Tag Archives: psihoterapie psihanalitica

Ce este psihoterapia psihanalitica? (Interviu Psihologia Azi, Septembrie 2005)

PSIHOLOGIA AZI: Ce este psihanaliza? Prin ce se distinge psihoterapia psihanalitica de celelalte psihoterapii?

VIRGILIU RÎCU: Putem vorbi despre 3 acceptiuni ale termenului de psihanaliza. In primul rand este o metoda de investigare a psihismului inconstient; in al doilea rand, este o psihoterapie bazata pe rezultatele acestei investigari si in fine, in al treilea rand, este un ansamblu de teorii originate in practica clinica psihanalitica.

Psihanalistul este interesat sa vindece, dar in egala masura este interesat sa inteleaga ce se petrece in mintea pacientului sau si face din aceasta intelegere un instrument al vindecarii.

Adeptii altor abordari psihoterapeutice reproseaza psihanalistilor faptul ca se agata de acel faimos De ce? psihanalitic, afirmand ca nu este necesar sa stim de ce pacientul a dezvoltat simptomul pentru a-l vindeca de acel simptom. Dar tocmai incapatanarii psihanalistilor de a intelege De ce? Si Cum? se intampla lucrurile in mintea noastra, datoram astazi aproape tot ceea ce stim despre functionarea psihismului omenesc.

PSIHOLOGIA AZI: Altfel spus, psihanaliza vizeaza mult mai mult decat eliminarea simptomelor…

V.R.: Exact. Ceea ce distinge psihanaliza de celelalte abordari psihoterapeutice este, printre altele, cautarea sensului.

Terapiile cognitiv-comportamentale, de exemplu, lucreaza pe modelul omului-masina: simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si… atat. Terapeutul de orientare cognitiv-comportamentala nu-si pune problema identificarii cauzelor simptomului sau a sensului acestuia.

In deplin contrast, psihanalistul stie ca simptomul este incarcat de semnificatie si incearca, impreuna cu pacientul sau, sa descopere aceasta semnificatie. Mai mult, fiind constient ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihanalistul nu acorda atentie simptomelor in sine, ci mai ales sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora.

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu sunt impotriva terapiilor centrate pe simptom, dimpotriva. Viata ne pune adesea in situatii in care avem nevoie de solutii rapide, eficiente. Daca job-ul nostru ne cere sa calatorim frecvent in strainatate, iar noi avem o fobie de avion, nu ne permitem sa stam luni de zile pe divan pentru a afla ce se petrece. O terapie comporamentala este in masura sa ne ajute mult mai rapid in aceasta problema punctuala.

Semnalul de alarma pe care vreau sa-l trag eu aici este faptul ca, pe termen lung, o focalizare exclusiva pe eliminarea simptomului lucreaza mai mult in detrimentul nostru, decat in beneficiul nostru. Daca vreti, o astfel de abordare nu este buna pentru suflet. In mod paradoxal, simptomele ne sunt aliati, nu dusmani. Ele reprezinta un strigat de ajutor, exprimat intr-o limba necunoscuta, cea a inconstientului, strigat care ne semnaleaza ca directia in care merge viata noastra nu este una in acord cu fiinta noastra, cu Sinele nostru.

Din perspectiva psihanalitica, simptomul nu este o problema, desi el este cel mai adesea perceput si trait in acesti termeni. Simptomul este o solutie. Cea mai buna solutie gasita la acel moment de catre pacient la adevarata problema, care rezida intr-un conflict intrapsihic inconstient. In demersul psihoterapeutic psihanalitic, problema este facuta constienta si astfel sansele de a gasi o alta solutie, mult mai eficienta, cresc considerabil. Odata gasita o solutie mai eficienta, simptomul dispare, isi pierde ratiunea de a fi.Am putea spune ca simptomul este un rau necesar pentru a preveni un rau mai mare.

PSIHOLOGIA AZI: Ce ar insemna un rau mai mare?

VIRGILIU RÎCU: Un rau mai mare ar putea insemna, de exemplu, distrugerea unei relatii cu o persoana iubita, sau chiar distrugerea acestei persoane in cazuri extreme (inconstientul nostru ascunde adeseori fantasme in care anumite actiuni ale noastre ar putea fi fatale unor persoane dragi, iar teama ca acest lucru sa nu se intampla mobilizeaza mecanisme defensive in acest sens). Un rau mai mare ar putea sa insemne si propria noastra autodistrugere, o moarte a sufletului provocata de o rutina care ne robotizeaza sau de o existenta inautentica care ne alieneaza.

PSIHOLOGIA AZI: Inteleg ca psihanaliza acorda o importanta deosebita sufletului…

V.R.: Exact. Psihanaliza acorda o importanta covarsitoare trairii subiective. Din aceasta cauza, ea nu este atat o stiinta, cat mai ales o arta sau o disciplina spirituala. In psihanaliza, pacientul se vindeca pe masura ce isi regaseste sufletul.

PSIHOLOGIA AZI: Iar psihanalistul este considerat adesea un chirurg sau un arheolog al sufletului…

V.R.: Da.

PSIHOLOGIA AZI: Credeti ca psihanaliza isi mai gaseste locul intr-o societate orientata catre materialism, cum este cea contemporana?

V.R.: Eu nu cred ca oamenii cauta neaparat sa fie bogati. Sau mai bine zis, nu cred ca acesta este scopul ultim. Nu mai cred nici macar, asa cum credeam in urma cu cativa ani, ca scopul inconstient al actiunilor noastre este de a ne face iubiti. Cred ca omul contemporan, mai mult ca niciodata, are nevoie sa simta ca este viu. Sa se simta insufletit. De aceea, in conditiile care este mai tot timpul plictisit si prins in tot felul de rutine, el cauta permanent senzatii noi, senzatii tari. Mai mult ca niciodata si fara sa isi dea seama, omul este acum in cautarea sufletului sau.

PSIHOLOGIA AZI: Cum ne dam seama ca avem nevoie de o psihanaliza?

V.R. : Este de dorit sa incepem o psihanaliza atunci cand suntem in conflict cu noi insine; cand simtim o lipsa acuta de sens in viata noastra; cand dezvoltam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc); cand esuam in mod repetat sa legam relatii satisfacatoare in viata personala si profesionala; cand parcurgem crize existentiale (divort, doliu etc); cand anumite lucruri se repeta cu regularitate in viata noastra (relatiile noastre se termina in acelasi fel, ne indragostim de acelasi tip de partener(a), care ne face sa suferim, se intampla sa avem acelasi tip de sef care ne face viata un chin etc); cand avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem pe noi insine.

Parafrazandu-l pe Freud, avem nevoie de o psihanaliza atunci cand nu mai gasim resurse in noi pentru a munci si a iubi.

PSIHOLOGIA AZI: Ce se poate spera de la o cura psihanalitica?

V.R.: Freud declara modest ca o psihanaliza ne poate ajuta sa transformam o nefericire nevrotica intr-o nefericire obisnuita. Eu as fi mai optimist si as spune ca beneficiile sunt mult mai mari.

As enumera aici, pe langa disparitia simptomelor, o adaptare superioara la realitate; o comunicare mai buna cu noi insine si cu ceilalti; o intelegere profunda a modului in care functionam, atat noi, cat si ceilalti; cresterea tolerantei la stres; dezvoltarea creativitatii si a intuitiei, prin stimularea interactiunii cu inconstientul; redobandirea capacitatii de a munci si de a ne bucura de viata. Si nu in ultimul rand, o maniera noua, originala de a gandi care ne face sa privim lumea cu alti ochi, sa sesizam “lumea din spatele lumii”. De aceea, o analiza este comparata adesea cu o initiere (o initiere in limbajul inconstientului).

PSIHOLOGIA AZI: Ce se intampla de fapt intr-o psihanaliza? Cum are loc vindecarea in psihanaliza?

V.R.: Este o intrebare la care probabil nu se va putea da niciodata un raspuns complet. Am sa incerc sa explic, cu riscul de a simplifica extrem de mult lucrurile, pornind de la o afirmatie pe care multi oameni o fac frecvent si anume “Viata mea este un roman”. Am putea spune ca viata fiecarui om este un roman (sau un film) si ca fiecare dintre noi, la nivel inconstient, are in minte un scenariu, un rol in acest scenariu, precum si alte cateva personaje principale care au de asemenea fiecare rolul lui in scenariul respectiv.

Ne putem imagina cum fiecare dintre noi circula prin lume avand in minte un astfel de scenariu inconstient si cum cauta in ceilalti actori potriviti pentru a juca rolurile celorlalte personaje din respectivul scenariu. Ne putem imagina de asemenea ca in timp devenim experti in recrutarea actorilor potriviti pentru rolurile din scenariul nostru si astfel jucam aceeasi piesa iar si iar, la nesfarsit. Uneori actorii se schimba, dar scenariul ramane acelasi. Ne indragostim de acelasi tip de persoana, ne pierdem slujba la fiecare 2 ani, suntem mereu umiliti de seful nostru, suntem mereu pe locul doi etc. Exista scenarii fericite si scenarii nefericite, iar intr-o cura analitica terapeutul si pacientul sau incearca sa schimbe scenariul nefericit cu unul fericit sau macar cu unul mai putin nefericit.

Este mai mult decat evident ca inclusiv psihanalistului pacientul ii va gasi un rol in scenariul sau. Mai mult, tocmai pentru ca psihanalistul se abtine de la oferi sfaturi si informatii despre propria persoana, el este capabil sa joace pe parcursul terapiei mai multe roluri. Astfel ca, in transfer, cum se spune in terminologia psihanalitica, psihanalistul va fi pe rand mama, tatal, fratele, seful etc pacientului (nu neaparat in aceasta ordine), iar acesta din urma se va comporta fata de psihanalist conform scenariului. Cand ii va incredinta rolul mamei, pacientul ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate mamei, cand ii va incredinta rolul tatalui, ii va spune terapeutului replicile din scenariul sau adresate tatalui s.a.m.d. Desi nu trebuie sa refuze rolul pe care i-l ofera la un moment dat pacientul, psihanalistul trebuie sa aiba grija ca scenariul sa nu se repete. Acceptand rolul tatalui de exemplu, el trebuie sa aiba grija ca atunci cand actiunea secenariului ajunge la un moment cu potential traumatic el sa se comporte altfel decat tatal pacientului. Iar faptul ca psihanalistul se comporta diferit creeaza spatiu pacientului pentru a se comporta si el diferit. In felul acesta, printr-o reactie diferita si terapeutica a psihanalistului, scenariul sufera o modificare, apoi o alta si o alta pana cand atinge o forma care nu mai genereaza suferinta.

PSIHOLOGIA AZI: Cui se adreseaza psihanaliza? Oricine poate face o psihanaliza?

V.R.: Psihanaliza este recunoscuta pentru caracterul sau elitist. Nu trebuie insa sa fii neaparat un intelectual pentru a incepe o analiza personala, dar trebuie sa ai o buna capacitate de autoobservare, de introspectie, un eu suficient de puternic pentru a tolera retrairea conflictelor intrapsihice si o mare motivatie de a te schimba. O persoana care nu este convinsa ca exista o legatura directa intre ceea ce se petrece in mintea sa si ceea ce i se “intampla” in viata reala de obicei nu incepe o psihanaliza.

PSIHOLOGIA AZI: Cat dureaza o psihanaliza?

V.R. : Depinde de nevoile si de problematica clientului. In mod obisnuit, nu ne putem astepta la schimbari semnificative in structura personalitatii clientului lucrand analitic mai putin de 1 an. Schimbarile majore de obicei apar dupa 2- 3 ani de analiza.

PSIHOLOGIA AZI: Este cautata psihanaliza in Romania? Are ea priza la romani?

V.R.: Tot mai multi romani renunta la prejudecati si solicita ajutor unui psihoterapeut. Iar in prezent, in Romania psihoterapeutii de orientare psihanalitica dispun de cea mai riguroasa formare. Multi dintre colegii mei au deja agenda plina.  Si am convingerea ca cererea de psihoterapie psihanalitica va creste foarte mult in urmatorii ani.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Psihoterapie si psihanaliza

Leadership si psihoterapie psihanalitica (interviu Psychologies iunie 2011)

Psychologies:  Spuneti ca majoritatea clientilor care vin catre psihoterapia psihanalitica au responsabilitati de conducere. Cum va explicati?

Virgil Rîcu: Lucrurile au evoluat astfel incat aceasta intalnire a devenit posibila. Din ce in ce mai multi manageri si antreprenori manifesta interes pentru (auto)cunoasterea psihologica.

Cu siguranta, psihoterapia psihanalitica raspunde unor nevoi importante ale acestora, si aici as mentiona in special:

1)nevoia de a intelege realitatile complexe cu care se confrunta zilnic (in plan personal si profesional) si impactul acestora asupra propriei persoane;

2)nevoia de a-si gasi locul potrivit intr-o lume aflata in schimbare;

3)nevoia de a-si defini o activitate/afacere personala prin care sa se exprime creativ;

4)nevoia de purificare emotionala;

5)nevoia de a-si intelege experientele relationale complexe, de a-si depasi dificultatile de relationare cu ceilalti, de a face reparatii in relatiile cu ceilalti.

O psihoterapie psihanalitica are multe de oferit unei persoane inteligente si curioase cu privire la ceea ce se intampla in mintea si in sufletul ei.

Un astfel de demers introspectiv adauga adancime perspectivei asupra vietii si relatiilor sociale, ne ajuta sa ne vedem pe noi insine din multiple unghiuri, sa ne intelegem si sa-i intelegem pe cei din jur.

Mie imi place sa spun ca o psihoterapie psihanalitica bine condusa aduce lumina, ne ajuta sa vedem “lumea din spatele lumii”, culisele din spatele scenei, oamenii din spatele mastilor, sa avem acces la imaginea de ansamblu (“big picture”) a realitatii in care traim.

Altfel spus, o terapie psihanalitica ne ajuta sa vedem clar prin ceata (confuzia) provocata de emotiile si tiparele de gandire limitative.

Iar castigul remarcabil care decurge de aici rezida in faptul ca aceasta intelegere conduce la toleranta si la intelepciune, calitati de care lumea de azi are mare nevoie.

Mai mult, o psihoterapie psihanalitica reusita dezvolta abilitati pentru viata extrem de importante, in special abilitati de relationare: empatie, abilitatea de a asculta si de a auzi mesajul din spatele cuvintelor, de a sesiza sensul inconstient al comunicarii, de a intelege la mai multe niveluri, de a contine si de a transforma tensiunile emotionale etc.

Nu trebuie insa sa se inteleaga de aici ca si reciproca este adevarata: nu toti cei aflati in pozitii de conducere sunt atrasi de perspectiva autoreflectiei, de a privi in ei insisi; suntem inca departe de acest moment!

Pe de alta parte, si psihoterapia psihanalitica s-a transformat in timp, a castigat in deschidere si accesibilitate, s-a apropiat de clientii sai.

Ea nu mai este o psihanaliza clasica: clientul nu trebuie neaparat sa se intinda pe divan si nici sa accepte o frecventa de 4-5 sedinte pe saptamana. Fotoliul si o frecventa de 2 sedinte pe saptamana sunt considerate de obicei suficiente. La limita, se poate lucra si cu o frecventa de o sedinta pe saptamana. Stilul de interactiune este mai relaxat, mai prietenos, mai interactiv.

Pe scurt, psihoterapeutul de orientare psihanalitica a pastrat bogatia si profunzimea gandirii psihanalitice, dar a renuntat la “fetisizarea” ritualurilor si a formalismului distant specifice psihanalizei clasice. Este un psihoterapeut care se adapteaza schimbarilor sociale, spiritului timpului in care traim, un psihoterapeut al secolului 21 care stie sa se foloseasca de mostenirea bogata a traditiei fara a se lasa ingradit de ea.

Psychologies: Care e legatura dintre asumarea acestei responsabilitati si stresul care ii aduce in cabinet?

V.R.: O persoana cu responsabilitati de conducere se supune automat unui “voltaj” mai mare. Trebuie sa aiba grija nu numai de sine, de sarcinile proprii, ci si de felul cum gandesc, comunica si actioneaza cei din echipa sa. Replica pe care o aud frecvent in cabinet este : “lucrul cu oamenii este de multe ori fascinant, dar extrem de solicitant”.

Pentru a functiona la nivel optim sub acest stress, pentru a performa, a invata si a atinge niveluri superioare de dezvoltare, managerii au nevoie sa fie clari in interior si sa apeleze la metode de “purificare” emotionala. Iar uneori jogging-ul si mersul la sala se dovedesc insuficiente pentru atingerea acestui deziderat.

Psychologies:  Sunt ei “mai capabili” sa se angreneze intr-un demers de autocunoastere decat cei mai putin realizati social?

V.R. Criteriul de selectie nu este gradul de realizare sociala, ci existenta unor achizitii psihice. Nu intamplator, anumite achizitii psihice care fac o persoana eligibila pentru psihoterapia psihanalitica (de exemplu, inteligenta, capacitatea de analiza) faciliteaza persoanei si succesul in plan socio-profesional.

In realitate, persoanele eligibile pentru psihoterapia psihanalitica si persoanele realizate social sunt doua multumi care se intersecteaza, dar nu se suprapun. Exista persoane extrem de inzestrate pentru introspectie, dar total dezinteresate de a dobandi succes social. Puterea, faima, succesul social le sunt indiferente.

Pe de alta parte, exista foarte multe persoane realizate social care dezvolta rezistente masive la un proces introspectiv de tipul celui psihanalitic. Acestea persoane au un narcisism exagerat si sunt atat de “blindate” cu scuturi defensive incat este extrem greu pentru ele sa ia contact cu emotiile lor sau sa lase pe cineva sa se apropie emotional de ele. Senzatia pe care o ai in prezenta lor este aceea ca te lovesti permanent de un zid de netrecut, zid care pe de o parte ii protejeaza, pe de alta parte ii limiteaza si ii izoleaza.

Psychologies: Care sunt tipurile de stres pe care le infrunta  acesti manageri/antreprenori care solicita psihoterapie psihanalitica? Care este numitorul comun al povestilor lor in plan personal atunci cand vin la consultatie?

V.R. Unii clienti m-au solicitat pentru atacuri de panica, altii pentru depresii, frica de zbor cu avionul etc, dar majoritatea covarsitoare m-a cautat pentru a-si intelege si rezolva problemele relationale: cu seful direct, cu subordonatii, cu parintii, cu sotia, copiii, iubita/iubitul, partenerul de business etc.

Numitorul comun al povestilor lor? Al absolut tuturor povestilor lor? Dificultatile intampinate in relatiile interpersonale.

Nu exagerez deloc atunci cand spun ca toate problemele importante sunt probleme relationale. Inclusiv atunci cand este prezentata o problema legata de performanta la job, analizand in profunzime, descoperim ca respectiva problema

ascunde intotdeauna in spatele ei o problema de relatie, se reduce la o problema de relatie.

Continuand in acelasi spirit, in spatele depresiei, atacurilor de panica, fricii de zbor cu avionul etc, in spatele oricarui simptom, sta tot o problema de relatie.

Acesta este motivul pentru care un psihoterapeut de orientare psihanalitica este interesat in primul rand sa investigheze sistemul de relatii interpersonale al clientului sau, sa aduca lumina asupra felului in care clientul isi traieste experientele relationale cu figurile importante din viata sa

Psychologies: Exista o legatura intre evolutia personala a cuiva si asumarea unui rol social de lider? (se confirma ipozeza conform careia fratii mai mari sunt mai inclinati catre roluri de acest gen, de exemplu?)

V.R.: Multi manageri si antreprenori s-au antrenat pentru rolul acesta inca din copilarie. Conditiile familiale i-au invitat intr-un fel sa-si asume acest rol: un parinte lipsa sau transformat in absent prin boala, o familie numeroasa traind in conditii socio-economice precare etc a impus unuia dintre copii sa-si asume responsabilitati de timpuriu (sa functioneze ca un adult, ca un substitut de parinte) etc.

Conditiile defavorizante sunt doar un factor. Un alt factor, mai important, se refera la sustinerea emotionala din partea unui parinte, increderea unui parinte in capacitatea copilului de a face fata dificultatilor.

Freud spunea ca “un copil care s-a simtit iubit neconditionat de mama sa pastreaza intreaga viata un sentiment de triumf, o incredere in capacitatea sa de a reusi, care nu de putine ori chiar ii asigura succesul”.

Napoleon era mult mai transant, declarand in stilul lui caracteristic: “Destinul unui copil este intotdeauna lucrarea mamei”. (In timpurile in care a trait el, tatii se implicau mai putin in educatia copiilor).

Cert este ca multi lideri barbati provin din copii capabili care au fost sustinuti, incurajati, mobilizati de mame ambitioase. Titlul cartii lui Irvin Yalom “Mama si sensul vietii” este extrem de sugestiv in acest sens: in majoritatea biografiilor personalitatilor masculine, gasim aproape de fiecare data marturii care demonstreaza faptul ca mama a influentat semnificativ sensul, directia de viata, ambitiile baiatului ce urma sa devina o figura proeminenta in domeniul lui de activitate (militar, politic, literar, artistic, spiritual etc).

In cazul femeilor, s-a observat ca figura tatalui le-a inspirat adesea.

Daca iesim din galeria numelor sonore ale Leadership-ului si ne referim la liderii din “clasa medie”, descoperim intotdeauna in istoria lor personala o persoana care i-a sprijinit si a crezut in ei. Aceasta persoana nu este obligatoriu sa fie mama: poate fi si tata, unul dintre bunici sau alt membru al familiei, chiar cineva din afara, un profesor, de pilda.

Acest lucru nu este intamplator si nici lipsit de semnificatie: orice lider este ales de colectivitate si insarcinat cu misiunea de a transpune in realitate aspiratiile colectivitatii. Nu numai grupurile mari, ci inclusiv familiile fac acest lucru. Realizarile liderului sunt o forma de implinire a destinului familial.

Psychologies: Cum se confrunta femeile cu rolul de conducere, fata de barbati? Sunt ele mai vulnerabile la stres?

V.R. Este din ce in ce mai evident faptul ca lumea in care traim a incetat sa mai fie o lume a barbatilor. Tot mai multe femei ocupa pozitii de conducere si se descurca foarte bine. O schimbare semnificativa fata de acum 15 ani: femeile in roluri de conducere nu mai cauta sa imite barbatii, se simt mai bine ca femei in acest rol. Stilul macho de conducere este in declin.

Psychologies: Ce lipseste pentru a avea niste oameni mai putin expusi la stres cand sunt in rol de conducere? (training, consiliere psihologica in cadrul companiilor, etc.)

V.R.: Dezvoltarea unei culturi care sa valorizeze, sa sprijine si sa incurajeze cunoasterea psihologica, igiena mentala, inteligenta emotionala. Din fericire, ne indreptam in aceasta directie. Lent, dar sigur.

Psychologies: Cum ii poate ajuta psihoterapia psihanalitica pe lideri?

V.R. Contribuind la restabilirea echilibrului balantei reflectie-actiune. Un lider bun trebuie sa aiba aceasta balanta in echilibru.

Marea majoritate a persoanelor in pozitii de conducere sunt prin excelenta oameni de actiune si este foarte bine ca sunt asa. In ultimele decenii insa complexitatea relatiilor sociale a crescut enorm. Evaluarea consecintelor actiunilor necesita mult mai multa reflectie, iar provocarile in relatiile cu ceilalti oameni sunt din ce in ce mai frecvente, necesitand multa stapanire de sine, adaptabilitate, inteligenta emotionala, multa cunoastere psihologica.

Cunoasterea psihologica a fost intotdeauna o abilitate esentiala pentru viata, dar acum i se recunoaste tot mai mult importanta; ea tinde sa se transforme dintr-o abilitate “nice to have” intr-un “must have”.

Psihoterapia psihanalitica insista asupra faptului ca nu ii poti cunoaste pe ceilalti decat in masura in care te cunosti pe tine; desfiinteaza mitul conform caruia viata personala si cea profesionala pot fi complet separate; si atrage atentia asupra faptului ca, in mod inconstient, angajatii – de la orice nivel – folosesc locul de munca pentru a-si pune in scena propriile drame, propriile conflicte interioare, propriile frustrari, in speranta de a le gasi o rezolvare.

Iar toate acestea nu sunt nici macar lucruri noi: toata lumea le stie. Doar ca nu se indrazneste adresarea lor intr-o maniera asumata si responsabila (problemele nu se verbalizeaza, “nu se pun pe masa”).

Din fericire, nevoia de reflectie asistata in procesul de leadership a inceput sa fie tot mai mult recunoscuta: existenta programelor de Executive Coaching sunt o dovada in acest sens

Situat in zona de interferenta a mai multor discipline (sport, management si psihoterapie), coaching-ul are meritul indubitabil de a fi introdus practica autoreflectiei asistate in procesele manageriale.

A fost nevoie de introducerea unui nou concept – executive coaching – pentru ca managerii sa poata accepta ideea de introspectie, asa cum, cu putin timp inainte, a fost nevoie de introducerea conceptului de inteligenta emotionala pentru ca managerii sa poata accepta faptul (resimtit ca lezant sub aspect narcisic) ca nu sunt fiinte 100% rationale, ca nu sunt roboti, ca au si ei emotii care pot afecta pozitiv sau negativ deciziile manageriale!

Nu trebuie sa fii psihanalist pentru a intui ca o teama atat de mare de irationalitate nu poate decat sa tradeze existenta unei mari doze de irationalitate! Bine ascunsa, mascata cu mare grija, si tocmai de aceea mai periculoasa, pentru ca nefiind  analizata, poate functiona ca o bomba cu efect intarziat!

Crizele in organizatii sunt de obicei rezultatul unor astfel de explozii ale dozelor de irationalitate.

Interesant este ca aceste “bombe” pot fi relativ usor dezamorsate daca, renuntandu-se la prejudecati si acceptand cu modestie “imperfectiunea” naturii umane, se opteaza pentru o serie de discutii deschise, sincere si relaxate cu un psihoterapeut. Ar putea fi instructiv, stimulativ, interesant! Mi se pare in acest sens semnificativ ceea ce mi-a spus o clienta la finele primei sedinte: “Chiar nu a durut deloc! M-am speriat degeaba!”

Un alt lucru important. Prin faptul ca incurajeaza libertatea in gandire, verbalizarea cat mai libera a orice ii trece clientului prin minte, crearea unui spatiu de reflectie deschis, vast, permisiv, psihoterapia psihanalitica poate actiona ca o contrapondere sau poate chiar ca un antidot la excesul de directivitate, focalizare, normativitate din organizatii.

In contrast cu metodele directive, extrem de focalizate, centrate pe obiective specifice tip business, psihoterapia psihanalitica adopta o strategie total diferita: nu pune presiune asupra clientului, nu ii sufla in ceafa pentru a ramane eficient concentrat asupra obiectivelor; in schimb, creeaza un spatiu care ii permite clientului sa fie el insusi, sa se despovareze de tensiunile provocate de sarcini si obiective, sa-si dea jos masca de om ‘politic’, sa se exprime liber, in fine, sa se regaseasca pe sine, omul din spatele pozitiei manageriale. In psihoterapia psihanalitica, omul din client conteaza mai mult decat liderul din client. Liderul este privit doar ca expresie a unei parti din client.

Iar faptul ca psihoterapeutul de orientare psihanalitica pune omul din client inaintea liderului din client, acest fapt nu intarzie sa fie apreciat de client, care se simte acceptat ca fiinta umana in totalitatea sa si nu doar ca prestator de performante.

Pe masura ce omul din client se simte reconectat cu sine, clarificat in raport cu dorintele sale inconstiente, eliberat de conflictele interioare, liderul din client devine mai eficient. In psihoterapia psihanalitica, eficienta nu este atat un obiectiv, cat mai ales o consecinta fireasca a procesului intreprins.

Ca sa fiu si mai precis, lucrand cu lideri/manageri, psihoterapeutul de orientare psihanalitica nu se transforma intr-un coach, mentor sau consultant pe probleme de management.

El ramane psihoterapeut, aceasta fiind pozitia din care poate oferi cel mai mult ajutor.

Relatia se construieste pe cu totul alte baze.

Este ca si cum psihoterapeutul i-ar spune clientului sau manager/team leader/antreprenor:

“Eu nu sunt aici pentru a te invata cum sa iti conduci echipa sau afacerea; aceasta este specialitatea ta, nu a mea si eu respect acest lucru.

Sunt aici pentru a oferi cunoastere psihologica, pentru a facilita intelegerea, pentru a te invata cum sa iti gestionezi starile psihologice atunci cand te confrunti cu provocari in viata profesionala sau personala; aceasta e specialitatea mea si tu, la randul tau, respecti acest lucru.

Sunt sigur ca avem multe de invatat unul de la celalalt”.

Asta numesc eu un parteneriat onest, sanatos, echitabil, care invita succesul autentic, il face posibil. Vorbim de o compatibilitate prin complementaritate: liderul este un om de actiune, psihologul un om al reflectiei; doi oameni inteligenti care impreuna pot face o echipa buna.

Psychologies: Ce tip de lideri/manageri apeleaza la psihoterapie psihanalitica? Exista anumite caracteristici comune?

V.R.: Curiozitate. Deschidere. Inclinatia de a-si pune intrebari si de a nu se multumi cu raspunsuri facile, conventionale la chestiunile fundamentale ale vietii.

Psihoterapia psihanalitica este o optiune pentru acele persoane care vor sa inteleaga: de ce li se intampla anumite lucruri, de ce se repeta anumite lucruri in viata lor, ce isi doresc la nivel inconstient, de ce se tem, care sunt mecanismele defensive mobilizate impotriva temerilor, care este paradigma, “teatrul interior” in care ei functioneaza etc.

Sunt oameni care nu cred ca o pilula sau o tehnica standard le poate rezolva in mod miraculos problemele (desi cu siguranta sunt momente in care si-ar dori asta!), ci cred ca pentru a evolua este necesar un efort pentru a-ti deschide mintea. Si sunt dispusi sa-l faca.

Privind din alta perspectiva, sunt oameni care au obtinut succes, performanta, eficienta in trecut si au inteles ca: succesul are pretul lui, performanta are costurile ei ascunse, eficienta intr-un plan implica de multe ori ineficienta si blocaje in alt plan; si-au dat seama ca functioneaza intr-o viziune care a devenit intre timp prea stramta si au nevoie de alte definitii pentru succes, performanta, eficienta.

Sunt deci persoane care corespund unui segment (l-as putea numi elitist) de clienti, care au atins un anumit grad de maturizare in plan personal si profesional.

Freud spunea modest ca ceea ce poate sa faca o psihanaliza este sa duca o persoana din zona nefericirii nevrotice in zona nefericirii obisnuite.

Daca ma gandesc la majoritatea clientilor mei, as putea spune ca sunt un psihoterapeut care lucreaza in zona de nefericire obisnuita incercand, impreuna cu clientii mei, sa cream conditiile necesare pentru un grad mai mare de fericire si de libertate interioara.

Pentru mine, psihoterapia este un antrenament pentru libertate. Un antrenament intensiv, riguros, sustinut, in care ceea ce se antreneaza este in primul rand abilitatea de a deveni constient. Caci nu putem vorbi despre libertate interioara in absenta constientizarii.

Psychologies:. Poate psihoterapia psihanalitica sa fie inclusa in randul metodelor de tip Leadership Development?

V.R. :Lucrul acesta deja se intampla in Europa. Un merit deosebit in acest sens il are Manfred Kets de Vries, psihanalist si economist canadian, profesor la INSEAD Franta. Foarte pasionat de interfata psihanaliza-management, a dezvoltat si a promovat mai multe programe de Leadership Development destinate managerilor de varf saturate cu psihanaliza.

Daca teoriile si practicile psihanalitice vor patrunde in sistemele de educatie manageriala, avem toate sansele sa asistam la sfarsitul leadership-ului asa cum il concepem astazi.

Asta intrucat leadership-ul astazi implica foarte multe procese de idealizare si infantilizare: cei multi si infantili asteapta solutii salvatoare de la o persoana pe care o idealizeaza, o inzestreaza fantasmatic cu calitati de erou salvator, omnipotent si omniscient

Ori introspectia psihanalitica surprinde comportamentele si atitudinile infantile, le recunoaste ca atare, incurajeaza abandonarea lor; promoveaza adoptarea unor atitudini mature si stimuleaza dezvoltarea unei gandiri independente si investigative.

Cei care urmeaza un antrenament psihanalitic suficient de mult timp ajung sa gandeasca cu capul lor si sa valorizeze foarte mult autonomia. Altfel spus, cresc suficient de mult in plan psihologic pentru a-si purta singuri de grija si nu mai simt atat de mult nevoia de a avea un sef care sa gandeasca pentru ei sau care sa-si asume responsibilitatea in locul lor.

Nevoia de siguranta se diminueaza considerabil, facand loc nevoii de libertate, de exprimare creativa.

Vom avea in continuare nevoie de lideri, dar de un alt fel de lideri, de oameni talentati in a imagina o lume mai buna.

Psychologies: Care ar fi motivatiile psihoterapeutului, in special cele  inconstiente,  pentru a lucra cu lideri?

V.R.: Motivatia psihoterapeutului tine de dorinta lui de a-si aduce contributia la transformarea calitativa a procesului de leadership.

Dar procesul de Leadership care il intereseaza pe psihoterapeut este altul decat cel care il preocupa pe client. Pe client il intereseaza, cel putin la momentul initial, conducerea echipei sau a afacerii sale. Psihoterapeutul este interesat de o cauza: crearea unei lumi mai bune, ceea ce in viziunea psihanalitica se poate realiza doar printr-o intelegere in profunzime, printr-o crestere in planul constientizarii ( a-ti deschide ochii, urechile si inima).

Punandu-se in slujba acestei cauze, a acestui ideal, psihoterapeutul isi doreste impact si eficienta, exact ca si clientul sau. Poti sluji o cauza scriind articole, carti, vorbind la conferinte; in felul acesta atragi atentia asupra importantei cunoasterii de sine in a-ti cladi o viata implinita. Dar a lucra efectiv cu oamenii in sedintele de psihoterapie este adevarata munca de “implementare”. Ori a lucra cu lideri presupune o crestere exponentiala a eficientei. Un lider este un model urmat de multi oameni: lucrand cu lideri lucrezi de fapt cu toti oamenii influentati de liderii respectivi.

Un lider care se supune unui proces sistematic de autoreflectie timp de doua ore pe saptamana in prezenta unui psihoterapeut experimentat va cunoaste in timp transformari importante: va deveni mai intelept, mai matur si mai inteligent emotional, mai putin anxios, mai putin narcisic, mult mai capabil sa-si inteleaga angajatii, clientii si partenerii de afaceri (si se va bucura in consecinta mult mai mult de aprecierea si respectul acestora).

Ne putem astepta ca, pe masura ce liderul devine mai profund, viziunea lui asupra modului de a conduce si de a face business sa se schimbe. Orice proces de educatie antreneaza o tranzitie de la vulgaritate la rafinament, de la sperficialitate la profunzime, de la o viziune ingusta si egoista la o viziune mai cuprinzatoare si mai generoasa; iar acest lucru este cu atat mai mult valabil in cazul unui proces/antrenament de autocunoastere cum este cel psihanalitic.

Ceea ce am observat in lucrul cu clientii mei: orientarea acerba catre profit/statut, de obicei expresie ale dorintei de validare sociala, tinde sa fie inlocuita cu o viziune in care  profitul/statutul este in continuare important, dar secundar.

In prim plan apare dorinta clientilor ca actiunile lor sa capete un sens mai inalt, mai etic, mai constructiv, sa aiba un impact pozitiv asupra societatii. Un om mare este un om care  are o viziune larga, o viziune umanista care tinde sa includa cat mai multi oameni.

Lucrul cu propriile emotii i-a facut pe lideri mai constienti si mai receptivi la emotiile si la suferinta celor din jur, mai constienti de propriile atitudini si actiuni defensive prin care ei insisi generau frustrare, mai inspirati in comunicarea viziunii lor de afaceri, mai priceputi in “topirea” rezistentelor la schimbare a subordonatilor, mai intelepti in selectia partenerilor de afaceri, mai relaxati si mai eficienti in negocieri ca urmare a internalizarii unei autentice strategii de tip castig-castig.

La randul meu, trebuie sa recunosc ca am invatat multe din lucrul cu astfel de clienti si chiar stilul meu de a practica psihoterapia psihanalitica s-a schimbat ca urmare a interactiunii cu ei. Am devenit mai pragmatic in “managementul cunoasterii psihologice”, mai activ in interventii si interpretari, mai orientat spre a puncta deschideri si posibile directii de dezvoltare in viitor.

Si daca tot am ajuns la posibile directii de dezvoltare…

Se mentioneaza frecvent faptul conform caruia astazi orice om din clasa medie traieste intr-un grad de confort de care in trecut nu se bucurau nici macar regii.

Poate ca a sosit acum timpul sa ne propunem ca obiectiv pentru viitor dobandirea unor calitati “regale”: sa gandim in mod nobil, sa dobandim atitudini (coloana vertebrala) si maniere nobile.

Multi romani obisnuiesc sa spuna (si sa accepte!) ca “Lumea este o jungla”, sugerand evident caracterul animalic din oameni… si sperand probabil, in mod naiv, ca ei sa fie intotdeauna animalul de prada, niciodata victima.

Poate a venit timpul sa valorizam potentialul uman, sa onoram umanitatea, sa facem din aceasta lume, asa cum propunea Buddha in urma cu 2500 (!) de ani, un spatiu liber de frica, de ostilitate si de opresiune.

Cred ca asta e o viziune pentru care un psihoterapeut merita sa lupte, o cauza pe care merita sa o slujeasca.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, COACHING PSIHODINAMIC, Dezvoltare personala, Leadership, Psihoterapie si psihanaliza