta ca partenerul sa fie in mod compensatoriu totul pentru ele: mama, tata, iubit, prietena…

Cam mult, cam impovarator, cam greu de dus, nu?

14. Psychologies: Este prietenia dintre barbati “mai adevarata” decat cea dintre femei?

V.R.: Mai adevarata? Nu stiu. Este poate mai echilibrata datorita unui grad de detasare emotionala mai mare.

La femei, relatia cu prietenele se construieste pe modelul relatiei cu mama, care relatie este foarte intensa si in acelasi timp foarte confuza emotional.

La barbati, relatia cu prietenii se construieste pe “softul” relatiei cu tatal, care este oricum o relatie de gradul doi (relatia cu mama fiind relatia de gradul 1). Este ceva mult mai diferentiat, mai elaborat, asteptarile vis-a-vis de tata sunt mai rationale comparativ cu asteptarile pe care baietii le au de la mama.

Relatiile intre barbati nu sunt fuzionale cum sunt cele intre fete si accentul se pune pe respect (care implica si frica).

Cred, de asemenea, ca ideile despre onoare, simtul onoarei etc au germinat si germineaza in continuare pe terenul masculinitatii.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Ea castiga mai mult decat el. E asta o problema? (Adevarul, 23 august 2013)

Adevarul (Elena Coroian): Rugamintea mea este sa-mi spuneti din experienta de terapeut in ce mod afecteaza relatiile de cuplu faptul ca femeia castiga mai mult decat barbatul.

Virgil Rîcu: Viziunea societatii traditionale postuleaza ca barbatul este cel care trebuie sa aduca banii in casa, iar femeia  cea care ii administreaza, ocupandu-se de intreaga sfera domestica.

Aceasta viziune reglementeaza de asemenea pozitiile de putere in cuplu: barbatul detine puterea (cel putin aparent, dar aparentele conteaza), ca urmare el trebuie sa “tina casa”, el trebuie sa aduca banii in casa.

Vorbim deci despre o echivalenta a banilor cu puterea: bani egal putere.
Conform acestei viziuni, esti un barbat puternic, un barbat “adevarat”, in masura in care faci bani. Aceeasi viziune postuleaza ca puterea trebuie sa apartina barbatului.

Sigur, lucrurile s-au mai schimbat intre timp, femeile au inceput de mult timp sa lucreze si sa aduca bani in casa, dar logica traditionala nu a disparut: esti recunoscut ca barbat in masura in care puterea iti apartine tie, iar puterea se cuantifica – intr-o logica reductionista- in banii pe care ii faci.

In conditiile in care intr-un cuplu femeia castiga mai mult decat barbatul, puterea ii revine ei, iar barbatul se simte “detronat”, deposedat de putere, slabit, umilit.

In logica inconstientului care sexualizeaza totul, un barbat deposedat de putere este un barbat castrat.

In logica inconstientului in care fantasmele sunt la ele acasa, sceptrul puterii este intotdeauna un falus.

O femeie care face bani este o femeie puternica (bani egal putere), iar o femeie puternica este reprezentata in plan inconstient ca o femeie inzestrata cu falus. (Daca lucrurile acestea vi se par bizare, bun venit pe taramul inconstientului!)

Altfel spus, la nivel inconstient barbatul percepe/resimte o femeie care castiga mai mult decat el ca pe o persoana avand un falus mai mare decat al lui. Femeia in cauza inceteaza sa mai corespunda reprezentarii de femeie, ea se transforma in barbat, intr-un barbat mai dotat decat el.

Deci, ea o are mai mare decat a lui!

Ce consecinte poate  avea acest lucru?

Evident, viata sexuala este prima afectata. Barbatul nu mai performeaza sexual pentru ca se simte castrat, o situatie umilitoare traita extrem de dureros si in masura sa genereze resentimente puternice.

Stima de sine a barbatului este grav afectata, increderea in fortele proprii scade vertiginos, iar depresia isi poate face cu usurinta loc in psihicul lui.

Multi barbati folosesc alcoolul pentru a anestezia aceasta durere psihica si unii sfarsesc prin a deveni alcoolici.

Alti barbati se infantilizeaza – infantilizarea fiind o strategie inconstienta folosita pentru a evita o competitie (cu sotia) pe care ei simt ca nu o pot castiga. Ei nu mai sunt barbatul in cuplu, ci copilul, iar sotia se transforma in mama care ingrijeste si intretine copilul. In felul acesta ei reusesc sa pastreze relatia si sa evite durerea provocata de infrangerea in competitie.

Exista de asemenea barbati care nu vor sa renunte la barbatia lor asa de usor dar, intrucat nici ei nu simt ca ar putea castiga competitia financiara cu sotia lor, cauta relatii extramaritale in care sa se simta din nou barbati.

• Adevarul: Situatia este aceiasi in cazul cuplurilor casatorite / cupluri necasatorite?

V.R.: Da, absolut aceeasi.

 • Adevarul:  Ce spune asta despre un barbat? E bine sa-l deranjeze, e mai rau daca nu are nici o «apasare» decat daca are probleme cu faptul ca femeia aduce mai multi bani in casa?

V.R.: Unii barbati pot declara ca ei nu se simt deranjati de faptul ca sotiile lor castiga mai mult decat ei, dar acest fapt este in cele mai multe cazuri o mare negare.

In strafundul sufletului lui, orice barbat se simte deranjat de acest aspect. De ce?
Pentru ca orice persoana cauta apreciere, o validare sociala, iar acesti barbati simt ca – indiferent de ce scuze ingenioase isi gasesc ei- societatea nu ii valideaza ca barbati.

Deci, barbatii se simt deranjati de aceasta situatie, nu asta-i problema.
Problema este ca ei nu cred ca pot schimba ceva.

Sau nu sunt dispusi sa renunte la un job care le face placere pentru un job mai bine platit.

• Adevarul: Conform unui studiu facut in Danemarca barbatii casatoriti, ai caror sotii castiga mai mult decat ei, sunt mai predispusi la folosirea/consumul medicamentelor de tipul Viagra. Cum comentati?

V.R.: Studiul de care vorbiti pare sa sustina ipoteza pe care am mentionat-o mai inainte si anume ca, la nivel inconstient, barbatii intr-o astfel de situatie se simt castrati. Consumul de Viagra este menit sa elimine efectul castrarii. Evident, el nu atinge cauza.

• Adevarul: Am mai gasit pe internet un studiu care spune ca de cele mai multe ori, femeile de succes sunt «manageri la serviciu si sotii ideale acasa», in sensul in care pentru a-i proteja orgoliul barbatului, cand ajunge acasa aceasta se ocupa de toate activitatile casnice. Ce parere aveti?
V.R.: Este important de stiut cine au facut declaratiile: femeile manageri sau sotii lor? Stiu foarte bine din practica mea privata ca femeile manageri de succes isi doresc un camin, o viata familie stabila (ca sa nu mai vorbim de faptul ca a fi femeie maritata este de asemenea o chestiune de statut social) si sunt dispuse sa faca concesii pentru a avea aceste lucruri – concesii cum ar fi menajarea orgoliilor sotilor.

Dar menajarea orgoliilor este o masura de a tine sub control efectele, nu lucreaza asupra cauzei. A menaja orgolii inseamna de obicei a pretinde ca nu observam, ori este cam greu sa te prefaci la nesfarsit ca nu observi “elefantul roz” din sufragerie (sau din bucatarie, sau din dormitor).

In plus, aceste sotii manager pot menaja orgolii, dar pot oare ignora la nesfarsit ceea ce ele insele cred in sinea lor despre acesti soti? Ii respecta oare cu adevarat?

Daca sunt intr-adevar buni manageri, aceasta implica automat ca le place ceea ce fac si implica de asemenea faptul ca le place sa conduca, le place puterea si admira puterea.

In aceste conditii, putem crede ca ele isi respecta si isi apreciaza in mod autentic barbatii pe care ii percep “lipsiti de putere”?
• Adevarul: Cateva sfaturi pentru astfel de cupluri. (cum ar tb sa se poarte femeia in aceasta situatie, dar barbatul?)

V.R.: As vrea sa evit pe cat posibil acel optimism superficial si prostesc care ne poate determina sa credem ca orice se poate rezolva in totalitate peste noapte doar…cu cateva sfaturi de bun simt.

Daca lucrurile ar fi fost simple, s-ar fi gasit deja demult solutii – cu atat mai mult cu cat sunt atat de multi oameni afectati de aceasta problema.

Dar problema nu este simpla. Nu este simpla in primul rand pentru ca nu este o problema individuala. Nu vorbim aici despre problema unui cuplu singular sau a unei minoritati de cupluri.

Un cuplu in care femeia castiga mai bine poate gasi relativ usor modalitati de a se simti bine in interior, dar mai devreme sau mai tarziu tot va aparea un tert (un prieten, o cunostinta, o ruda etc) care sa le reaminteasca ca in aceasta societate barbatul este cel care trebuie sa castige mai bine…

Vorbim deci despre o problema care exista la nivelul intregii societati, vorbim despre o intreaga societate care, in timp ce nu mai poate nega puterea feminina, gaseste totusi dificil de renuntat la ideea suprematiei puterii masculine.

Inclusiv femeile sunt ambivalente cu privire la acest lucru!

• Adevarul: Ce spune asta (subiectul nostru) despre societatea noastra?

V.R.: Ca este vorba despre o societate in schimbare, o societate in care distributia puterii se schimba, in care sex-rolurile se schimba implicit, o societate care recunoaste din ce in ce mai mult puterea feminina si care se cladeste din ce in ce mai mult pe valori feminine.

Din ce in ce mai multe femei vor castiga mai bine decat multi barbati, iar nu peste foarte mult timp -foarte probabil- presedintele SUA va fi o femeie.

Traim intr-o societate in tranzitie in care lumea inceteaza sa fie o “lume a barbatilor”, indiferent de ceea ce simt unii nostalgici (deopotriva barbati si femei) despre asta!

Iar atata timp cat va dura aceasta tranzitie, vor exista si persoane, respectiv cupluri, care sa resimta dificultatile tranzitiei.

In momentul in care valorile societatii nu vor mai pretinde suprematia financiara, politica etc a barbatului, barbatul nu se va mai simti castrat de succesul sotiei sale.

Pana atunci insa barbatul in cauza va trebui fie sa gaseasca alte modalitati de a obtine apreciere si validare sociala, fie sa gaseasca in interior puterea de a trai bine cu el insusi in ciuda a ceea ce cred traditionalistii despre el. Inclusiv in acest ultim caz, poate gasi alinare in faptul ca nu este singurul in aceasta situatie.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘La bine si la greu, pana in ziua de salariu’ aparut in Adevarul Week End, 23 august 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Articolul poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul (http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/la-greu-ziua-salariu-supravietui-relatie-cuplu-femeia-castiga-mai-decat-barbatul-1_5218c72fc7b855ff560c73dc/index.html).

Merita citit intrucat ofera mai multe informatii despre studiul intreprins in Danemarca, confesiuni ale unor femei aflate in situatia de a castiga mai mult decat sotii lor, precum si opinii ale altor psihologi.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Despre Casnicie (Psychologies iunie 2013)

Psychologies (Iuliana Alexa): Cum se mai prezinta casnicia, aceasta institutie destul de veche, azi? Ce se vede in cabinet?

Virgil Rîcu: In cabinet se vede mai ales latura problematica a vietii de cuplu. Razboi, lupte pentru putere si control, dezamagire, furie, neputinta. Tensiune mocnita sau furtuna dezlantuita intre doi oameni care in mod evident  tin unul la celalalt, sunt atasati unul de celalalt.

In cabinet in special, devine evidenta iluzia dupa care functioneaza majoritatea oamenilor, iluzia conform careia fericirea noastra ar depinde de masura in care celalalt raspunde prompt si adecvat dorintelor noastre.

 “Fericirea mea depinde de tine”; “Altcineva (nu eu) ma poate face fericit(a)”.

Realitatea nu intarzie sa dea replica: celalalt nu este niciodata total disponibil pentru noi, nu intelege intotdeauna dorintele noastre neexprimate sau prost exprimate, nu este 100% empatic si rezonant, nu gandeste ca noi etc.

Reactia obisnuita? Fiecare se incapataneaza sa cheltuie o energie enorma in a-l transforma pe celalalt conform dorintelor proprii, uitand ca acest celalalt nu este un obiect, nu este un actor dispus sa joace un rol intr-un scenariu de viata care nu-i apartine.

Ideea nu este sa-l transformi pe celalalt conform dorintelor tale, ci sa inveti despre tine din interactiunile cu celalalt si sa evoluezi.

Psychologies: Putem spune, fara urma de prejudecata, ca este o institutie vetusta? Sau mai are seva?

V.R.: Casnicia reflecta o structura de atasament, exprima si satisface nevoia de atasament a oamenilor. Evident, ca orice lucru pe lumea aceasta, ea nu este o structura perfecta, are vicisitudinile ei, dar si meritul de a crea o baza de siguranta. Despre oamenii casatoriti se spune ca sunt oameni asezati, la casa lor, imagine care sugereaza stabilitate si siguranta.

Mai direct, pe romaneste spus, casnicia creeaza un context pentru trairea sentimentului de acasa. Toti avem nevoie de un acasa, de un loc in care se ne intoarcem dupa o zi de munca, dupa un concediu extravagant, dupa o aventura savuroasa incarcata cu adrenalina etc.

Probabil pentru ca in copilarie am trait acest sentiment de acasa in contextul unei familii, ca adulti cautam sa regasim acest sentiment in contextul unei casnicii.

Ca sa raspund intrebarii tale, casatoria va deveni o institutie vetusta in conditiile in care vor aparea solutii alternative pentru satisfacerea nevoilor de atasament, stabilitate si siguranta emotionala ale oamenilor.

Oricum, daca privim rata crescuta a divorturilor, am putea spune ca este o institutie in criza. Criza nu ameninta neaparat cu disparitia, ci doar impune cu stringenta necesitatea transformarii.

Psychologies: Cine sufera mai mult in ea, barbatii ori femeile? Cine isi vede mai des asteptarile inselate?

V.R.: Cel mai rigid sufera mai mult si produce in acelasi timp mai mult suferinta. Cel mai imatur si mai dependent de asemenea.

Comparativ cu barbatii, femeile tind intr-adevar sa aiba mai multe asteptari de la casnicie. Iar marile dezamagiri sunt consecinta fireasca a marilor amagiri.

Psychologies: Exista o varsta optima? Parintii isi vor copiii casatoriti imediat ce vad ca au o slujba, chiar daca acestia ar mai copilari sau ar mai acumula experienta….

V.R.: Varsta optima este varsta la care te simti pregatit sa faci acest pas. A te casatori nu este totusi o decizie insignifianta, e nevoie de putina maturitate. Ori, de multe ori varsta emotionala nu coincide cu varsta biologica…

Parintii la care te referi sunt parinti care se tem ca odreaslele lor se vor rataci sau vor pierde trenuri importante ale vietii. E o mare usurare pentru ei sa-i stie pe un drum clar, facand lucrurile “asa cum trebuie” .

Astfel de parinti sunt parinti sanatosi, in ciuda anxietatii si presiunii modice pe care o pun pe copii.

Mai dificili sunt parintii care nu-si lasa copiii sa paraseasca cuibul parintesc, sabotandu-le inconstient eforturile de separare si dobandire a autonomiei.

Psychologies: Privind in jur, vedem mai multa nefericire decat fericire printre cei casatoriti, desi se zice ca cei casatoriti traiesc mai mult si mai bine… unde e paradoxul?

V.R.: Cand vine vorba despre ce se vede… unul din primele ganduri care imi vin in minte este acela ca aparentele  inseala.

Un exemplu de “aparentele inseala” care tinde sa devina clasic: o femeie zambeste fericita alaturi de sotul ei intr-un context social si fericirea ei este foarte credibila. “Ce cuplu fericit!” este reactia spontana din mintea multora dintre cei prezenti. Daca am avea insa acces la gandurile femeii, am avea surpriza sa aflam ca doar cateva ore au trecut de la intalnirea pasionala cu amantul ei…

Al doilea gand care imi vine in minte este acela ca oamenii casatoriti se simt mai liberi sa exprime ceea ce  simt, sa se planga in legatura cu situatia lor “nefericita”. Sunt numeroase si mult gustate glumele barbatilor care pun nefericirea lor pe seama nevestei si a casniciei.

In deplin contrast, multi oameni singuri care, prada prejudecatilor si presiunilor sociale, inca vad singuratatea ca pe un soi de stigma, cauta sa mascheze tristetea, jena, chiar rusinea (!!!) si sa afiseze o mina fericita.

Si de aici al treilea gand: intrebarea ta implica existenta unei legaturi cauzale intre (ne)fericire si statutul marital. Altii leaga (ne)fericirea de statutul social sau de situatia financiara. Ceea ce mi-a aratat mie experienta de psihoterapeut cu practica privata este ca nefericirea nu cruta pe nimeni, ea se distribuie deopotriva in randul bogatilor si saracilor, al celor casatoriti si al celor singuri.

Aceeasi idee a prezentei nefericirii atat in randul celor casatoriti, cat si in al celor necasatoriti, este surprinsa si de urmatoarea “reflectie de pahar” pe care am reauzit-o recent pe scena TNB:

‘Oamenii beau din doua motive: unii beau pentru ca sunt singuri; ceilalti beau pentru ca sunt casatoriti’.

Psychologies: Care sunt cele mai frecvente motive azi pentru care oamenii esueaza in mariaj?

V.R.: Cred ca ar trebui sa definim mai intai esecul in mariaj. Ce constituie un esec? Divortul? Un divort nu inseamna neaparat un esec, el poate reprezenta recunoasterea unei greseli (casatoria intre persoane insuficient compatibile) si repararea ei. Exista multi oameni a caror a doua sau chiar a treia casatorie a fost de departe mai satisfacatoare decat cea anterioara.

De multe ori, a sta intr-o relatie nefericita de teama singuratatii sau “de dragul copiilor” si a nu schimba nimic, tocmai asta este un esec.

Cred ca esec este sa repeti mereu aceeasi greseala si sa nu inveti nimic din asta.
Esec inseamna sa nu risti sa iubesti si sa te casatoresti cu o persoana pe care sa o controlezi si sa o manipulezi in continuu ca sa nu te paraseasca. Sa te casatoresti din orgoliu; din razbunare; din calcule financiare meschine.

Esec este lipsa dragostei. Daca dragoste nu e, nimic nu e.

Nimic intreprins din dragoste nu este un esec.

Chiar daca dragostea dintre doi oameni a scazut in timp sau s-a transformat in asa masura incat mariajul lor acum se destrama, acest lucru nu este un esec. Este incheierea unei etape frumoase care pregateste un nou inceput pentru fiecare dintre ei.

Psychologies: Vi se pare ca oamenii idealizeaza ideea de casnicie? De aia se reped catre ea si apoi vad cam in ce consta? Daca da, de ce? sau de ce nu se demitizeaza acest mit si cei doi sa porneasca cu asteptari ceva mai realiste? e posibil asa ceva sau sunt oricum prinsi in vraja sentimentala?

V.R.: Referitor la idealizare… In fiecare om exista dorinta secreta de a intalni o persoana cu care sa rezoneze perfect, care sa-l inteleaga perfect, care sa fie mereu prezenta pentru el atunci cand are nevoie, care sa-i intuiasca dorintele si nevoile chiar inainte ca el sa apuce sa le verbalizeze…

Aceasta cautare exista in toti oamenii. O astfel de persoana ideala mult nazuita imbraca de-a lungul vietii multe forme, desi in esenta ea ramane aceeasi: in copilarie este o mama ideala, apoi – eventual- un tata ideal; in adolescenta un iubit sau o iubita, un suflet pereche; la varsta adulta un sot ideal sau o sotie ideala; iar pentru celibatarii cu aspiratii spirituale, un guru iluminat.

Aceasta cautare poate dura toata viata, cu mai mult sau mai putin noroc. Ea se sfarseste odata cu realizarea ca aceasta persoana ideala pe care o cauti nu poti fi decat tu insuti. Intregul antrenament pe care ti-l ofera viata este pentru a te pregati sa iti oferi suport tie insuti, sa te auzi si sa te asculti pe tine insuti, sa iti intuiesti tu nevoile chiar inainte de a le pune in cuvinte…

Cea mai profunda intimitate pe care o poti avea este aceea cu propria minte, cu propriile ganduri si sentimente.

Acest insight, aceasta descoperire nu face nici imposibila, nici inutila o relatie de cuplu. Dimpotriva! O face fericita, eliberand-o de poverile grele ale asteptarilor nerealiste si infantile, si creand mai mult spatiu pentru manifestarile spontane si creative ale dragostei.

Evident, un astfel de insight devine posibil in conditiile in care exista o anumita experienta de viata si o reflectie profunda asupra acestei experiente. Nu ne putem astepta la asta de la un tanar aflat la inceput de viata.

Sunt din ce in ce mai convins ca fiecare varsta are farmecul ei si ca exista o intelepciune a inconstientului, care contrazice de multe ori conceptiile noastre despre cum “ar trebui sa se intample  lucrurile”.

Parca tinerilor le sta bine cu idealismul. Ar fi trista o lume cu tineri pragmatici, blazati, lipsiti de idealism, de vise indraznete.

Psychologies: Exista o reteta sau macar cateva idei pentru o casatorie reusita pe termen lung?

V.R.: Nu am o reteta si nici nu cred ca exista asa ceva. Nu vreau sa repet nici clasicele idei psihanalitice (importanta modelului parental, constientizarea alegerilor nevrotice etc), care sunt din ce in ce mai clar observabile in experientele cuplurilor.

Dar, daca mergem pe ideea ca ea, casnicia, este mai degraba un context pentru trairea sentimentului de acasa decat pentru trairea unor experiente de varf (peak experiences) in domeniul romantic si sexual, atunci putem infera ca alegerea unui sot, respectiv a unei sotii care sa fie un bun prieten s-ar putea dovedi norocoasa.

Ce inseamna un bun prieten? O persoana cu care poti sa vorbesti, sa impartasesti ceea ce iti trece prin minte, care iti asigura suport si pe care simti ca te poti baza. O persoana in prezenta careia te simti relaxat(a), te simti tu insuti/insati, nu simti nevoia de a face vreun efort de a poza in altcineva, de a crea si mentine o anumita imagine favorabila.

Sa te poti relaxa si visa cu voce tare in prezenta cuiva este unul din deliciile cele mai regeneratoare ale unei relatii.

Psychologies: Care e diferenta – psihologica, evident – intre casnicie si traiul in comun, pur si simplu? legal, stim…

V.R.: Casnicia este pentru multi o structura mentala rigida care poate fi perceputa usor drept sufocanta. Metafore ale casniciei precum colivie si inchisoare sunt ilustrative in acest sens.

Traiul in comun comunica o respingere a rigiditatii si o dorinta de mai multa libertate. Poate fi o alternativa mai “light” la casnicie, o formula de compromis intre nevoile de atasament si vicisitudinile “privarii de libertate”.

“Vreau sa stau cu tine, dar nu vreau sa te agati de mine, nu vreau sa ma las incatusat de tine”.

Psihologic vorbind, atat rigiditatea, cat si “mitul libertatii” sunt ambele in mintea noastra.

Multe persoane, in special femei, au idei foarte “clare” despre statutul de barbat casatorit (“s-a terminat cu viata de burlac, cu iesirile la bere cu prietenii, acum nu mai iesim decat impreuna”)  si folosesc ideea casatoriei ca pretext pentru tendintele lor controlatoare.

Alte femei, aflate de multi ani in relatii stabile, resping ideea casatoriei pe motivul refuzului de a se conforma unor presiuni sociale. “Nu vreau sa ma casatoresc doar pentru ca parintii, prietenii si colegii  se asteapta sa fac asta. Daca m-as casatori, as incepe sa am indoieli (si probabil si el): am facut-o pentru ca il iubesc cu adevarat sau pentru a bifa statutul de femeie maritata?”

O femeie este intr-o relatie stabila de aproape 10 ani, are o casa in proprietate comuna cu acest barbat si doi copii cu el, dar refuza sa se casatoreasca. Investigand motivele acestui refuz, am ajuns la o o asteptare romantica: “Nu sunt sigura ca el este alesul. Daca peste un an ma indragostesc de altcineva?”

Traiul in comun poate fi deci recunoasterea faptului ca el/ea nu este alesul/ aleasa.

Traiul in comun poate fi o alternativa mai buna la casnicie in conditiile unei lumi aflate in schimbare accelerata.

Stabilitatea casniciei este contrazisa de rata mare a divorturilor, statisticile arata ca “dragostea dureaza 3 ani”, infidelitatile in cuplurile celebritatilor sunt inca unul din deliciile mass-mediei…deci, de ce sa te mai casatoresti?!

In conditiile unui ritm al schimbarilor care creeaza senzatia ca totul e posibil, de ce sa te atasezi de masina, tableta, iubitul sau iubita actuale cand in scurt timp pot aparea noi modele “upgradate”?

Constientizarea impermanentei, a efemeritatii lucrurilor, relatiilor si sentimentelor conduce automat la diminuarea tendintei de a te atasa.

Psychologies: Vedeti si oameni fericiti in casnicie? Ei cum fac?!

V.R.: Vedem si cupluri fericite. Dar ceea ce vedem este varful iceberg-ului, nu partea de sub apa a iceberg-ului. Vedem ce este jucat pe scena, dar nu vedem culisele.

In cabinet am auzit multe femei spunand: “In contexte sociale, suntem cuplul perfect. Ne comportam ca atare, toata lumea crede asta si ne intreaba care este secretul. Adevarul este ca, in “lumina reflectoarelor”, amandoi ne comportam ca un cuplu perfect, suntem atenti unul la celalalt, flirtam, ne tachinam, suntem romantici. Exista o intelegere implicita, suntem ca doi actori care isi stiu bine rolul. Cand auditoriul dispare, parca am fi doi straini”.

Exista cu siguranta si oameni fericiti in casnicie, dar…daca privim cu atentie, acesti oameni sunt senini si fericiti in general. Nu casnicia ii face fericiti, ei sunt fericiti si aduc fericirea lor in casnicie.

Iar fericirea coreleaza cu toleranta, rabdarea, bunavointa, generozitatea, compasiunea, empatia, iubirea, autoreflectia, intelegerea. Iar aceste calitati sunt dobandite intr-un lung proces de autocunoastere.

Cred ca este nevoie de un anumit nivel de autocunoastere  pentru a face fata provocarilor unei relatii. Este nevoie de o familiaritate cu propriile emotii, de experienta in gestionarea lor pentru a putea gestiona emotiile altei persoane.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Persoana ideala pe care o cautam toata viata

In fiecare om exista dorinta secreta de a intalni o persoana cu care sa rezoneze perfect, care sa-l inteleaga perfect, care sa fie mereu prezenta pentru el atunci cand are nevoie, care sa-i intuiasca dorintele si nevoile chiar inainte ca el sa apuce sa le verbalizeze…

Aceasta cautare exista in toti oamenii. O astfel de persoana ideala mult nazuita imbraca de-a lungul vietii multe forme, desi in esenta ea ramane aceeasi: in copilarie este o mama ideala, apoi – eventual- un tata ideal; in adolescenta un iubit sau o iubita, un suflet pereche; la varsta adulta un sot ideal sau o sotie ideala; iar pentru celibatarii cu aspiratii spirituale, un guru iluminat.

Aceasta cautare poate dura toata viata, cu mai mult sau mai putin noroc. Ea se sfarseste odata cu realizarea ca aceasta persoana ideala pe care o cauti nu poti fi decat tu insuti.

Intregul antrenament pe care ti-l ofera viata este pentru a te pregati sa iti oferi suport tie insuti, sa te auzi si sa te asculti pe tine insuti, sa iti intuiesti tu nevoile chiar inainte de a le pune in cuvinte…

Cea mai profunda intimitate pe care o poti avea este aceea cu propria minte, cu propriile ganduri si sentimente.

Acest insight, aceasta descoperire nu face nici imposibila, nici inutila o relatie de cuplu. Dimpotriva! O face fericita, eliberand-o de poverile grele ale asteptarilor nerealiste si infantile, si creand mai mult spatiu pentru manifestarile spontane si creative ale dragostei.

2 Comments

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg.

In realitate, ambii parteneri se conformeaza unui scenariu de indragostire, unui scenariu de vietuire in cuplu, unor sabloane de comportament. Cand unul oboseste sa se tot conformeze si indrazneste sa exprime ceea ce simte cu adevarat, apar problemele. Celalalt ia foc, il intreaba ce s-a intamplat cu el de a devenit brusc o alta persoana. Cata ironie! Nu este alta persoana. Este el insusi.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala