Tag Archives: probleme in cuplu

Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie (Adevarul de week end, 31 ianuarie 2014))

Adevarul (Elena Coroianu): De multe ori exista tendinta ca la inceputul unei relatii sa-ti abandonezi prietenii din dorinta de a petrece cat mai mult timp cu partenerul. Cat de daunator este asta pentru relatie si pentru echilibrul personal?

Virgil Rîcu: Dorintele exercita presiunea de a fi satisfacute. Daca simti dorinta de a petrece mai mult timp cu partenerul, oricum nu te vei gandi decat la asta. Indeplinindu-ti dorinta, presiunea dispare, urmeaza o (foarte) scurta perioada de liniste si fericire (fericirea este absenta dorintei, dupa cum reiese si din expresia „sunt fericit, acum nu imi mai doresc nimic”), apoi apare o noua dorinta, cum ar fi aceea de a-ti revedea prietenii, si implicit o presiune de a cauta in aceasta directie.

Nu-i nicio problema aici. Asa functioneaza lucrurile. Problemele apar atunci cand suprapunem tot felul de semnificatii, izvorate din propriile temeri, peste mersul firesc al lucrurilor.
De exemplu, dupa ce el si-a satisfacut dorinta (pofta?) de a fi cu ea, incepe sa se gandeasca la o intalnire cu prietenii. Ea insa interpreteaza acest lucru prin prisma temerii ei de a fi parasita: „S-a saturat de mine asa de repede! Acum o sa ma paraseasca! De fapt, nu ma iubeste, doar s-a folosit de mine si acum ma paraseste!”
Daca nu ar exista acest comentariu mental (mai exact, daca nu ar exista teama de a fi parasita care genereaza aceasta interpretare), el s-ar duce cu prietenii, si dupa ce aceasta dorinta s-ar satisface, ar aparea foarte probabil dorinta de a o revedea pe ea.

Adevarul: Cand locuiesti cu partenerul, cum ii dai ocazia sa i se faca dor de de tine? Fara a pleca de acasa 🙂

VR: Deci dorinta ei este ca lui sa i se faca dor de ea. Carui scop serveste aceasta dorinta, ca lui sa-i fie dor de ea?
Scopului de a se intalni („mi-e dor de el, vreau sa-l vad si vreau ca si el sa simta la fel”) sau unui scop de validare („vreau ca el sa se gandeasca cu dor la mine, dar chiar in momentul asta nu vreau sa ma intalnesc cu el, am alta treaba”)?
Sau poate „vreau ca lui sa i se faca dor de mine” este o dorinta proiectata, insemnand de fapt „vreau ca mie sa mi se faca dor de el, ma sperie putin faptul ca nu simt ca-l mai doresc”?

Adevarul: Exista persoane care cred ca pentru o buna relatie cu partenerul (de lunga durata) este ideal ca fiecare partener sa aiba propriul dormitor. Ce parere aveti?

VR: O astfel de persoana are dreptate! Pentru ea, aceasta situatie este ideala. Dar daca incercam sa generalizam si sa consideram ca pentru oricine este valabil, am construit deja un pat al lui Procust!

Adevarul: Am intalnit aceasta idee si la persoane tinere (de obicei femei, care isi doreau acest lucru pentru a nu fi surprinse intr-o ipostaza mai putin atragatoare), dar si la persoane care au trecut de o anumita varsta si care motivau aceasta dorinta prin aparitia unor probleme medicale, sforaitul partenerului pe care dupa X ani nu-l mai pot accepta, etc. Asadar se poate spune ca exista o varsta potrivita la care sa se ajunga la dormitoare separate? Care ar fi aceeea?

VR: Sa observam ca atat persoanele tinere, cat si persoanele in varsta folosesc ideea dormitului separat ca strategie menita sa protejeze stabilitatea cuplului: primele pentru a-si proteja imaginea „aranjata” si a evita sa-l dezamageasca pe partener, celelalte pentru a-si proteja relatia de propria ostilitate.
Sa observam de asemenea ca multe din lucrurile pe care le fac oamenii in cuplu sunt menite sa protejeze cuplul de pericolul aparitiei unor stari emotionale care pot duce la destramarea lui (dezamagire, furie, ostilitate).

Daca analizam in profunzime situatiile, vom ajunge mereu la aceeasi concluzie: nu exista probleme, ci doar solutii! Orice problema este o solutie menita sa previna un pericol mai mare. Iar de multe ori, acest pericol exista doar in imaginatie!

Adevarul: Stiu pe cineva care odata cu mutatul intr-o locuinta noua, si-a ales mobila de dormitor cu un pat mai mic decat precedentul, pe motiv ca asa va exista mai mult contac fizic intre parteneri, motivand ca nu actul sexual in sine il urmarea, ci atingerea nonsexuala (daca pot zice asa). Ce parere aveti? (respectiva persoana are o teorie cf careia apropierea fizica – in afara contactului sexual – de genul imbratisare, sau ca sa o citez atingerea „piele pe piele“ ii apropie pe parteneri, creaza/consolideaza o legatura)

VR: A sta intr-un astfel de contact senzorial este o experienta savuroasa a intimitatii, care pe mine ma trimite cu gandul la nostalgia dupa contactul mama-bebelus.

Adevarul: Am vzt un interviu al unui actor de la Hollywood, ajuns la o varsta venerabila si care toata viata a fost insurat cu o singura femeie, inca din tinerete. Intrebat fiind care este secretul, a raspuns: „bai separate”. Ce parere aveti despre asta?

VR: Este vorba de o gluma, desigur, dar gluma este o maniera adaptativa de a comunica un adevar: a nu deveni intruziv, a nu dori sa stii chiar totul despre partener pentru a pastra un spatiu de proiectie, a nu lasa realitatea sa alunge imaginatia sunt lucruri importante in cuplu.

Adevarul: Cat de mult conteaza cum o pornesti in relatie pentru a-ti mai schimba apoi obiceiurile?
De exemplu, voi prezenta povestea unei fete care si-a cunoscut actualul sot pe cand era studenta la Facultatea de Arte Plastice. La momentul acela talentul ei parea un atu, iar iubitul ei era mandru de ea. Cu toate acestea, cand s-au mutat impreuna si ea a vrut ca intr-un colt al balconului sa-si instaleze sevaletul (pt ca acolo avea cea mai buna lumina si nici nu ocupa spatiul din locuinta) el s-a opus vehement. Ea a cedat si nu si n-a mai pictat. Dupa ani de casatorie si (vreo doi de la nasterea copilului) printre alte certuri si suparari ale ei fata de comportamentul sotului este si faptul ca nu o lasa sa picteze.
Ce parere aveti despre aceasta situatie?

VR: Cred ca in aceasta poveste, ca in toate povestile, sunt multe lucruri nespuse.
O poveste este asemenea unui tablou: exista lucruri in prim plan si lucruri in fundal. Daca ai aduce in fata lucrurile din fundal, perspectiva s-ar schimba semnificativ.

Asa cum este povestit cazul, pare ca el nu o lasa pe ea sa picteze, ca are ceva impotriva pasiunii si talentului ei. Dar, daca suntem atenti, el nu a fost de acord ca ea sa picteze pe balcon! – interesant, motivele lui sunt trecute sub tacere. Eu pot sa imi imaginez, de exemplu, ca a picta pe balcon lui i se parea mult prea ostentativ, poate ca se jena de vecini sau de trecatori…sau poate era gelos!
Perspectiva se schimba: el nu are nimic impotriva pictatului, lui nu-i plac tendintele ei exhibitioniste sau el nu are incredere in fidelitatea ei.

Reintorcandu-ne la ea, ramane intrebarea: oare nu a renuntat prea usor la pictat? Multi dintre noi stim foarte bine ca, in copilarie, daca ne pasiona o carte, citeam si la lumina lanternei, a lumanarii sau chiar a clarului de luna!
La fel si eroina noastra, daca ar fi fost devorata de pasiunea pictatului, ar fi pictat si la lumina lunii! Prin urmare, poate ca nu ar strica sa se intrebe daca nu cumva se ascunde in spatele scuzei ca nu o lasa sotul.

Adevarul: Daca nu ai alte hobbyuri fata de cele ale partenerului, exista riscul sa devii plictisitor pentru partener?

VR: Multe persoane pun intrebarea aceasta. Este o intrebare care izvoraste din frica. Iar de ce iti este frica, nu scapi.
Multe persoane adopta tot felul de strategii pentru a nu deveni plictisitoare, dar – intrucat initiativele lor nu  sunt spontane, nu sunt firesti – automat genereaza crispare, incordare, iar rezultatul este exact opusul: ele devin obositoare pentru partenerul lor.

Teama de a nu deveni plictisitoare ascunde o frica de respingere sau chiar de abandon. Aceate temeri trebuie infruntate si depasite.

Adevarul: Iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii asa cum se zice?

VR: O persoana care se simte bine cu ea insasi, o persoana care se simte implinita, gaseste satisfactie in multe activitati (profesie, hobby-uri, sport, calatorii) si in multe tipuri de relatii (de cuplu, de prietenie, profesionale).
Gandind intr-o maniera fengshui, fericirea este asociata unui echilibru intre „energiile” specifice acestor activitati si relatii. Acestea se potenteaza unele pe altele, iar un exces intr-o directie determina o carenta in alta etc.
Un focus prea mare pe viata de cuplu genereaza un dezechilibru. In acest sens, iesirile cu fetele/baietii sunt „sanatatea” unei relatii – ele restabilesc echilibrul (generator de fericire) pierdut prin excesul de focus asupra relatiei.
___________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Eu, tu, noi. Importanta spatiului personal intr-o relatie’ aparut in Adevarul Week End, 31 ianuarie 2014. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citita pe site-ul ziarului Adevarul.

 

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cum sa depasesti un esec sentimental (Adevarul de week end, 8 noiembrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Sunt persoane care desi arata bine, sunt inteligente si au o cariera cel putin multumitoare, nu reusesc sa aiba o relatie multumitoare. Unele au perioade lungi de timp in care nu-si gasesc deloc pe cineva, altele au relatii din care ies „sifonate”. Vom numi in continuare aceasta situatie ca „esec sentimental”.
Ce este de facut pentru a iesi din „esecul sentimental”?

Virgil Rîcu: Ma gandesc ca ar ajuta o introspectie menita sa elucideze modul in care s-a ajuns la esec.
In psihoterapia psihanalitica, asta presupune identificarea scenariilor de relationare, identificarea dorintelor inconstiente care intretin scenariile, precum si a pericolelor pe care aceste scenarii sunt menite sa le previna.
Prin lucrul asupra acestor dorinte si temeri, se cauta ulterior elaborarea unui alt tip de scenariu relational.

Adevarul: Cum se face ca de multe ori o persoana gaseste acelasi tip de partener, respectiv se implica in acelasi gen de relatii, de parca ar urma un scenariu? De ce ne indragostim de acelasi tip de persoana?

VR: Psihanalistii vorbesc despre existenta in psihicul uman a unei compulsii la repetitie. Mintea functioneaza in baza unor acte reflexe, automatizate, care ocolesc  sistemul constient. Dintr-o perspectiva cibernetica sau IT-ista, mintea functioneaza in baza unor programe (softuri). Orice efort de adaptare la o situatie noua presupune o dezvoltare de soft care se bazeaza evident pe soft-urile anterioare.
Primele experiente din viata unei persoane sunt de obicei si cele mai importante intrucat atunci se formeaza programele initiale pe care se construiesc achizitiile ulterioare.
Nevoia de siguranta a copilului il determina sa investeasca afectiv persoanele de care el depinde (parinti, bunici etc) si sa le caute prezenta. Familiarul este important pentru ca el este asociat cu siguranta. Ulterior, ca adult, persoana cauta in persoanele noi pe care le intalneste elemente familiare. Altfel spus, cauta inconstient persoane care sa semene cu persoanele importante in copilaria sa.
Pentru copilul mic, lumea este familia sa, iar curentii afectivi care circula prin sistemul familial sunt cei favorizeaza sau inhiba dezvoltarea mintii. Daca copilul se simte iubit si in siguranta, el are incredere sa exploreze lumea si astfel mintea lui se imbogateste, devine curioasa si deschisa la experiente noi.
Daca curentii afectivi in familie sunt preponderent agresivi, ei starnesc in copil frica si nesiguranta. Scopul lui nu este acela de a explora lumea, ci de a se apara de ea. Mintea copilului tinde sa devina un sistem inchis, cu repercursiuni serioase asupra dezvoltarii emotionale si chiar a celei cognitive. In special acesti copii se confrunta la varsta adulta cu tot felul de repetitii in alegerile si experientele lor.
Ei resimt puternic sentimentul de fatidic, de neputinta in fata sortii, dar aceasta nu este decat proiectia rigiditatii propriilor tipare de gandire.

Adevarul: Cum poate fi depasit acest tipar?

VR: Sincer vorbind, nu este tocmai usor. Este greu sa schimbi ceva ce nici macar nu sesizezi bine. Esti constient doar de deznodamantul dezamagitor, dar nu stii cum, prin propriile alegeri si actiuni, tu insuti ai creat acest deznodamant.
Este nevoie de antrenarea unor abilitati de autoobservare si autoanaliza, iar acest antrenament nu este unul facil, cere timp si o mobilizare sustinuta.

Pentru a contura o imagine mai clara, ne putem imagina ca fiecare om este un actor care invata de la cei din jur mai multe scenarii de a fi in relatie. Unii invata scenarii tragice, altii scenarii de comedie. Si fiecare actor se identifica atat de mult cu personajul jucat, incat uita ca el este doar un actor, ca la finalul piesei poate iesi din rol, iar a doua zi poate juca un alt rol.
Exista actori care joaca un numar limitat de roluri si actori care tot timpul invata roluri noi. Exista de asemenea actori care se simt prizonieri ai unui singur rol, rol care devine parte din identitatea lor. Exemplu:„Eu sunt cel care da totul in relatie, iar la sfarsit raman de fiecare data ranit si parasit”.

Pentru a schimba scenariul, este nevoie sa identifici mai intai in ce scenariu joci, cum ai ajuns sa joci un astfel de scenariu, ce te tine intr-un astfel de scenariu, ce beneficii ai si ce speri sa obtii jucand acest scenariu.

Una din descoperirile revolutionare ale psihanalizei a fost aceea ca orice scenariu (vis, fantasma), oricat de tragic ar fi el, este de fapt o strategie de a realiza o dorinta inconstienta.
In momentul in care identifici dorinta inconstienta care  intretine scenariul, poti alege sa renunti la ea pentru o dorinta mai adaptativa sau o poti pastra si elabora constient o strategie mai eficienta de realizare a ei.

Adevarul:„Esecul sentimental” este la fel de intalnit la femei ca si la barbati sau difera in functie de sex?
VR: In dragoste sufera atat barbatii, cat si femeile.

Adevarul: Ce rol are educatia primita in esecul amoros?

VR: Educatia care conteaza este o educatie asemanatoare celei oferite de Sheherezada in „O mie si una de nopti”. Respectiv povesti, filme, situatii de viata avand drept element central suferinta din dragoste si prezentand maniere de a gestiona aceasta suferinta. In felul acesta, reflectand asupra a ceea ce a functionat si asupra a ceea nu a functionat in respectivele povesti, invatam din experienta altor oameni cum sa gestionam propria suferinta.
De asemenea, reflectand cu sinceritate asupra propriei suferinte, transformam suferinta in oportunitate de invatare.

Adevarul: Dar relatia individului cu parintii, respectiv relatia dintre parinti?

VR: Scenariile relationale de baza sunt construite in relatie cu parintii. Ce se intampla intre parinti si intre copil si parinti sunt scenarii care sunt rejucate la varsta adulta in relatie cu partenerul.

Adevarul: De multe ori aceste persoane se intreaba daca este ceva in neregula cu ele sau daca au pretentii prea mari. Cum poti continua fara sa ajungi in pragul depresiei sau fara sa te arunci intr-o relatie nesatisfacatoare (de compromis), doar de dragul de nu fi singur?
Exista o expresie populara: „pe seceta e buna si ploaia cu pietre“. Se aplica ea si in cazul relatiilor? Adica e mai bine sa ne implicam in relatii care nu par din start a fi ceea ce ne dorim, decat sa stam singuri in asteptarea a ceva mai bun?

VR: Sa observam mai intai ca problema este pusa in termeni exteriori persoanei. Psihologii lucreaza cu interiorul (emotii, ganduri, credinte) si ei traduc seceta ca fiind  expresia faptului ca capacitatea afectiva a persoanei este blocata.
Deblocarea capacitatii afective se va solda cu o ploaie regenerativa, fertila in oportunitati.

Nu trebuie sa uitam ca oamenii functioneaza pe doua niveluri (constient si inconstient), iar ceea ce se doreste in plan constient poate sa nu coincida cu ceea ce se doreste in plan inconstient.
O persoana isi poate impune constient sa cunoasca noi persoane, dar inconstient ea ramane atasata de o persoana din trecutul ei. Rezultatul? Persoana respectiva merge la multe intalniri, dar nu poate lega nimic.

In mod similar, o persoana poate declara sincer ca s-a saturat de singuratate dar, la o privire mai atenta, descoperim ca se teme foarte mult de apropriere intrucat in mintea sa asociaza deschiderea si apropierea cu riscul de a fi ranita, folosita si abandonata.
In primul caz, deblocarea afectiva vine pe masura ce se lucreaza atasamentul fata de persoana din trecut; in al doilea caz, deblocarea se produce pe masura ce isi infrunta temerile si cauta sa le inteleaga.
In momentul in care si in plan inconstient, si in plan emotional, persoana este pregatita sa investeasca afectiv intr-o noua relatie, rezultatul nu va intarzia sa apara.

Succesul este intotdeauna rezultatul cooperarii dintre constient si inconstient, dintre rational si emotional.

Adevarul: Cum stii cand ai pretentii prea mari? Exista anumite criterii general valabile dupa care te poti baza sa-ti reformulezi „scara de valori”?

VR: De obicei, atunci cand avem pretentii prea mari de la altii, avem pretentii prea mici de la noi.
Destinatarul cel mai potrivit pentru toate sfaturile, asteptarile, pretentiile noastre, suntem noi insine. Pretentii si asteptari prea mari de la altii este un semn de infantilitate. Un om matur, cu incredere in fortele proprii, are asteptari de la sine, constient ca el insusi este responsabil pentru cum decurge viata sa.

Adevarul: Se poate intampla sa ne indragostim de o persoana inainte de a fi intr-o relatie propriu-zisa si cand ajungem sa fim impreuna sau dupa ce trece timpul realizezi ca persoana de care te-ai indragostit era de fapt o proiectie a mintii tale care nu avea decat foarte putine calitati in comun cu persoana „in carne si oase”. Cum explicati acest lucru? Si cum putem sa ne punem frau imaginatiei pentru a putea lua lucrurile usor, si a realiza inainte sa fie prea tarziu ca nu e persoana pe care ne-o dorim?

VR: Omul este o fiinta a dorintei, manata si dominata de dorinta. Atunci cand vorbim de libertate interioara, vorbim de fapt de autonomia in raport cu propriile dorinte. Vorbim de capacitatea individului de a deveni constient de dorintele sale (inclusiv cele inconstiente), de a le supune reflectiei, de a alege daca sa le urmeze sau sa le abandoneze.

Exemplul la care te referi demonstreaza inca o data ca marile dezamagiri nu sunt decat consecinta fireasca a marilor amagiri. Altfel spus, dorinta pune stapanire pe noi si este grabita sa isi gaseasca implinirea, ne face orbi la toate semnele si detaliile din realitate care ar contrazice-o si care ne-ar avertiza asupra consecintelor.

Necunoscutul (lipsa de informatie) functioneaza ca un spatiu ideal pentru proiectie. Cu cat stiu mai putine lucruri despre o persoana, cu atat imi este mai usor sa imi imaginez lucruri despre ea care sa convina dorintelor mele. Si pe masura ce dezvolt tot felul de fantezii despre ce bine si frumos ne-ar fi impreuna, incep sa ma indragostesc de propriile fantezii (nu de persoana!) si imi doresc atat de mult sa devina reale, incat ignor foarte multe detalii care imi contrazic fanteziile. Sau imi spun ca aceste detalii nu sunt mare lucru si gasesc explicatii ingenioase menite sa imi pastreze fanteziile intacte.

Este important de recunoscut: cu cat sunt mai mari asteptarile noastre de la celalalt, cu atat mai mult avem nevoie noi de dezvoltare personala.

Adevarul: Auzim tot timpul expresii sau primim sfaturi de genul: schimbarea e in tine, cum se aplica in acest caz?

VR: Daca admitem existenta unei legaturi intre cauza si efect, atunci trebuie sa admitem ca situatia noastra actuala de viata este consecinta alegerilor si actiunilor pe care le-am facut pana in prezent.
Daca dorim alte rezultate in viata noastra, atunci trebuie sa realizam alt gen de actiuni; iar daca vrem sa realizam alt gen de actiuni, intentiile noastre trebuie sa fie altele; iar pentru ca intentiile sa fie altele,  avem nevoie de o alta perspectiva, de o alta viziune asupra lucrurilor.
In sensul acesta, schimbarea depinde de noi.

Daca pana acum ne-am victimizat si am aruncat toata responsabilitatea in spatele celuilalt, iar acum renuntam la aceasta viziune si constientizam propria contributie la crearea problemelor, atunci avem sansa sa schimbam ceva in viata noastra.

Daca sesizam propria infantilitate atunci cand pretindem  tot felul de lucruri partenerului, dar nici nu ne trece prin minte ideea de a oferi ceva in schimb, atunci avem sansa de a face ceva in vederea reechilibrarii balantei,  iar situatia se va schimba in consecinta.

Adevarul: Persoanele care au parte de relatii nefericite spun ca nu au noroc in dragoste. Cum  atragi norocul?

VR: A gandi in felul acesta inseamna a ignora legea cauza-efect.
De fiecare data cand vorbim despre soarta si noroc, vorbim de fapt despre un sentiment de neputinta.Despre neputinta de a face ceva, dar mai ales despre neputinta de a vedea clar ce se intampla. In acelasi timp, vorbim despre refuzul de a reflecta asupra atitudinilor si actiunilor noastre.

Cum putem „atrage” lucruri bune in viata noastra?
Facand lucruri bune.
Cum putem avea „noroc” in dragoste?
Sfatul lui Seneca nu si-a pierdut din actualitate: „Daca vrei sa fii iubit, iubeste”.
Cum stim ca iubim pe cineva?
Atunci cand, facand ceva pentru el, nu asteptam altceva in schimb.

Adevarul: S-au scris carti, s-au facut filme despre persoane care isi atrag partenerii dupa un set fix de reguli. Exista asa ceva?
(de Ex: nu suni pe cineva decat a 2-a, a 3-a zi dupa ce ti-a dat nr lui.)

VR: Exista persoane care scriu astfel de carti (despre una stiu sigur ca a fost tradusa si in limba romana) si exista si mai multe persoane care le citesc si incearca sa puna ideile in aplicare. In special in USA, unde exista preferinta masiva pentru tot felul de modele „How to…”

Presupun ca in aceasta categorie exista deopotriva barbati si femei, si eventual se pot cupla.
Aceasta maniera de a privi lucrurile tradeaza tendinte controlatoare si manipulatoare. Inclusiv in Romania are adeptii ei. De exemplu, am intalnit numeroase persoane folosind expresia „a sti ce butoane sa apesi pentru a obtine rezultatul dorit”.

A trai cu un robot sau cu o masina care iti raspunde la comenzi poate sa iti aduca siguranta si confort…dar parca o relatie interumana inseamna altceva.

_________________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Esecul sentimental, intre mostenire si frica de schimbare’ aparut in Adevarul Week End, 8 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Relatie la final. Cine sufera mai mult? (Adevarul de week end, 4 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre despartiri. Cine sufera mai mult, femeia sau barbatul?

Virgil Rîcu: Am auzit de mai multe ori aceasta intrebare, in diferite contexte, si de fiecare data m-am intrebat care ii este scopul. E vorba despre o competitie? Si cine castiga competitia? Cel care sufera mai mult sau cel care sufera mai putin?

Ok, sa dau totusi un raspuns:

Intr-o despartire, cel mai mult sufera…copilul.

Daca parintii se despart, cel mai mult sufera copilul.

Daca doi adulti se despart, cel mai mult sufera cel mai copil dintre ei.

Adevarul: Se spune ca femeile pot indura mai multa durere fizica decat barbatii si cel mai des se face referire la “durerile facerii”. Sa fie asta un motiv pt care femeile reusesc sa treaca mai usor peste o despartire, respectiv cu mai putina suferinta?

V.R.: Nu m-as grabi sa trag concluzia ca femeile trec mai usor peste o despartire.
Cunosc femei care, chiar si la 15 ani dupa divort, perioada in care au schimbat mai multi parteneri, inca nu se simt impacate cu ideea divortului si nutresc foarte multe resentimente.
Aceste femei pot trai singure, dar nu mai pot investi afectiv puternic intr-o alta relatie (sunt inca prinse emotional in vechea relatie).

Barbatii, cu exceptia celor care se autodistrug prin alcool si alte droguri, gasesc de obicei o „mamica” care este dispusa sa-i „infieze”. Sau, mai corect spus, ea ii gaseste pe ei si ei se lasa infiati.

Adevarul: Cum poti trece mai repede peste o despartire?

V.R.: Facand un travaliu de doliu serios.

Adevarul: Daca tu esti cel care pune capat relatiei, iti garanteaza o suferinta mai mica?

V.R.: Depinde de motivele care te fac sa iei decizia de a pune capat relatiei.
Sunt oameni care nu vor de fapt ca relatia sa se incheie dar, simtand ca celalalt are de gand sa o faca, din motive care tin de orgoliu, se grabesc sa puna ei primii capat relatiei. Paradoxal, chiar daca ei sunt cei care parasesc, in fapt ei traiesc despartirea ca si cum ei ar fi cei parasiti (ceea ce, la urma urmei, corespunde realitatii). Aceste persoane continua sa sufere foarte mult.

Altii ajung in punctul in care simt ca relatia nu are niciun viitor, nu simt ca mai exista dragoste in cuplu, nu vad niciun motiv pentru care cuplul lor ar trebui sa continue si atunci decid sa puna ei capat relatiei pentru ca celalalt nu da semne ca ar face-o vreodata. In acest caz, nu exista suferinta, ci doar un sentiment de culpabilitate care poate fi dus.

Adevarul: Este bine sa intri imediat intr-o alta relatie? Cat timp ar trebui sa treaca?

V.R.: Unele persoane incearca sa scurtcircuiteze suferinta despartirii si a singuratatii aruncandu-se imediat intr-o alta relatie. Aceste noi relatii sunt numite de psihoterapeuti relatii pansament (ele au rolul de pansa ranile provocate de relatia anterioara) si de obicei nu dureaza prea mult.

Motivul? Persoana nu se poate implica in mod real in noua relatie pentru ca nu si-a retras inca „investitia” afectiva din vechea relatie. Emotional, ea este inca acolo. In noua relatie este prezenta fizic, dar absenta emotional. Gandurile ii sunt acaparate de vechea relatie: simte furie, dezamagire, tristete, neputinta, uneori imagineaza scenarii de razbunare.

Psihoterapeutii spun ca aceasta persoana are nevoie sa faca un travaliu de doliu: un travaliu menit sa dizolve resentimentele si sa faciliteze acceptarea faptului ca s-a terminat, iar viata poate sa continue intr-un nou scenariu, alaturi de alte persoane.
Dupa realizarea acestui travaliu de doliu, persoana are resurse pentru a investi afectiv din nou.

Adevarul: Daca intri imediat intr-o alta relatie e posibil ca sentimentele pe care crezi ca le ai pentru noul partener sa fie de fapt o reminescenta din vechea relatie?

V.R.: Putem spune ca intr-o astfel de persoana se duce o lupta. O parte din sine ii este inca fidela fostului partener si il vrea inapoi. Alta parte din sine doreste sa puna capat suferintei pierderii si face eforturi sa se convinga ca ii este mult mai bine cu noul partener.

Se poate intampla chiar sa-i fie mai bine cu noul partener, dar chiar si asa, aceasta noua relatie va intra intr-o etapa semnificativa doar in momentul in care procesul de doliu va fi fost facut.

Prin urmare, nu cred ca sentimentele pentru noul partener sunt o reminiscenta a sentimentelor pentru vechiul partener.

Dar intuitia ta este buna. Ceva se transfera, dar nu sentimentele pentru vechiul partener catre noul partener.
Mai degraba, lucrurile stau in felul urmator:
O persoana are propriile idei si fantezii despre ceea ce inseamna dragoste si viata de cuplu. Multe dintre aceste fantezii sunt inconstiente (adica sunt diferite de ceea ce persoana declara ca-i place sau ca vrea), sunt foarte vechi si inspirate de istoricul ei familial, de modelele din familie.
In cadrul acestor fantezii, partenerului de cuplu ii este atribuit un anumit rol menit sa satisfaca anumite dorinte.
Aceste dorinte si fantezii (scenarii relationale) sunt ceea ce se pastreaza, se conserva, se transfera de la o relatie la alta.
Scenariul este mai important decat actorii, iar actorii sunt selectati astfel incat sa se potriveasca rolurilor din scenariu (si nu invers).

Toti partenerii (si actualul, si fostii) sunt actori in acest scenariu care, inca o data, este foarte vechi. Ei sunt invitati sa joace acelasi rol, dar si sa imbunatateasca partitura, sa imbogateasca scenariul.

Adevarul: E mai bine sa rupi total legatura cu fostul/fosta? Dar daca il mai suni, dai mesaje, ii verifici pagina de fb, ii intrebi pe cunoscuti despe el/ea. Te ajuta sau iti dauneaza?

V.R.: Daca ar fi sa-i trimiti mesaje, ce i-ai scrie in acele mesaje? Care ar fi intentia din spatele acelor mesaje? Ce iti doresti, de fapt? Sa reiei relatia? Sau nu vrei sa reiei relatia, dar vrei sa te asiguri ca nu exista resentimente?

Ca psihoterapeut, nu cred in reprimarea sentimentelor.
Cred cu tarie in clarificare. Daca intretinerea unui contact minim cu fostul/fosta te ajuta sa dobandesti o imagine mai clara asupra sentimentelor tale vis-a-vis de el/ea, atunci nu are rost sa-ti reprimi impulsul de a-l(o) contacta.

Dar a-l suna, a-i da mesaje, a-i verifica pagina de facebook in absenta oricarei atitudini reflexive nu este decat un mod de a ramane prinsa emotional in relatie.

Lucrurile sunt mai complicate in realitate.
Unele relatii pot fi comparate cu dependenta de alcool. In acest caz, „dezintoxicarea” presupune interzicerea totala a contactelor.

Adevarul: Daca povestesti cuiva prin ce treci te ajuta?

V.R.: Cu siguranta! Si acest confesor nici nu trebuie sa fie un psiholog, este suficient sa fie un bun ascultator. O persoana care sa te poata insoti emotional in povestea ta, fara sa te judece si fara sa iti ofere „solutii” prefabricate.

Adevarul: Se spune ca „nu se moare din dragoste”. Asa este?

V.R.: Copiii mor din lipsa de dragoste, este un lucru cunoscut cercetatorilor inca din anii ’50. Se sting vazand cu ochii.
Iar unii adulti se sinucid.

Adevarul: Statisticile spun ca nr barbatilor care se sinucid din dragoste il depaseste pe cel al femeilor care fac acelasi lucru. Asa sa fie?

V.R.: Nu sunt la curent cu aceste statistici, dar nu m-ar mira sa fie adevarat. Oricum, se pare ca ele (statisticile) reflecta punctul de vedere conform barbatii sunt mai idealisti, iar femeile au „survival skills” mult mai dezvoltate.

Adevarul: Cum te influenteaza suferinta din dragoste?

V.R.: Unii spun ca suferinta este cel mai bun profesor. Intreaga filosofie a Asiei sustine ca o mare suferinta conduce la o mare intelepciune. Traditia buddhista abunda in astfel de exemple.
Experienta psihologilor arata ca, pentru a putea transforma suferinta intr-o experienta de invatare, este  necesar ca „portia” de suferinta sa nu depaseasca capacitatea individului de a o metaboliza. O trauma puternica venita pe un teren vulnerabil poate fi coplesitoare si poate genera consecinte foarte grave.

Multi oameni nu pot metaboliza suferinta si atunci dezvolta „scuturi protectoare”, menite sa evite un contact emotional traumatic. Acesti oameni se inchid in sine, isi pierd increderea in oameni si evita sa se implice emotional in relatii. „Scuturile” defensive ii protejeaza, dar in acelasi timp ii izoleaza, ii desensibilizeaza, ii transforma in cinici si le diminueaza pofta de viata.

Adevarul: Suferinta din dragoste poate fi raportata la nivelul de educatie,varsta sau alti factori?

V.R.: Absolut. Oamenii cu nivel de educatie scazut sunt predispusi sa dezvolte mecanisme paranoide („oamenii sunt invidiosi, egoisti si vor sa iti faca rau”, „nu poti avea incredere in nimeni”, „nu poti sti niciodata cine iti este prieten si cine dusman”,”fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur” etc.).

Dar suferinta din dragoste nu-i ocoleste nici pe cei inteligenti- de multe ori se tine scai de acestia, iar unii dintre ei pot dezvolta strategii de razbunare foarte ingenioase.

Pentru a diminua suferinta din dragoste si a o metaboliza eficient (a o transforma in oportunitate de invatare, in intelepciune) este nevoie de un tip special de inteligenta – inteligenta emotionala.
Acest tip de inteligenta cautam sa-l stimulam si sa-l dezvoltam in procesele de psihoterapie.

Adevarul: Cu cat stai mai mult intr-o relatie disfunctionala scade sau creste suferinta la despartire?

V.R.: Daca folosesti aceasta perioada pentru a deveni constient(a) de aspectele disfunctionale ale relatiei, pentru a intelege de ce accepti aceste lucruri si cum anume le intretii (la nivel inconstient sau semiconstient), aceasta cunoastere nu poate fi decat deschizatoare de ochi. Pui capat relatiei avand sentimentul eliberarii si al lucrului bine facut.

Buddha a spus (si a spus bine) ca in viata suferinta este inevitabila. Dar ca om ai posibilitatea de a alege ca aceasta suferinta sa fie o suferinta absurda, lipsita de sens, sau o suferinta cu sens, cu un anumit rost, apta sa conduca la un rezultat pozitiv in viitor. Diferenta intre cele doua tipuri de suferinta o face atitudinea noastra, disponibilitatea noastra de a intelege cauzele si mecanismele suferintei.

Miliarde de oameni sufera din dragoste si perpetueaza aceasta suferinta cu fiecare noua relatie.
Dar exista si oameni care sufera din dragoste, fac un efort de a intelege aceasta suferinta, incearca sa o puna in cuvinte si astfel se nasc capodopere ale literaturii. Sau incearca sa-i dea o forma si asa se nasc capodopere ale picturii, ale sculpturii, ale arhitecturii.
Orice mare creatie se naste din si in suferinta. Agonia se transforma in extaz.

Adevarul: Sunt cazuri de despartiri in care decizia este luata de un singur partener, care dupa ce se „oficializeaza” ruptura nu mai este de gasit, lasandu-l pe celalalt cu o multime de intrebari la care nu va afla niciodata raspuns. Cum ar trebui sa procedeze cel parasit in acest caz pentru a depasi situatia?

V.R.: Experienta mea de psihoterapeut m-a convins ca oamenilor  le este foarte dificil sa identifice motivele reale ale actiunilor lor (mai ales ale acelor actiuni cu impact emotional). Nu pentru ca nu vor, ci pur si simplu pentru ca nu stiu (nu sunt constienti de asta).
Exemplu: Un barbat isi poate parasi sotia insarcinata fara a putea oferi o explicatie plauzibila si fara a constientiza ca in felul acesta repeta istoria propriului sau tata care a parasit-o pe mama lui chiar inainte ca el sa se nasca.
Deci, motivele multora din actiunile noastre rezida in identificari inconstiente cu persoane semnificative din istoria noastra personala (identificari care ne forteaza sa repetam povestea).

Deci, intorcandu-ma la intrebarea ta, chiar daca persoana parasita ar intalni-o pe cea care a parasit-o, este foarte putin probabil ca ea sa afle raspunsul real la intrebarea: De ce?
Cel mai adesea, raspunsul primit este o balbaiala vaga, in care se amesteca jena, culpabilitatea si acea tendinta „politicoasa” si „diplomatica” de a menaja sentimentele celuilalt (inclusiv clasicul „cred ca tu meriti pe cineva mai bun decat mine”) care de obicei nu face decat sa inrautateasca lucrurile.

Cred ca mult mai util pentru persoana parasita ar fi sa revada cu incetinitorul filmul relatiei lor, sa identifice momentele care prevesteau acest final (foarte rar lucrurile se schimba din senin), sa sesizeze cum anume acest deznodamant se integreaza in istoria ei personala, cum ii afecteaza imaginea de sine, ce lectie poate invata din aceasta poveste.

Socrate spunea ca o viata neanalizata nu merita sa fie traita.

Adevarul: Dar cel parasit pt altcineva?

V.R.: Aici cred ca deja intervine orgoliul, gelozia, competitia. Imaginea de sine, sentimentul valorii proprii sunt afectate.
In functie de caracteristicile propriei personalitati, unele persoane fac depresie, altele cauta razbunare. Acestea din urma lupta pentru a-l recastiga pe ingrat doar pentru ca apoi sa-l paraseasca ele pe el. In felul acesta, ii arata ele cine e mai tare si cine detine de fapt controlul!
Acelasi mecanism e valabil si la barbati.

Eu obisnuiesc sa spun ca daca cineva prefera stejarul sau salcia teiului, aceasta nu este vina teiului si nici nu scade valoarea teiului in ochii celor care prefera teii.
Deci, nu e cazul sa o luam prea personal. Dar intotdeauna o luam personal,nu?

Daca cineva ne-a parasit pentru altcineva, poate ca el (sau ea) a facut ceea ce si noi ne doream la nivel inconstient sa facem, dar nu am indraznit.
Poate ca a venit vremea sa admitem ca de fapt relatia noastra scartaia bine cam de multisor (acum nu mai putem  nega acest fapt) si sa ne mobilizam pentru a dobandi o noua perspectiva asupra vietii noastre.

Ne putem permite chiar sa fim optimisti si sa credem ca orice criza este o binecuvantare deghizata. De ce nu?
Un coleg de breasla mai experimentat spunea ca psihicul uman este atat de lenes incat are nevoie de o criza pentru a se mobiliza sa faca o schimbare (care sa fie in avantajul lui, evident).

Experienta din cabinet mi-a aratat ca persoanele parasite sunt mult mai interesate sa se dezvolte personal decat cele aflate intr-o relatie de cuplu „calduta”.

Adevarul: Dupa cateva experiente de acest gen devii mai calit, inveti cum sa alegi, suferi mai putin daca intri intr-o relatie care nu merge?

V.R.: Asa cum am mentionat la una din intrebarile anterioare, poti deveni mai calit si mai intelept sau poti sa te inchizi intr-o carapace (care te protejeaza si te izoleaza in acelasi timp), poti sa devii cinic si plin de resentimente.
Important este ca poti alege.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Iubire la final.Cine sufera mai mult?’ aparut in Adevarul Week End, 4 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Dragostea la prima vedere (Adevarul de week end, 28 septembrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Din punctul de vedere al specialistului, care este explicatia dragostei la prima vedere? Am gasit un alt studiu care spune ca barbatii isi dau seama in 8,2 secunde.

Virgil Rîcu: Psihanalistii nu prea cred in dragostea la prima vedere. Ceea ce apare multora drept dragoste la prima vedere este de fapt o regasire.
Intr-o formulare mai explicita…Principalele investitii afective se fac in copilarie. Copilul devine atasat de figurile importante din copilaria lui, iar la varsta adulta leaga relatii semnificative cu persoane care seamana cu aceste figuri importante din copilaria sa.

Cercetarile cu privire la ceea ce declanseaza indragostirea sunt surprinzatoare: un anumit gest, o anumita privire, o anumita tonalitate vocala, un anumit parfum, o anumita preferinta literara, forma mainilor, chiar si forma urechii…
Toate acestea nu sunt decat asemanari cu persoane dragi din copilarie care activeaza dorinte si sentimente vechi, ascunse in inconstient.

Aceasta-i dragostea la prima vedere: regasim persoane vechi in persoanele noi pe care le intalnim.
De unde si acea senzatie ciudata ca, desi am intalnit o anumita persoana doar in urma cu cateva ore, avem sentimentul ca o cunoastem de o viata.

Experienta prezenta nu este decat intr-o mica proportie noua – ea implica un replay al amintirilor, al perceptiilor si emotiilor din trecut.

Adevarul: Credeti ca exista o diferenta intre barbati si femei in ceea ce priveste „indragostitul”? Sunt vreunii mai „predispusi” la asa ceva?

V.R: Cred ca in primul rand trebuie specificata diferenta intre dorinta sexuala si indragostire, precum si relatia dintre ele.
Dorinta sexuala – daca o privim ca pe o foame ce trebuie satisfacuta- poate exista fara sa conduca neaparat la indragostire.
Daca imi este foarte foame, mananc ce am la dispozitie, chiar daca ceea ce am dispozitie nu imi place in mod deosebit. Dar asta nu inseamna ca, odata potolita foamea, data viitoare voi cauta acelasi aliment.

Dorinta sexuala nu include automat indragostirea, dar indragostirea include dorinta sexuala in timp ce presupune mult mai mult decat atat. Indragostirea presupune includerea celuilalt in fantasme romantice gen suflet pereche, in care rezonanta este imaginata a exista pe toate planurile: sexual, emotional, intelectual, spiritual.

Casanova spunea ca dragostea vine dupa sex, iar afirmatia lui reflecta un punct de vedere masculin.
Dragostea vine dupa sex, adica dupa ce foamea sexuala a fost satisfacuta. Daca vorbim despre dragoste inainte de sex, nu stim clar daca vorbim despre dragoste intr-adevar sau doar despre dorinta sexuala.
Aceeasi afirmatie sugereaza importanta compatibilitatii sexuale in consolidarea dragostei la barbati. Barbatului ii este greu sa conceapa o relatie de dragoste in absenta unei relatii sexuale care sa-l valideze ca barbat.

In timp ce este mai permisiva cu barbatii, carora le ingaduie sa separe sexul de dragoste (sa se bucure de placerea sexuala fara a trebui sa se indragosteasca), conditionarea socio-culturala ii impune femeii sa traiasca dorinta sexuala in contextul indragostirii.

Motivul ascuns al acestei ingradiri rezida probabil in teama societatii masculine de amplitudinea dorintei sexuale feminine, viziune surprinsa atat in mitologia hindusa, cat si in mitologia greco-romana (vezi mitul lui Tiresias): dorinta sexuala a femeii este de 8 sau chiar 9 ori mai mare decat cea a barbatului, dar acest lucru trebuie sa ramana un secret bine ascuns.
Profetul Tiresias a fost orbit de Hera pentru ca a dezvaluit acest secret lui Zeus: el vazut ceea ce nu trebuia sa vada si a fost pedepsit in consecinta.

______________________________

Articolul poate fi citit in intregime aici.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg

Cele mai multe cupluri traiesc in iluzia ca se inteleg.

In realitate, ambii parteneri se conformeaza unui scenariu de indragostire, unui scenariu de vietuire in cuplu, unor sabloane de comportament. Cand unul oboseste sa se tot conformeze si indrazneste sa exprime ceea ce simte cu adevarat, apar problemele. Celalalt ia foc, il intreaba ce s-a intamplat cu el de a devenit brusc o alta persoana. Cata ironie! Nu este alta persoana. Este el insusi.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala