Tag Archives: separare

Infidelitati si relatii paralele (Adevarul de week end, 15 nov 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre relatiile paralele. De ce vor unele persoane sa fie implicate in doua relatii simultan? Ce le motiveaza?

Virgil Rîcu: Imi vin in minte spusele unei femei aflate intr-o asemenea situatie (sot + amant): „Nu exista barbat perfect. Dar din mai multi poti face unul”.

Orice persoana are o serie de nevoi si multe vise, multe dorinte (unele explicite, altele inconstiente). Este greu sa gasesti o persoana care sa corespunda tuturor dorintelor tale, care sa poata juca toate rolurile din fanteziile tale. Mai ales ca unele roluri sunt incompatibile cu altele!

O femeie isi poate dori de la un barbat siguranta emotionala si financiara, confort, dar si romantism, placere sexuala, idealism. Se poate casatori cu un businessman de succes, care ii ofera confortul si siguranta materiala, dar e cam greu de imaginat ca acest businessman, dupa o zi de negocieri cu miza mare, se poate transforma seara intr-un partener romantic si sensibil care sa rezoneze emotional cu trairile ei.

Ok, sotul nu poate face asta. Dar un amant atent selectat poate. Evident, amantul idealist si romantic nu ii poate oferi confortul si siguranta materiala.

Deci, de ce aceasta femeie este implicata in doua relatii? Pentru ca are nevoi si dorinte diferite, care sunt toate importante pentru ea, si pentru fiecare nevoie si dorinta doreste „furnizori” de calitate!

Lucrurile stau similar in cazul barbatilor. Este greu pentru o femeie sa fie pe rand mama, prietena, gospodina  in bucatarie, dezinhibata in pat, camarad ideal pentru visare etc si sa joace toate aceste roluri foarte bine!

In cazul persoanelor necasatorite implicate in relatii paralele, probabil vorbim despre acumulare de experiente, de „perioade de proba” simultane. Si poate vorbim despre crearea unor plase de siguranta: daca se termina o relatie, cel putin raman cu cealalta.

Adevarul: Cu ce difera o astfel de situatie fata de o aventura de-o noapte?
Exista credinta cum ca inselatul/adulterul are grade de gravitate, respectiv ca o aventura de-o noapte (cu o persoana pe care n-o mai vezi niciodata) nu este la fel de grav ca o situatie in care tradarea a fost de durata, a fost o relatie.

VR: Oamenii cauta tot timpul strategii de a negocia cu sentimentele lor, in special cu cele dureroase.
Daca esti foarte indragostit de o persoana si acea persoana are o aventura chiar si numai de o noapte cu altcineva, oricum suferi intens. Esti furios si vrei sa iti impui sa nu o mai iubesti, dar sentimentele sunt prea puternice pentru a se lasa ucise. Atunci, pentru ca nu poti renunta la persoana iubita, incerci sa te convingi ca ceea ce a facut nu este asa de grav, oricui i se poate intampla asta, e vechi pacatul, nu este ea prima vinovata etc.
Prin acest tip de rationalizari incerci sa te anesteziezi, sa iti scoti din minte acest fapt pentru a putea trai mai departe cu respectiva persoana.

Psihanaliza a demonstrat insa ca nimic nu este uitat, ci doar ascuns in inconstient. Mintea poate uita, poate ignora foarte multe lucruri pentru a se proteja de durere, dar acestea revin in constiinta atunci cand persoana se simte in siguranta, atunci cand se simte mai puternica.

Adevarul: In cazul persoanelor casatorite, unul dintre soti se plange ca mariajul merge rau si isi ia libertatea de a cauta in alta parte ce-i lipseste acasa. E normala o astfel de reactie sau e doar o scuza?

VR: Sa observam ca persoana in cauza nu divorteaza mai intai si apoi pleaca sa caute in alta parte. Desi se plange ca mariajul merge prost, persoana nu renunta la acest mariaj. Acest detaliu este important.

As face o paralela cu situatia in care o persoana isi alege o profesie. Un timp este satisfacuta de alegerea facuta, i se pare ca i se potriveste dar, intrucat nu traim intr-o lume perfecta, la un moment dat inevitabil apar frustrari. Presiunile cresc, stresul se acumuleaza, persoana resimte insatisfactia si cauta o evadare. Apar momente in care se gandeste sa isi schimbe profesia, are fantezii legate de acest lucru, dar in acelasi timp realizeaza ca este dificil sa o iei de la capat, realizeaza ca si in alte profesii exista stress si frustrari. Si atunci persoana noastra face un compromis:  isi ia o vacanta.
In timpul vacantei, se relaxeaza, se dedica placerii, frustrarile dispar din cadru, e totul bine si frumos…cu exceptia faptului ca nimic nu dureaza la nesfarsit. La un moment dat, i se face dor de acasa, i se face dor de partile bune ale profesiei sale, de toate acele lucruri bune care au facut-o sa aleaga initial profesia respectiva…si atunci decide sa se intoarca la lucru.

Cam acelasi lucru se intampla si in casnicie. Daca in analogia de mai inainte, inlocuim profesia cu sotia, iar vacanta cu amanta, respectiv amantul, obtinem un tablou asemanator.

Atunci cand avem nemultumiri in casnicie si spunem la nervi:„M-am saturat! Mi-a ajuns! Nu mai suport!”, uitam mult prea repede ca alegerea sotiei/sotului este o alegere semnificativa, profunda, asemeni alegerii unei profesii.
O profesie ne reprezinta intr-o anumita masura, este o oglinda, la fel si partenerul de casatorie. Amandoua presupun legaturi care implica a fi impreuna la bine si la rau.

Spus intr-o maniera reductionista, partenerul de casatorie este ceea ce avem nevoie, pe cand o iubita/un iubit este ceea ce ne dorim.
Iar balanta nevoie-dorinta se inclina intotdeauna in favoarea nevoii: nevoia se impune cu necesitate, dorinta este facultativa.

Evident, exista si oameni care isi schimba profesia, realizand ca prima alegere in cariera nu a reprezentat expresia aspirantiilor lor, ci mai degraba o alegere menita sa le asigure o siguranta materiala, o alegere menita sa-i multumeasca pe parinti etc.

In mod analog, exista persoane care divorteaza si se recasatoresc.
Daca a doua sotie (al doilea sot) este in genul primei (primului), nu au realizat mare lucru: au schimbat actorii, dar au pastrat personajele si scenariul.
Daca in schimb a doua sotie (al doilea sot) este mult diferita de prima (primul), atunci putem infera ca persoana a realizat o schimbare semnificativa in viata sa.

Adevarul: Doua persoane au o relatie de mai multi ani si la un moment dat unul dintre parteneri se implica intr-o alta relatie. Aparitia celei de-a doua relatii implica automat existenta unei probleme in cuplul de baza sau se poate ca si in cazul cuplurilor armonioase (fericite) sa se intample ca unul dintre parteneri sa calce pe langa?

VR: Oamenii prefera gasesc tot felul de justificari (pretexte) pentru faptele lor: este o consecinta a incapacitatii omului de a fi sincer cu el insusi.

O persoana nu se implica in alta relatie pentru ca are probleme cu partenerul de casatorie. Poti sa ai probleme in cuplu si sa nu te uiti in alta parte.
Incepi o relatie cu alta persoana (alta decat sotul sau sotia) pentru simplul motiv ca…iti place acea persoana!
Si folosesti problemele din cuplu doar pentru a te simti „indreptatit(a)” sa intri in noua relatie.

Adevarul: Sunt persoane care spun ca aventura unuia dintre soti le-a salvat mariajul. Este posibil asa ceva? Cum explicati?

VR: Mariajul are dificila sarcina de a satisface atat nevoile de siguranta emotionala si materiala, cat si pe cele referitoare la placere.
Exagerand putin, cu riscul de a-i ofensa pe romantici, „the ideal marriage = business (security) + pleasure”.

Intr-o relatie de durata, placerea fluctueaza, se instaleaza rutina…
Disparitia placerii ii frustreaza atat de mult pe unii soti mai hedonisti incat se gandesc la o alta sotie care  sa le ofere placere. Lucru perfect valabil si in cazul sotiilor.
Daca in schimb, ei/ele gasesc un alt „furnizor” de placere (o amanta/un amant), mariajul poate continua. Rolurile sunt acum clar impartite: sotia ofera siguranta, amanta/amantul ofera placerea.

Exista si alte motive pentru care aventura unuia dintre soti le poate salva mariajul.
Un exemplu: ea nu il respecta pe el ca barbat, considera ca un astfel de sot o dezavantajeaza social, simte ca ea merita ceva mai bun. O aventura a sotului cu o femeie interesanta o face pe sotie sa-l repozitioneze pe acesta in proprii ochi si sa si-l doreasca langa ea.

In fine, o aventura inseamna consumarea unei fantezii. Si intrucat cu stomacul plin gandesti altfel decat cu stomacul gol, dupa aventura realizezi ce este de fapt important pentru tine si cum este mai bine pentru toti cei implicati.

Indiferent cat de buna se dovedeste a fi o relatie, tot vor fi momente in care ea va fi acoperita de nori (afecte negative). Daca iei acesti nori drept ceva permanent, vrei sa pleci din acea relatie. Dar daca esti constient de impermanenta norilor, gasesti in tine resurse pentru a astepta reaparitia soarelui.

Adevarul: Dupa ce ai fost implicat in mai multe relatii in acelasi timp, te mai poti intoarce la partenerul de drept? Mai sunt sanse ca relatia aceea sa mearga? In ce conditii?

VR: Uneori lucrul acesta se intampla. Este ca un fel de intoarcere a fiului risipitor. Partenerul plecat se intoarce tocmai pentru ca acum, in urma experientei dobandite, il poate aprecia mai mult pe vechiul sau partener. Acum stie ce vrea, ce e important pentru el.
Se intoarce „vaccinat”, caci acum stie ce inseamna tentatia, cunoaste pretul cedarii tentatiei, este intr-o oarecare masura imunizat.

Adevarul: Cum schimba situatia faptul ca partenerul stie sau nu stie despre cealalta relatie?

VR:  LA nivel inconstient, oricine stie cand persoana de langa el este implicata intr-o alta relatie. Daca ignora acest lucru, o face pentru ca nu este pregatit sa duca o discutie confruntativa.

Adevarul: Cum comentati despre casatoriile in care ambii soti au alte relatii, de comun acord? Este normala o astfel de situatie sau ar fi mai potrivit sa rupa actul care-i leaga si sa-ti vada fiecare de viata lui? Care ar putea fi motivatia unei astfel de relatii deschise?

VR: Este util sa ne amintim ca normalul este chestiune de statistica (normal este ceea ce face majoritatea) si nu are o valoare de adevar in sine. Normalul de azi nu seamana cu normalul de ieri, iar normalul de maine va fi diferit de cel de azi.

In trecut, fetelor li se impunea sa se marite virgine. In trecut, masturbarea era considerata anormala si se considera ca duce la orbire. In trecut, homosexualitatea era rau blamata.
Lucruri care acum sunt acceptate ca fiind normale in trecut erau considerate anormale.
Problema tine mai degraba de rigiditatea noastra mentala, de intoleranta si in ultima instanta de teama.

Daca doi oameni accepta un mariaj deschis si ei pot duce acest lucru (pot face fata sentimentelor de gelozie), de ce sa-i consideram anormali?
Raspunsul e simplu: ne convine sa-i consideram anormali,  pentru ca in felul acesta ne protejam de presiunea gandului ca si noi ar trebui sa facem la fel ca ei (Simtiti presiunea dorintei in acest gand?)
Dar nu este obligatoriu sa facem la fel. Avem voie sa fim diferiti. Asta inseamna toleranta.
In ultima instanta, toleranta inseamna sa putem gandi lucruri de negandit (interzise) fara teama ca le-am pune imediat in act. Este nevoie de o mare putere interioara pentru a fi autentic tolerant.

Adevarul: Credeti ca situatia relatiilor in paralel este mai intalnita la persoanele care s-au implicat in relatii de lunga durata de la varste fragede (sau chiar s-au casatorit foarte tinere)? Persoane despre care o vorba din popor spune ca „n-au avut timp sa-si traiasca viata”.

VR: Despre astfel de persoane se spune ca „nu au copilarit indeajuns”. Expresia mi se pare geniala. Dragostea care duce la casatorie este un alt gen de dragoste decat cea din adolescenta. Prima presupune un nivel de maturitate, o experienta de viata (experienta care vine adesea ca urmare a unor suferinte in dragoste), pe cand a doua este „joaca de copii”.
A nu fi „copilarit” indeajuns inseamna fantasme neconsumate, care se cer a fi consumate la un moment in viata.
Trebuie inteles faptul ca maturizarea emotionala nu se realizeaza natural (precum maturizarea biologica, de exemplu), ci presupune metabolizarea psihologica a unor experiente semnificative. Daca o persoana nu traieste aceste experiente, ea nu se poate maturiza.

Adevarul: Daca doar unul dintre parteneri este implicat intr-o alta relatie (de durata), iar celalalt stie si accepta, ce spune aceasta situatie despre cea de-a doua persoana?

VR: Ca nu este pregatita pentru a aduce in discutie situatia, ca se teme de despartire, ca nu are alternative mai bune.
Iar in unele cazuri, se poate intampla chiar sa ii convina situatia (de exemplu, se simte eliberata de presiunea de a presta anumite lucruri in relatie).

 Adevarul: Cum sa reactionezi daca afli ca persoana iubita mai are o relatie? Sa-ti iei bagajele si sa pleci sau sa vezi ce nu a fost bine in relatia voastra si sa incerci o refacere a relatiei?

VR: Nu exista proceduri standard in chestiuni de suflet. Procedurile sunt pe placul rationalului, dar nu si a emotionalului.
In tot ceea ce facem este intelept sa ne ascultam sentimentele. Daca te simti foarte legat(a) de acea persoana, degeaba iti faci bagajele si pleci. Emotional tot vei fi atasat(a) de ea. A purta o discutie sincera este mult mai indicat.
Pe de alta parte, daca relatia scartia de mult timp, acest eveniment poate fi picatura care umple paharul si determina despartirea care oricum era inevitabila.

Adevarul: Daca il ierti si-ti promite ca renunta la cealalta persoana, nu este un fel de accept tacit pentru o alta situatie de gen?

VR: Daca tu il ierti pentru ca el iti spune „iarta-ma, nu mai fac”, asta e un joc de copii. Important este sa explorati ce anume semnificatie are asta pentru voi si pentru viitorul relatiei voastre.
De obicei, ea nu vrea sa exploreze asta pentru ca se teme ca va da piept cu adevarul pe care-l intuieste: el nu este foarte indragostit de ea, nu o iubeste indeajuns, ea nu-i ofera tot ceea ce el cauta.
Iar daca merge cu analiza sincera mai departe, poate descoperi ca nici el nu este chiar ceea ce isi doreste ea dar, in lipsa de ceva mai bun, sta cu el.

Dar toate aceste concluzii sunt periculoase pentru ca „dezvrajesc situatia” si te obliga cumva sa iei atitudine, sa faci ceva cu viata ta, sa reiei cautarea, sa faci un efort de dezvoltare personala, educationala, profesionala, adica…un efort care poate fi coplesitor, un efort pentru care nu te simti pregatit, nu ai incredere ca il poti face. Si atunci, pentru a te proteja de durerea neputintei, preferi sa nu te mai gandesti la toate aceste lucruri si sa continui sa te joci ca un copil, sperand ca la un moment dat, prin magie sau nu stiu ce, lucrurile se vor schimba.

Adevarul: Stiu situatii cand persoana care avea doua relatii era cea geloasa, cea care impunea anumite restrictii in relatie, iar cealalta accepta. Ce parere aveti despre o astfel de situatie? (in cuplu n-ar tb sa existe o echitate intre parteneri? Cum are ea loc in acest caz?)

VR: Hotul de hot se teme, nu-i asa? Iar infidelul de infideli.
Psihologii numesc acest fenomen proiectie: sa atribui altuia trasaturi care iti apartin tie (in cazul acesta tendinta catre infidelitate).
In ceea ce priveste faptul ca cealalta persoana accepta situatia…nu trebuie subestimata fascinatia pe care sado-masochismul o exercita asupra oamenilor.

Adevarul: Ca le mint pe celelalte persoane asta e clar, dar intr-o oarecare masura cred ca aceste persoane care se implica in relatii paralele se mint cumva si pe ele insele.

VR: Bineinteles!
Dar cati oameni traiesc conform adevarului, cati oameni sunt cu adevarat sinceri cu ei insisi?

Intreaga societate este imbibata de minciuna: parintii spun tot felul de minciuni copiilor, corporatiile isi mint angajatii, politicienii isi mint electoratul. Oriunde ne-am uita, am vedea oameni care mint si oameni care se lasa mintiti.
De ce se lasa mintiti? Pentru ca minciuna este mai blanda decat adevarul, este generatoare de speranta, este convenabila. Minciuna ne protejeaza iluziile.

A fi sincer cu tine insuti inseamna a renunta la iluzii. Trebuie sa fii foarte puternic pentru a face acest lucru. Un Buddha sau un Freud nu se naste in fiecare zi.

_____________________________________________________

P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Poti iubi mai multe persoane in acelasi timp’ aparut in Adevarul Week End, 15 noiembrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

2 Comments

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

A persista in relatii proaste (Adevarul de week end, 11 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Tema de saptamana aceasta este „De ce raman cuplurile impreuna daca sunt constiente ca au o relatie proasta“? Ce te mai tine intr-o relatie despre care crezi ca nu e ceea iti doresti?

Virgil Rîcu:
Teama de singuratate;
Teama ca iti va fi mai greu sa te descurci singur (financiar, administrativ);
Credinta ca nu meriti ceva mai bun;
Incapacitatea de a-ti imagina un viitor mai bun fara respectiva persoana;
Neincrederea in fortele proprii;
Sentimentele de culpabilitate, mai ales cand celalalt da semne ca va suporta foarte greu despartirea;

Sentimentul de esec:
Pentru multi oameni un divort este un esec; ei merg pe presupozitia (falsa, bineinteles) ca, daca esti suficient de inteligent, poti face orice relatie sa mearga. Daca totusi nu merge – spun ei – inseamna ca nu ai facut suficiente eforturi. Divortul este perceput ca un esec personal, greu de suportat pentru orgoliul lor.

Adevarul : Ce rol joaca teama de singuratate?

V.R.: Se pare ca un rol foarte mare, dupa declaratiile multora. Dar teama de singuratate reflecta neincrederea respectivei persoane in abilitatile sale de relationare, in capacitatea sa de a se deschide fata de o noua persoana.

Adevarul : Unii asteapta sa iasa dintr-o relatie in care lucrurile nu mai merg pana apare la orizont posibilitatea (concreta) a altei relatii. Este bine pentru noua relatie sa se intample asa?

V.R.: Oamenii nu stau impreuna doar din iubire. Stau impreuna mai ales dintr-o nevoie de siguranta, care poate fi emotionala si/sau materiala.
A iesi dintr-o relatie atunci cand perspectiva altei noi a aparut la orizont este asemanator cu a renunta la un job care nu te mai satisface exact in momentul in care ai primit o alta oferta si nu mai devreme.

Adevarul : O vorba din popor spune „rau cu raul, dar mai rau fara el”. Credeti ca se aplica si in cadrul relatiilor?

V.R.: Se aplica mai ales relatiilor! Iar aceasta zicala reflecta descoperirile care au stat la baza dezvoltarii teoriei atasamentului.
Copilul mic are nevoie de o figura de atasament (mama sau un substitut matern), pe care o percepe -pe buna dreptate- ca pe o persoana de care depinde insasi supravietuirea lui. Cand scopul este supravietuirea, cand supravietuirea ta este pusa in pericol, accepti foarte multe lucruri pe care in mod normal nu le-ai accepta.
Oamenii au nevoie sa se atașeze, sa se simta in siguranta, sa evite singuratatea, iar pentru acestea fac multe concesii.
Orice rau devine un rau necesar atunci cand previne un rau mai mare.

Adevarul: Exista persoane care intra intr-o relatie cu gandul ca va reuși sa schimbe la celalalt ceea ce nu-i place. Sa fie asta o cauza a eșecului relatiei si totodata o speranta ca o relatie defectuoasa ar putea sa se transforme intr-una fericita, indiferent de cat a trecut de cand relatia este asa?

V.R.: Putem avea doar intentii nobile atunci cand vrem sa schimbam pe cineva dar, daca persoana respectiva nu doreste sa se schimbe conform intentiilor noastre, eforturile noastre vor fi resimtite ca fiind un abuz.

Apoi, sa nu uitam zicala „Drumul spre iad este presarat cu intentii bune”.
Intotdeauna suntem in situatia de a alege: alegem sa schimbam lumea sau alegem sa ne schimbam noi?
Evident, este mult mai usor sa cerem celuilalt sa acomodeze doleantele noastre. Este mult mai facil sa facem reprosuri celorlalti, e mult mai usor sa vedem paiul din ochiul celuilalt decat barna din ochiul nostru.

Adevarul : Din experienta dvs., o relatie care ani de zile merge prost are sanse sa mai mearga vreodata bine? Daca da, ce ar trebui sa faca cei doi?

V.R.: Doar in conditiile in care cel putin unul dintre cei doi are o revelatie, un insight transformator, care sa-i schimbe radical perspectiva.
Lucru care, daca e sa fim sinceri, nu se intampla prea des.

Dar se si intampla! Stiu o persoana, un barbat, care dupa aproape 30 de ani de casnicie, si-a schimbat total atitudinea fata de sotie… ca urmare a unui vis! Si vorbim despre cineva care NU era in terapie!

Atunci cand esti de multi ani intr-o relatie care merge prost, trebuie sa accepti ca exista mult loc de dezvoltare personala pentru tine. Si nu exista dezvoltare personala fara curajul de a-ti infrunta temerile.

Adevarul : Cat de tare isi pune amprenta relatia parintilor asupra unei persoane din punct de vedere al comportarii ei intr-un cuplu?

V.R.: Modelul relational parental conteaza extrem de mult, cu atat mai mult cu cat el este asimilat la invel inconstient.
Reproducem acest model chiar si atunci cand nu dorim sa o facem, chiar si atunci cand ne propunem sa nu o facem.

Adevarul: Apropiatii unui astfel de cuplu ar trebui sa intervina in vreun fel? Cum?

V.R.: Ca prieten, este bine sa fii dispus sa oferi suport, sa fii un bun ascultator si sa te abtii de la a da sfaturi pripite si radicale.

Adevarul : Stiu cazuri in care una dintre parti a refuzat foarte multa vreme despartirea desi celalat ii spunea cat se poate de clar ca nu o mai iubeste, ca nu-si mai doreste relatia si ca le-ar fi mai bine despartiti. Si totusi pana s-a produs despartirea a durat ani si si atunci au fost regrete. Cum explicati o astfel de situatie?

V.R.: Orice divort (si orice casatorie) implica de fapt o negociere, fie aceasta si doar cu propriile sentimente. Pentru ca lucrurile sa mearga lin si frumos, aceasta negociere trebuie sa fie de tipul win-win.
Daca in negocierea unei despartiri, una dintre persoane nu castiga nimic, ci doar pierde si se mai alege si cu sentimentele ranite, atunci evident ea se va opune despartirii. O relatie nu se termina decat atunci cand ambii parteneri accepta finalul.

Putem spune ca o relatie a fost suficient de buna daca atunci cand iesim din ea simtim ca suntem mai evoluati decat in momentul in care am intrat.

Adevarul : Daca sunt copii la mijloc și motivul mentinerii relatiei este „de dragul lor“. Copii simt acest lucru? Vor fi fericiti sau le-ar fi mai bine cu parintii separati? Copilul se va simti vinovat pentru certurile din familie?

V.R.: Copiii au tendinta de a crede ca, daca ceva rau se intampla in familia lor, este din vina lor. Daca parintii se cearta si vor sa divorteze, copiii cred ca asta se intampla din vina lor.
Daca li se explica ca de fapt separarea parintilor are legatura doar cu parintii, și nu cu ei, copiii vor accepta mai usor divortul.
De asemenea, au nevoie sa li se prezinte un scenariu (cum va continua viata lor dupa divort) in care sa se „aseze” mental si emotional in viitor.

Adevarul: Se poate intampla ca parintele sa acumuleze ceva „sentimente negative“ fata de copilul sau pentru ca din cauza lui a stat intr-o relatie pe care nu si-o mai dorea de multa vreme? In acelasi timp cred ca sentimentele negative sunt amestecate si cu vina, pt ca nu e normal sa simti asa ceva fata de propriul copil. Cum influenteaza asta relatiile dintre cele doua parti?

V.R.: Exista o mare diferenta intre motive si pretexte. Cand adultii spun ca au stat intr-o relatie doar de dragul copiilor, nu trebuie crezuti pe cuvant: de obicei, asta e un pretext, o scuza pentru a nu fi facut si a nu face nimic cu viata proprie.

Sigur ca ne putem imagina usor un parinte care resimte responsabilitatile legate de copil ca pe o piatra de moara legata de picior sau de gat. Si sigur ca poate avea momente de neputinta si de furie, in care sa se descarce pe copil, pentru ca apoi sa se simta vinovat.
Un astfel de parinte are nevoie sa isi aduca aminte ca acest copil este de fapt consecinta alegerilor lui.

Dar aceste momente de „cedare nervoasa” au rolul lor. Ele ne forteaza sa spunem „Stop! Ajunge! Trebuie sa fac ceva cu viata mea, caci asa nu mai merge!”, sa ne mobilizam sa facem o schimbare semnificativa in felul in care ne conducem viata.

Daca o mama blameaza in mod constant copilul pentru situatia in care se afla, ea face acest lucru tocmai pentru a evita situatia in care ar trebui sa accepte ca are nevoie sa faca o schimbare in viata ei. Se teme de schimbare, nu crede ca o poate face, nu stie cum o poate face si atunci se complace in a da vina pe copil.

E revoltator cat de multi parinti prefera sa-si blameze copiii pentru a evita infruntarea propriei neputinte!

Un astfel de copil se va simti vinovat, chiar daca rational va intelege ca nu e de fapt vina lui. Se va simti vinovat pentru ca nu a reusit sa o faca pe mama lui sa fie fericita, nu a reusit sa o faca sa-l iubeasca. Risca de asemenea sa dezvolte o imagine despre sine in care el apare ca o povara pentru ceilalti.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Singuratate in doi: cum se transforma iubirea in resemnare’ aparut in Adevarul Week End, 12 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului, care include studii de caz si opinii ale altor psihologi, poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala

Relatie la final. Cine sufera mai mult? (Adevarul de week end, 4 octombrie 2013)

Adevarul (Elena Coroianu): Saptamana aceasta vorbim despre despartiri. Cine sufera mai mult, femeia sau barbatul?

Virgil Rîcu: Am auzit de mai multe ori aceasta intrebare, in diferite contexte, si de fiecare data m-am intrebat care ii este scopul. E vorba despre o competitie? Si cine castiga competitia? Cel care sufera mai mult sau cel care sufera mai putin?

Ok, sa dau totusi un raspuns:

Intr-o despartire, cel mai mult sufera…copilul.

Daca parintii se despart, cel mai mult sufera copilul.

Daca doi adulti se despart, cel mai mult sufera cel mai copil dintre ei.

Adevarul: Se spune ca femeile pot indura mai multa durere fizica decat barbatii si cel mai des se face referire la “durerile facerii”. Sa fie asta un motiv pt care femeile reusesc sa treaca mai usor peste o despartire, respectiv cu mai putina suferinta?

V.R.: Nu m-as grabi sa trag concluzia ca femeile trec mai usor peste o despartire.
Cunosc femei care, chiar si la 15 ani dupa divort, perioada in care au schimbat mai multi parteneri, inca nu se simt impacate cu ideea divortului si nutresc foarte multe resentimente.
Aceste femei pot trai singure, dar nu mai pot investi afectiv puternic intr-o alta relatie (sunt inca prinse emotional in vechea relatie).

Barbatii, cu exceptia celor care se autodistrug prin alcool si alte droguri, gasesc de obicei o „mamica” care este dispusa sa-i „infieze”. Sau, mai corect spus, ea ii gaseste pe ei si ei se lasa infiati.

Adevarul: Cum poti trece mai repede peste o despartire?

V.R.: Facand un travaliu de doliu serios.

Adevarul: Daca tu esti cel care pune capat relatiei, iti garanteaza o suferinta mai mica?

V.R.: Depinde de motivele care te fac sa iei decizia de a pune capat relatiei.
Sunt oameni care nu vor de fapt ca relatia sa se incheie dar, simtand ca celalalt are de gand sa o faca, din motive care tin de orgoliu, se grabesc sa puna ei primii capat relatiei. Paradoxal, chiar daca ei sunt cei care parasesc, in fapt ei traiesc despartirea ca si cum ei ar fi cei parasiti (ceea ce, la urma urmei, corespunde realitatii). Aceste persoane continua sa sufere foarte mult.

Altii ajung in punctul in care simt ca relatia nu are niciun viitor, nu simt ca mai exista dragoste in cuplu, nu vad niciun motiv pentru care cuplul lor ar trebui sa continue si atunci decid sa puna ei capat relatiei pentru ca celalalt nu da semne ca ar face-o vreodata. In acest caz, nu exista suferinta, ci doar un sentiment de culpabilitate care poate fi dus.

Adevarul: Este bine sa intri imediat intr-o alta relatie? Cat timp ar trebui sa treaca?

V.R.: Unele persoane incearca sa scurtcircuiteze suferinta despartirii si a singuratatii aruncandu-se imediat intr-o alta relatie. Aceste noi relatii sunt numite de psihoterapeuti relatii pansament (ele au rolul de pansa ranile provocate de relatia anterioara) si de obicei nu dureaza prea mult.

Motivul? Persoana nu se poate implica in mod real in noua relatie pentru ca nu si-a retras inca „investitia” afectiva din vechea relatie. Emotional, ea este inca acolo. In noua relatie este prezenta fizic, dar absenta emotional. Gandurile ii sunt acaparate de vechea relatie: simte furie, dezamagire, tristete, neputinta, uneori imagineaza scenarii de razbunare.

Psihoterapeutii spun ca aceasta persoana are nevoie sa faca un travaliu de doliu: un travaliu menit sa dizolve resentimentele si sa faciliteze acceptarea faptului ca s-a terminat, iar viata poate sa continue intr-un nou scenariu, alaturi de alte persoane.
Dupa realizarea acestui travaliu de doliu, persoana are resurse pentru a investi afectiv din nou.

Adevarul: Daca intri imediat intr-o alta relatie e posibil ca sentimentele pe care crezi ca le ai pentru noul partener sa fie de fapt o reminescenta din vechea relatie?

V.R.: Putem spune ca intr-o astfel de persoana se duce o lupta. O parte din sine ii este inca fidela fostului partener si il vrea inapoi. Alta parte din sine doreste sa puna capat suferintei pierderii si face eforturi sa se convinga ca ii este mult mai bine cu noul partener.

Se poate intampla chiar sa-i fie mai bine cu noul partener, dar chiar si asa, aceasta noua relatie va intra intr-o etapa semnificativa doar in momentul in care procesul de doliu va fi fost facut.

Prin urmare, nu cred ca sentimentele pentru noul partener sunt o reminiscenta a sentimentelor pentru vechiul partener.

Dar intuitia ta este buna. Ceva se transfera, dar nu sentimentele pentru vechiul partener catre noul partener.
Mai degraba, lucrurile stau in felul urmator:
O persoana are propriile idei si fantezii despre ceea ce inseamna dragoste si viata de cuplu. Multe dintre aceste fantezii sunt inconstiente (adica sunt diferite de ceea ce persoana declara ca-i place sau ca vrea), sunt foarte vechi si inspirate de istoricul ei familial, de modelele din familie.
In cadrul acestor fantezii, partenerului de cuplu ii este atribuit un anumit rol menit sa satisfaca anumite dorinte.
Aceste dorinte si fantezii (scenarii relationale) sunt ceea ce se pastreaza, se conserva, se transfera de la o relatie la alta.
Scenariul este mai important decat actorii, iar actorii sunt selectati astfel incat sa se potriveasca rolurilor din scenariu (si nu invers).

Toti partenerii (si actualul, si fostii) sunt actori in acest scenariu care, inca o data, este foarte vechi. Ei sunt invitati sa joace acelasi rol, dar si sa imbunatateasca partitura, sa imbogateasca scenariul.

Adevarul: E mai bine sa rupi total legatura cu fostul/fosta? Dar daca il mai suni, dai mesaje, ii verifici pagina de fb, ii intrebi pe cunoscuti despe el/ea. Te ajuta sau iti dauneaza?

V.R.: Daca ar fi sa-i trimiti mesaje, ce i-ai scrie in acele mesaje? Care ar fi intentia din spatele acelor mesaje? Ce iti doresti, de fapt? Sa reiei relatia? Sau nu vrei sa reiei relatia, dar vrei sa te asiguri ca nu exista resentimente?

Ca psihoterapeut, nu cred in reprimarea sentimentelor.
Cred cu tarie in clarificare. Daca intretinerea unui contact minim cu fostul/fosta te ajuta sa dobandesti o imagine mai clara asupra sentimentelor tale vis-a-vis de el/ea, atunci nu are rost sa-ti reprimi impulsul de a-l(o) contacta.

Dar a-l suna, a-i da mesaje, a-i verifica pagina de facebook in absenta oricarei atitudini reflexive nu este decat un mod de a ramane prinsa emotional in relatie.

Lucrurile sunt mai complicate in realitate.
Unele relatii pot fi comparate cu dependenta de alcool. In acest caz, „dezintoxicarea” presupune interzicerea totala a contactelor.

Adevarul: Daca povestesti cuiva prin ce treci te ajuta?

V.R.: Cu siguranta! Si acest confesor nici nu trebuie sa fie un psiholog, este suficient sa fie un bun ascultator. O persoana care sa te poata insoti emotional in povestea ta, fara sa te judece si fara sa iti ofere „solutii” prefabricate.

Adevarul: Se spune ca „nu se moare din dragoste”. Asa este?

V.R.: Copiii mor din lipsa de dragoste, este un lucru cunoscut cercetatorilor inca din anii ’50. Se sting vazand cu ochii.
Iar unii adulti se sinucid.

Adevarul: Statisticile spun ca nr barbatilor care se sinucid din dragoste il depaseste pe cel al femeilor care fac acelasi lucru. Asa sa fie?

V.R.: Nu sunt la curent cu aceste statistici, dar nu m-ar mira sa fie adevarat. Oricum, se pare ca ele (statisticile) reflecta punctul de vedere conform barbatii sunt mai idealisti, iar femeile au „survival skills” mult mai dezvoltate.

Adevarul: Cum te influenteaza suferinta din dragoste?

V.R.: Unii spun ca suferinta este cel mai bun profesor. Intreaga filosofie a Asiei sustine ca o mare suferinta conduce la o mare intelepciune. Traditia buddhista abunda in astfel de exemple.
Experienta psihologilor arata ca, pentru a putea transforma suferinta intr-o experienta de invatare, este  necesar ca „portia” de suferinta sa nu depaseasca capacitatea individului de a o metaboliza. O trauma puternica venita pe un teren vulnerabil poate fi coplesitoare si poate genera consecinte foarte grave.

Multi oameni nu pot metaboliza suferinta si atunci dezvolta „scuturi protectoare”, menite sa evite un contact emotional traumatic. Acesti oameni se inchid in sine, isi pierd increderea in oameni si evita sa se implice emotional in relatii. „Scuturile” defensive ii protejeaza, dar in acelasi timp ii izoleaza, ii desensibilizeaza, ii transforma in cinici si le diminueaza pofta de viata.

Adevarul: Suferinta din dragoste poate fi raportata la nivelul de educatie,varsta sau alti factori?

V.R.: Absolut. Oamenii cu nivel de educatie scazut sunt predispusi sa dezvolte mecanisme paranoide („oamenii sunt invidiosi, egoisti si vor sa iti faca rau”, „nu poti avea incredere in nimeni”, „nu poti sti niciodata cine iti este prieten si cine dusman”,”fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur” etc.).

Dar suferinta din dragoste nu-i ocoleste nici pe cei inteligenti- de multe ori se tine scai de acestia, iar unii dintre ei pot dezvolta strategii de razbunare foarte ingenioase.

Pentru a diminua suferinta din dragoste si a o metaboliza eficient (a o transforma in oportunitate de invatare, in intelepciune) este nevoie de un tip special de inteligenta – inteligenta emotionala.
Acest tip de inteligenta cautam sa-l stimulam si sa-l dezvoltam in procesele de psihoterapie.

Adevarul: Cu cat stai mai mult intr-o relatie disfunctionala scade sau creste suferinta la despartire?

V.R.: Daca folosesti aceasta perioada pentru a deveni constient(a) de aspectele disfunctionale ale relatiei, pentru a intelege de ce accepti aceste lucruri si cum anume le intretii (la nivel inconstient sau semiconstient), aceasta cunoastere nu poate fi decat deschizatoare de ochi. Pui capat relatiei avand sentimentul eliberarii si al lucrului bine facut.

Buddha a spus (si a spus bine) ca in viata suferinta este inevitabila. Dar ca om ai posibilitatea de a alege ca aceasta suferinta sa fie o suferinta absurda, lipsita de sens, sau o suferinta cu sens, cu un anumit rost, apta sa conduca la un rezultat pozitiv in viitor. Diferenta intre cele doua tipuri de suferinta o face atitudinea noastra, disponibilitatea noastra de a intelege cauzele si mecanismele suferintei.

Miliarde de oameni sufera din dragoste si perpetueaza aceasta suferinta cu fiecare noua relatie.
Dar exista si oameni care sufera din dragoste, fac un efort de a intelege aceasta suferinta, incearca sa o puna in cuvinte si astfel se nasc capodopere ale literaturii. Sau incearca sa-i dea o forma si asa se nasc capodopere ale picturii, ale sculpturii, ale arhitecturii.
Orice mare creatie se naste din si in suferinta. Agonia se transforma in extaz.

Adevarul: Sunt cazuri de despartiri in care decizia este luata de un singur partener, care dupa ce se „oficializeaza” ruptura nu mai este de gasit, lasandu-l pe celalalt cu o multime de intrebari la care nu va afla niciodata raspuns. Cum ar trebui sa procedeze cel parasit in acest caz pentru a depasi situatia?

V.R.: Experienta mea de psihoterapeut m-a convins ca oamenilor  le este foarte dificil sa identifice motivele reale ale actiunilor lor (mai ales ale acelor actiuni cu impact emotional). Nu pentru ca nu vor, ci pur si simplu pentru ca nu stiu (nu sunt constienti de asta).
Exemplu: Un barbat isi poate parasi sotia insarcinata fara a putea oferi o explicatie plauzibila si fara a constientiza ca in felul acesta repeta istoria propriului sau tata care a parasit-o pe mama lui chiar inainte ca el sa se nasca.
Deci, motivele multora din actiunile noastre rezida in identificari inconstiente cu persoane semnificative din istoria noastra personala (identificari care ne forteaza sa repetam povestea).

Deci, intorcandu-ma la intrebarea ta, chiar daca persoana parasita ar intalni-o pe cea care a parasit-o, este foarte putin probabil ca ea sa afle raspunsul real la intrebarea: De ce?
Cel mai adesea, raspunsul primit este o balbaiala vaga, in care se amesteca jena, culpabilitatea si acea tendinta „politicoasa” si „diplomatica” de a menaja sentimentele celuilalt (inclusiv clasicul „cred ca tu meriti pe cineva mai bun decat mine”) care de obicei nu face decat sa inrautateasca lucrurile.

Cred ca mult mai util pentru persoana parasita ar fi sa revada cu incetinitorul filmul relatiei lor, sa identifice momentele care prevesteau acest final (foarte rar lucrurile se schimba din senin), sa sesizeze cum anume acest deznodamant se integreaza in istoria ei personala, cum ii afecteaza imaginea de sine, ce lectie poate invata din aceasta poveste.

Socrate spunea ca o viata neanalizata nu merita sa fie traita.

Adevarul: Dar cel parasit pt altcineva?

V.R.: Aici cred ca deja intervine orgoliul, gelozia, competitia. Imaginea de sine, sentimentul valorii proprii sunt afectate.
In functie de caracteristicile propriei personalitati, unele persoane fac depresie, altele cauta razbunare. Acestea din urma lupta pentru a-l recastiga pe ingrat doar pentru ca apoi sa-l paraseasca ele pe el. In felul acesta, ii arata ele cine e mai tare si cine detine de fapt controlul!
Acelasi mecanism e valabil si la barbati.

Eu obisnuiesc sa spun ca daca cineva prefera stejarul sau salcia teiului, aceasta nu este vina teiului si nici nu scade valoarea teiului in ochii celor care prefera teii.
Deci, nu e cazul sa o luam prea personal. Dar intotdeauna o luam personal,nu?

Daca cineva ne-a parasit pentru altcineva, poate ca el (sau ea) a facut ceea ce si noi ne doream la nivel inconstient sa facem, dar nu am indraznit.
Poate ca a venit vremea sa admitem ca de fapt relatia noastra scartaia bine cam de multisor (acum nu mai putem  nega acest fapt) si sa ne mobilizam pentru a dobandi o noua perspectiva asupra vietii noastre.

Ne putem permite chiar sa fim optimisti si sa credem ca orice criza este o binecuvantare deghizata. De ce nu?
Un coleg de breasla mai experimentat spunea ca psihicul uman este atat de lenes incat are nevoie de o criza pentru a se mobiliza sa faca o schimbare (care sa fie in avantajul lui, evident).

Experienta din cabinet mi-a aratat ca persoanele parasite sunt mult mai interesate sa se dezvolte personal decat cele aflate intr-o relatie de cuplu „calduta”.

Adevarul: Dupa cateva experiente de acest gen devii mai calit, inveti cum sa alegi, suferi mai putin daca intri intr-o relatie care nu merge?

V.R.: Asa cum am mentionat la una din intrebarile anterioare, poti deveni mai calit si mai intelept sau poti sa te inchizi intr-o carapace (care te protejeaza si te izoleaza in acelasi timp), poti sa devii cinic si plin de resentimente.
Important este ca poti alege.

___________________________________________
P.S. Interviul de mai sus a contribuit la realizarea articolului ‘Iubire la final.Cine sufera mai mult?’ aparut in Adevarul Week End, 4 octombrie 2013. Evident, din motive de spatiu, el nu a putut fi publicat in intregime.

Versiunea finala a articolului poate fi citit pe site-ul ziarului Adevarul.

Leave a comment

Filed under Articole publicate/ Interviuri in presa, Dezvoltare personala, Psihoterapie de cuplu/ Terapie de cuplu/ Consiliere maritala