Tag Archives: psihanaliza

Atacul de panica: logica simptomului

Manifestările simptomatice ale atacului de panica sunt deja bine cunoscute unui numar din ce in ce mai mare de oameni: teama intensa, aparuta ca din senin, insotita de palpitatii, puls ridicat, senzatii de sufocare si inecare, transpiratie abundenta, dificultati respiratorii, durere toracica, vertij, ameteli, teama de pierdere a controlului sau de a innebuni, parestezii, depersonalizare, frica intensa de moarte.

Ceea ce se cunoaste mai putin sunt cauzele atacurilor de panica. Fara pretentia de a oferi o explicatie exhaustiva, exemplul de mai jos reprezinta o incursiune in culisele atacului de panica.

Barbat, 40 ani, asistent universitar, solicita terapie pentru stari de anxietate. Cu cateva saptamani in urma, intorcandu-se acasa de la serviciu, un atac de panica, aparut ca din senin, i-a creat senzatia puternica ca va face atac de cord.

Nu se stia cardiac, motiv pentru care a fost cu atat mai surprins si mai inspaimantat. Bineinteles, s-a grabit sa faca investigatii medicale, dar toate au iesit in regula. ”Se pare ca este de cap, nu de la inima”, i-a spus medicul.

Explorand in terapie ce se intamplase in ajunul crizei sale, pacientul ajunge sa povesteasca un incident/o cearta cu profesorul si mentorul sau (caruia ii era asistent). Pacientul si-a exprimat opiniile stiintifice (care difereau de cele ale ale profesorului) intr-un mod care i s-a părut ulterior mult prea vehement.

Se simtea extrem de vinovat, intrucat isi respecta si admira foarte mult mentorul.
Acesta era un om in varsta si pacientul isi aminteste ca, ulterior certei, a avut fantezia ca profesorul, suparat, furios, indignat si slabit de varsta, face un atac de cord si moare. Aceasta fantezie l-a inspaimantat teribil si l-a umplut de vinovatie: din cauza lui, profesorul putea sa moara. In aceeasi zi, el insusi avut acel atac de panica (insotit de teama ca el va face un atac de cord) care l-a condus, in cele din urma, la terapie.

Pentru cei familiarizati cu psihoterapia psihanalitica, lucrurile devin putin mai clare acum.
Fantezia legata de profesorul care face atac de cord contine, evident, dorinta inconstienta(!) a pacientului ca profesorul sa moara. Ceea ce, la nivel constient, parea o banala disputa profesionala, o exprimare – ceva mai emotionala, mai vehementa – a unui punct de vedere diferit, la nivel inconstient a fost trait ca o crima.

Urmand legii talionului (ochi pt ochi, dinte pt dinte), Supraeul – acea parte a mintii noastre asociata constiintei morale, judecatorul interior – a aplicat pedeapsa adecvata: l-a speriat de moarte pe pacient cu un atac de cord. Sau, altfel spus, agresivitatea tintita catre profesor a fost intoarsa impotriva propriei persoane. Pentru intentiile sale criminale (inconstiente!), asistentul trebuia sa impartaseasca aceeasi soarta cu cea a profesorului.

De asemenea, ulterior, pe masura ce a început sa se simta din ce in ce mai in siguranta in relatie cu terapeutul, nemaifiindu-i teama ca va fi judecat, pacientul a verbalizat si o alta fantezie pe care o avusese in acea perioada, si anume ca, in urma mortii profesorului, el – pacientul- prelua catedra acestuia. Iată ca avem acum si „mobilul crimei”!

In momentul conflictului, vazand cum profesorul se schimba la fata si parea ca i se face rau, s-a panicat la gandul ca dorinta sa era pe  cale sa se indeplineasca! Iar la scurt timp dupa… a venit pedeapsa in forma atacului de panica si a temerii ca el insusi va muri.

Cata usurare ca toate acestea se petreceau doar la nivelul fanteziilor!
Numai ca corpul nostru reactioneaza negresit la ideile/fanteziile din mintea noastra…

Povestea de mai sus ofera o viziune inedita asupra atacului de panica: senzatia de moarte iminenta traita intens in atacul de panica este o autopedeapsa pentru dorintele agresive nutrite fata de persoanele pe care le iubim.

Judecatorul interior, constiinta noastra morala, se asigura ca ne autopedepsim pentru toate intentiile noastre agresive.

Leave a comment

Filed under Psihoterapie si psihanaliza

Despre prostie si autoprostire (revista Psychologies aprilie 2013)

Cand Iuliana Alexa (redactor sef revista Psychologies) mi-a solicitat un material despre prostie, prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de a ramane, pret de cateva momente… prost in fata acestui subiect.

Acest moment de perplexitate, surprins in expresii precum “te uiti ca vitelul la poarta noua” sau “cand mi-a spus cutare lucru, am ramas proasta/interzisa”, mi se pare atat de definitoriu incat, daca ar fi sa incerc o definitie personala a prostiei, aceasta ar suna ceva in genul: a te uita, dar a nu vedea.

Ma simt prost atunci cand nu inteleg, nu cuplez, nu vad legatura. Imi vine in minte imaginea unei femei foarte inteligente care imi spunea in cabinet “Cand vine vorba despre feminitate, ma simt proasta”.
Sigur, acesta este un nivel “superior” de prostie, caci exista si un alt nivel, in care suntem prosti, dar nu sesizam ca suntem prosti (sesizeaza in schimb ceilalti).

Etimologic, prost vine din slava, unde inseamna … simplu. Imaginea care apare automat in minte este cea a mujicului rus aflat in fata unui reprezentant de seama al elitei aristocratice ruse. Mujicul este simplu, adica nu complex, nu educat, nu interesat de un univers al cunoasterii abstracte, nu sesizeaza nuante, subtilitati ale gandirii.

Imaginea in cauza trimite imediat la o pozitionare: a fi prost echivaleaza cu a fi inferior. Motiv pentru care, in contexte sociale, cautam fie sa ne ascundem prostia, fie sa o tratam cu autoironie, sperand ca in felul acesta o anulam intrucatva, dat fiind faptul ca autoironia se considera a fi apanajul oamenilor inteligenti.

Asocierea prostiei cu sentimentul de inferioritate creste foarte mult pericolul de a fi “acuzat” de prostie (si implicit a fi dispretuit, ridiculizat, exclus), astfel ca multi oameni se apara de acest pericol cautand (alti) prosti de care sa rada (vezi piesa “Dineu cu prosti” a lui Francis Veber pusa in scena la TNB).
Marturisesc ca in urma cu mai multi ani am crezut ca televiziunile invita anumite “personalitati” tocmai din acest motiv: ca oamenii sa rada de ei si astfel sa creasca audienta. Apoi am vazut rezultatele in sondaje si mi-a inghetat zambetul.

Dar prostia nu este doar apanajul unora, ea este universala, nu scuteste pe nimeni. In foarte multe situatii, toti ne lasam prostiti sau ne prostim singuri, intrucat suntem fiinte manate de dorinta. 

Nu stiu nimic care sa orbeasca sau sa prosteasca mai eficient decat propria dorinta.

Dorinta de a se imbogati rapid si fara efort ii face pe unii sa se lase prostiti de tot felul de escroci, dorinta oarba de dragoste ii face pe altii sa se prosteasca crezand ca o persoana narcisista/depresiva/alcoolica se va schimba peste noapte de dragul lor.

Avem o capacitate extraordinara de a ne prosti pe noi insine, capacitate care este direct proportionala cu inteligenta noastra, caci intr-adevar unde-i minte multa, este si prostie multa.

Un academician renumit, dar cu “ghinion” la femei, isi explica ghinionul sau printr-o teorie bine documentata asupra feromonilor. O femeie extrem de inteligenta insista sa ramana oarba la infidelitatile sotului, fiind deosebit de creativa in a-i gasi acestuia scuze ingenioase pentru absentele frecvente sau pentru comportamentul sau vadit seductiv fata de alte femei.

Privind mai atent insa, descoperim ca aceasta autoprostire prin rationalizari si intelectulizari, care de care mai inteligente, are rolul de a ne proteja de adevaruri dureroase carora pe moment nu le putem face fata. Și in acest caz, realizam ca “prostia” nu este doar nociva, ci si utila, ca isi are rostul ei pe lume si de multe ori este o protectie foarte desteapta impotriva unor suferinte mai mari. Daca ne amintim bine, inchizitia, comunismul, nazismul, bomba atomica au fost toate creatiile unor idealisti foarte inteligenti.

Si atunci, sesizand relativitatea etichetelor de destept si prost, percepand miscarile inteligentei si prostiei ca pe un joc al luminilor si umbrelor, inversunarea noastra impotriva prostiei scade.

Ne permitem chiar sa ne relaxam in acel insight socratic  eliberator “eu stiu ca nu stiu nimic”, razand de pretentia noastra aroganta de a controla lumea printr-o intelegere ingusta, pentru ca apoi, doar cateva zeci de minute mai tarziu, sa revenim la starea obisnuita de judecatori exigenti care incearca sa introduca infinitul in niste sertare mintale rigide si evident neincapatoare.

Mai mult, putem privi intreaga noastra viata ca pe o alternanta continua de momente in care lucrurile ne sunt clare “ca lumina zilei” cu momente in care devenim “prosti ca noaptea”.

1 Comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Asociatii libere, Dezvoltare personala

Inteligenta vs Intelepciune via Dorinta

Ceea ce diferentiaza cel mai elocvent si mai plenar inteligenta de intelepciune este raportul fiecareia dintre ele cu dorinta.

Inteligenta este intotdeauna in slujba dorintei (constiente sau inconstiente).

Intelepciunea este cea care face dorinta constienta, o pune sub intrebarii, decide daca-i cazul sa o urmeze sau sa o abandoneze.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza

Vrei sa incepi o psihoterapie sau un proces de dezvoltare personala? E bine sa fii pregatit pentru asta!

Asemeni tuturor sanselor si oportunitatilor importante din viata unui om, sansa unei psihoterapii poate fi ratata extrem de usor.

In acelasi timp, se spune ca norocul nu ii ocoleste niciodata pe cei pregatiti.

Deci, daca vrei sa incepi o psihoterapie sau un demers serios de autocunoastere si dezvoltare personala, este bine sa fii pregatit(a).

Asta inseamna ca…

1) Esti dispus sa vorbesti despre gandurile, emotiile si sentimentele tale. Cu cat mai sincer, cu atat mai bine.

Recomandarea shakespeariana “Mai presus de orice, fii sincer cu tine insuti” exprima esenta demersului psihoterapeutic autentic.

Un psihoterapeut nu iti ia durerea cu mana, nu iti ofera elixiruri si pilule magice, nu te vindeca prin puterea gandurilor sale bune. El iti spune ca in spatele oricarei probleme sta un noian de ganduri, emotii, dorinte, fantezii neexprimate, ignorate, inabusite, negate si neasumate. Sarcina ta – ca si client – este ca, sub indrumarea lui, a terapeutului, sa vorbesti despre toate aceste lucruri inabusite pentru a le scoate la lumina si a le pune in ordine (a le clarifica, a le gasi sens).

Progresul in psihoterapie se realizeaza pe masura ce iti dezvolti capacitatea de autoobservare (care e de dorit sa devina in timp o a doua natura), capacitatea de a-ti verbaliza gandurile, emotiile si de a reflecta asupra lor, precum si abilitatea de a surprinde intentiile din spatele comportamentelor.

2) Vrei sa iti organizezi viata de asa natura incat sa poti veni regulat la sedinte.

Psihoterapia este un antrenament intensiv, riguros, sustinut, al unor abilitati psihologice esentiale pentru viata; si asa cum un sportiv care doreste rezultate deosebite se automotiveaza puternic sa vina la antrenamente, indiferent de vreme, trafic sau starea de spirit, la fel un client de psihoterapie trebuie sa participe regulat la sedinte daca isi doreste o crestere semnificativa a calitatii vietii sale.

3) Esti de acord ca rezultatele (ceea ce obtii) depind in mod direct de investitia (timp, energie, bani) pe care o faci.

Un adevarat practicant Zen mediteaza in fiecare zi. Un pasionat de Tai Chi, Yoga sau qigong practica zilnic. Alte persoane fac jogging in fiecare dimineata  sau merg la sala de mai multe ori pe saptamana.

In mod similar, frecventa sedintelor este importanta in dezvoltarea personala.

1 sedinta pe saptamana este frecventa minima, 2 sedinte/saptamana reprezinta o frecventa moderata, iar 3 sedinte/ saptamana inseamna un ritm de lucru intensiv.

4) Esti dispus sa iti asumi responsabilitatea pentru alegerile tale si pentru situatiile de viata in care te afli.

Puterea de a schimba lucrurile apartine doar acelora care constientizeaza propria contributie la crearea situatiilor in care se afla si si-o asuma.

Cei care invoca exclusiv circumstantele nefavorabile sau relele intentii ale celorlalti pentru ceea ce li se intampla, se deposedeaza singuri de puterea de a realiza o schimbare.

Raportat specific la cadrul psihoterapeutic, asumarea responsabilitatii implica constientizarea faptului ca, daca intarzii la sedinte, o faci pe timpul tau (sedinta nu se prelungeste cu durata intarzierii tale, ci se termina la momentul programat sa se termine) iar daca absentezi de la sedinte, o faci pe banii tai (sedintele de la care absentezi se platesc).

5) Relatia terapeutica este esentiala pentru buna desfasurare a procesului de dezvoltare personala. Ea este asemenea unui vas in care au loc procesele specifice terapiei, in care clientul isi depoziteaza trairile sale emotionale intime. Daca vasul este fisurat, el se poate sparge si totul se duce de rapa.

De aceea, este extrem de important sa gasesti nu numai un terapeut competent, ci si unul in care sa simti ca poti avea increderere, cu care sa simti ca poti rezona, in fata caruia sa simti ca te poti deschide emotional.

Iar atunci cand gasesti un astfel de terapeut, asigura-te ca nu ai sa fisurezi tu vasul prin atitudini nepotrivite.

6) Proverbele Graba strica treaba si Lenesul mai mult alearga se regasesc din plin in sfera psihoterapiei.

Nu te grabi prea tare pentru ca risti sa ratezi cele mai pretioase lucruri.

Si nu uita ca a promite cuiva rezultate spectaculoase peste noapte, fara ca cel in cauza sa trebuiasca sa depuna vreun efort special, este apanajul sarlatanilor, nu al profesionistilor.

Bion, un faimos psihanalist britanic, i-a spus odata unui pacient nu mai putin celebru, Samuel Beckett: “Dvs sunteti cea mai importanta persoana pe care o veti intalni vreodata!”

Prin urmare, nu fii grabit si nu fii superficial, ca nu cumva sa ratezi intalnirea vietii tale.

________________________________________

P.S. Daca te angajezi sa respecti exigentele de mai sus, nu exista niciun motiv pentru care psihoterapia sa nu dea roade. Dimpotriva, se intrunesc conditiile pentru ca experienta psihoterapiei sa devina unul din cele mai bune lucruri care ti s-au intamplat in viata.

Leave a comment

Filed under Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Este nevoie de o revolutie

Obisnuiesc sa spun ca este nevoie de o revolutie in planul gandirii pentru ca o persoana sa apeleze la un demers psihoterapeutic bazat pe introspectie si orientat catre insight.

Obisnuiesc sa exagerez (doar putin, nu foarte mult) spunand ca diferenta dintre o persoana care a internalizat modul de a reflecta psihodinamic asupra experientelor sale de viata si o persoana care nu a facut inca aceasta achizitie este comparabila cu diferenta dintre o persoana care stie sa scrie si sa citeasca si una care nu stie.

( :) citeste Scribii si psihologii – Despre viitorul psihoterapiei)

Ma refer deci la tranzitii semnificative in modul de gandire al unei persoane si este normal ca nu oricine sa poata aprecia un astfel demers de autocunoastere sau, chiar daca ii intuieste importanta, sa nu aiba inca capacitatea, disponibilitatea interna sau autodisciplina necesare pentru a-l intreprinde.

Dar acolo unde exista o aspiratie sincera si un efort sustinut, exista si rezultate.

P.S. citeste Cadrul psihoterapeutic sau Conditiile care fac succesul posibil

 

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Buddhism si Psihanaliza, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

Schimbarea si rezistenta la schimbare

Orice schimbare are loc in conditii de rezistenta. Aceasta este o axioma.

Oricat de motivata si entuziasta ar fi o persoana cu privire la demersul introspectiv, este inevitabil ca la un moment dat sa nu apara semne ale rezistentei: lipsa de chef, indispozitie, oboseala, descurajare (“Ce sens, ce rost are?”), absentarea de la sedinte pe motivul (sub pretextul) unor subite stari de rau („Chiar inainte de sedinta mi s-a facut rau, m-a apucat o migrena teribila”) sau uitari „inexplicabile” („Mi-a iesit total din minte ca azi aveam sedinta”) etc.

Rezistenta este inevitabila… si este semn ca procesul lucreaza! Renuntarea la tiparele noastre rigide de gandire si de comportament nu se face usor.

In acelasi timp, trebuie constientizat faptul ca progresul nu se poate realiza decat in masura in care aceste rezistente sunt verbalizate cu sinceritate in sedinta de psihoterapie, analizate impreuna cu psihoterapeutul si in final depasite.

1 Comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza

De ce o psihoterapie cere timp?

Pentru ca rezolvarea problemelor emotionale si relationale implica in primul rand un proces de dezvoltare de abilitati.

Oamenii se confrunta cu probleme emotionale pentru ca abilitatile lor de a face fata acestora au ramas in urma, nu sunt suficient de dezvoltate.

Orice persoana inzestrata cu un minim (un varf de unghie) de simt psihologic stie ca, atunci cand vine vorba despre probleme de suflet, solutia oferita de altii nu ajuta. Ai solutia, dar nu poti face nimic cu ea. Nu o poti “implementa”.

In decursul procesului psihoterapeutic realizam ca abilitatile de a ajunge la solutie sunt mai importante decat solutia in sine.

O psihoterapie cere timp pentru ca abilitatile de lucru cu gandurile si emotiile (inteligenta emotionala) se dezvolta in timp.

Leave a comment

Filed under Asociatii libere, Dezvoltare personala, Psihoterapie si psihanaliza